Cine vrea să compromită BNR

5 septembrie 2016   Știrile RFI

A fost o lungă vară fierbinte pentru Banca Națională a României. Niciodată, în ultimii 25 de ani, criticile la adresa băncii centrale nu au fost mai concentrate și nu au avut o intensitate mai mare.

Totul a plecat, însă, în primăvara acestui an, cu ocazia dezbaterilor pe marginea legii dării în plată. Cu acest prilej, clienții băncilor s-au simțit trădați de reprezentanții Băncii Naționale. Insistența cu care aceștia s-au situat împotriva apariției legii dării în plată i-a făcut pe cei care au luat un credit, dar și opinia publică, în general, să considere că banca centrală reprezintă interesele băncilor comerciale și foarte puțin pe cele ale clienților băncilor.

A contat prea puțin că oficialii Băncii Naționale au vorbit despre existența unui risc sistemic sau că au pledat pentru respectarea contractului de credit semnat. Opinia publică a fost prea puțin sensibilă la argumentele tehnice. Debitorii s-au simțit încă o dată singuri, aflați la mîna băncilor. Încă o dată, pentru că, să nu uităm, imediat după criză, o parte din clienții băncilor au mai dus o luptă de unii singuri: cea a clauzelor abuzive și a comisioanelor excesive.

De fiecare dată, Banca Națională a fredonat același refren: autoritatea pentru protecția consumatorilor trebuie să se ocupe de astfel de subiecte. Toate acestea însă au săpat adînc la temelia credibilității instituției. Surse confidențiale ne-au declarat că, într-un sondaj ale cărui date nu au fost făcute publice, Banca Națională se află printre instituțiile în care publicul are cea mai puțină încredere, foarte aproape de nivelul scăzut al Parlamentului.

Contestarea băncii centrale s-a făcut, pînă acum, cu metodele clasice ale serviciilor de informații specializate. Apar informații care se rostogolesc ca un bulgăre de zapadă. Nu vreau să spun, în niciun caz, că actorii dezbaterii, necesară și constructivă, sînt parte a serviciilor de informații. Unii dintre ei o fac din bună credință, alții se atașează la o campanie din interes personal sau politic.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

Mai multe