Creşterea economică din statistică şi problemele reale

6 septembrie 2016   Știrile RFI

Creşterea economică a atins un nivel ameţitor. În primele şase luni ale acestui an, creşterea economică este de 5,1%. Un ritm aproape neverosimil, cel mai mare din Uniunea Europeană.

Nimeni nu poate contesta statistica şi să pună la îndoială procentajul de creştere. Dar, într-o anumită măsură, creşterea este înşelătoare. Dacă luăm pulsul economiei reale, vom constata că lucrurile stau diferit şi că ritmul de creştere se transmite destul de puţin către multe dintre companii sau către salariaţi. Definitoriu este faptul că numărul de angajaţi în economia românească nu reflectă o creştere pe măsura expansiunii economiei. De altfel, numărul de angajaţi este în continuare un indicator marginal în România, spre deosebire de economiile dezvoltate, în care este un reper important. Mai mult, nu există statistici clare cu privire la numărul de salariaţi, cei din sectorul bugetar, de exemplu, fiind aproape imposibil de identificat.

În al doilea rînd, preţurile produselor nu cresc. Inflaţia este în continuare cu minus, în pofida prognozelor băncii centrale. Companiile îşi doresc să crească preţurile produselor oferite pe piaţă pentru a obţine profituri mai mari, cifre de afaceri mai mari şi pentru a creşte numărul angajaţilor. Nu se întîmplă acest lucru...

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

Mai multe