Planeta Omiduzelor
Pe Planeta Omidozuzelor totul era pregătit pentru Marea Metamorfoză. Din casele rotunde, făcute din fire strălucitoare de mătase, nu se auzea nici un zgomot. Flori mari, cît copacii, îşi unduiau petalele colorate răspîndind un parfum ameţitor.
Dilematix se aşeză la umbra unei flori, obosit de atîtea teleportări. Îi mai trebuia o singură găleată de norosam, pentru ca gărgăromaşina să pornească şi să-l aducă înapoi pe Pămînt. Nici nu ştia unde se află. Privind în jur, observă în faţa lui, scris din polen, cu litere mari, un anunţ: „Angajăm inspiratori şi expiratori. Dacă sînteţi interesaţi, apăsaţi pe butonul roşu şi vă vom căuta imediat.“
Dilematix apăsă curajos pe buton şi aşteptă. Zgomote se auziră de undeva de sus şi, cînd îşi ridică privirea, nu-i veni să creadă!… Lipită de tulpina unei flori, în mare viteză cobora o carte. Se aruncă în iarba înaltă, aşteptînd să audă o bufnitură sau o explozie... însă nimic nu se întîmplă. Cartea ateriză fîlfîind din filele ei. Pe coperţi era o scurtă introducere: „Bine aţi venit pe Planeta Omidozuzelor! Specia noastră este paşnică în general, dacă păstraţi liniştea în timpul metamorfozei, dacă nu…“. Şi Dilematix nu mai apucă să citească restul, căci fila se deschise şi din ea apăru o vietate cu ochii mari, albaştri şi cu o gură mare. Însă oricît se uită Dilematix la ea, nu reuşi să-i găsească nasul. Dădea tot timpul din mîini, jucîndu-se cu nişte fire colorate.
– Bună ziua, eu sînt un iţohondru, iar tu pari a fi un pămîntean... Iţohondru făcu un pas către el şi începu să strănute.
– Cît praf ai adus cu tine… Nu-mi povesti pe unde ai umblat! Iţohondru mai făcu un pas dorind să-i întindă mîna, însă fu zguduit de strănuturi.
– Miroşi groaznic a norosam…
Şi iţohondru scoase o frunză de la piept şi începu să-şi şteargă picioarele.
Dilematix privi cu atenţie şi observă că pe degetele mari şi păroase ale iţohondrului tronau, ca nişte trompe, pe fiecare picior, două nasuri mari, lungi şi borcănate.
– Domnule, cu tot respectul, nu cred că ar trebui să vizitaţi Pămîntul, deşi ar fi o experienţă interesantă. La noi, cam toţi patrupezii vizitează asfaltul, mai ales în oraşe, nu cred că aţi putea face cinci paşi fără să găsiţi cîte o surpriză care, desigur, în situaţia dvs., v-ar strica ziua şi…
– Acesta este şi motivul pentru care planeta noastră este atît de curată. Alţii au doar un singur nas şi îl ţin pe sus! Deci vrei să te angajezi, schimbă iţohondru vorba.
– Am nevoie de o găleată de norosam, pentru a putea pleca de pe planetă.
– Bine, va trebui să munceşti o singură zi! Care dintre posturi te-ar interesa?
– Inspiratorul cred, domnule… E plăcut să fii muza cuiva, să oferi inspiraţie.
– Ha, ha, rîse iţohondrul. Uite ce trebuie să faci, dacă vrei să fii inspirator. Ştii doar că majoritatea fluturilor vin de la serviciu supăraţi. Au o fire sensibilă şi puţin egoistă, tu trebuie să stai în faţa lor şi să le zîmbeşti, să le spui că te bucuri că îi vezi acasă. Dacă doreşti să devii expirator, va trebui să te străduieşti să-i goneşti la serviciu.
– De ce?
– Sînt puţin comozi. Semnează aici! Uite ce ai de făcut:
1. Inspiratorul nu are voie să atingă fluturele sub nici o formă.
2. Cînd fluturele vine de la serviciu, inspiratorul trebuie să-l ademenească cu orice preţ în casă, cu tot cu găleţile pline de polen. În acest sens, se poate folosi de zîmbete, dansuri, precum balet, rap sau break-flutur, vînturatul cu floricele de pădure, plecăciuni şi orice alte trucuri vor reieşi din gestionarea cauzei.
3. Din cele patru găleţi pe care le poartă subiectul, trei se vor pune deoparte (urmînd a fi predate iţohodrului delegat), una oferindu-i-se fluturelui spre a fi digerată cu titlu de cină.
4. Pe tot parcursul mesei, fluturelui i se vor spune glume pentru a fi într-o stare de spirit bună.
5. Pentru a putea adormi cît mai repede, i se vor spune poveşti distractive şi liniştitoare, precum „Scufiţa lui Fluturel“, „Fluturocchio“, „Cenuşofluturica“ etc. Pot fi cîntate şi cîteva cîntecele, precum „Nani, nani, fluturică“ sau orice altă melodie solicitată, cu condiţia să nu producă coşmaruri, cum ar fi „un fluturaş se legăna pe o pînză de păianjen“.
6. După adormirea subiectului, inspiratorul va aştepta afară sosirea iţohondrului.
7. Iţohondrul se va legitima şi, după verificarea îndeplinirii tuturor îndatoririlor de către inspirator, îi va înmîna acestuia găleţile, primind un proces-verbal de predare-primire.
– Grea sarcină, maestre iţohondru.
– Uite o listă de glume pe care le poţi spune fluturilor.
– Ştiu şi eu cîteva glume, spuse Dilematix.
– Ştii glume! Uite, dacă mă faci să rîd măcar la una dintre ele, îţi primeşti găleata cu norosam şi te scutesc de ziua de muncă; dacă nu, munceşti şi de dimineaţa ca expirator, bine?
Dilematix se învoi:
„Două planete micuţe vorbeau între ele:
– Dragă, cred că m-am îmbolnăvit…
– Ce ţi s-a întîmplat?
– Mi-au apărut homo sapiens…
– Stai liniştită, am avut şi eu! O să-ţi treacă!“
Iţohondrul îl privi pentru o clipă, părînd că nu înţelege, şi apoi zîmbi amuzat.
– Să vezi ce-o să-i placă şefului meu!
Iţohondrul se urcă iute în cartea zburătoare şi se întoarse în cîteva momente, cu găleata de norosam.
– Drum bun, pămîntene, drum bun… Şi salutări Terrei din partea noastră!
– Am să-i transmit.
– Transmite-le şi semenilor tăi să aibă grijă de ea!
Şi iţohondrul dispăru între filele cărţii.
Dilematix se ridică cu gărgăromaşina în aer şi, înainte de a accesa butonul Pămînt, mai privi o dată pădurea de flori, aleile parfumate, curate şi luminoase, fluturii care împînzeau cerul ca nişte păsări viu colorate, micuţii ce ieşeau din gogoşile de mătase ajutaţi de iţohondri şi cartea zburătoare care purta cu ea magia unui univers necunoscut.
Cristian DIACONU, clasa a VI-a, Şcoala nr. 12 „Herăstrău“, Bucureşti