Peripeţiile lui Căţel Crăciun

Acesta este unic şi nimeni nu poate fi ca el. Ne aduce cadouri în magica seară în care toată lumea este fermecată. Ne bucurăm de acele daruri la fel de mult în fiecare an. Însă sînt multe animale care nu primesc nimic. Dar bunul Moş Crăciun a avut grijă şi de acest lucru. Prin minunata lui magie a făcut rost de un cîine foarte inteligent, numit Căţel Crăciun, care să împartă cadouri sufletelor necuvîntătoare. Anul acesta el era la început, era foarte neîndemînatic, dar nu avea timp de repetiţii, deoarece în acea zi era Crăciunul. Sacul cu daruri era gata. Moş Crăciun plecase deja spre copiii nerăbdători, ce erau adînciţi într-un somn încîntător, plin de vise şi speranţe, un somn în care numai ei ştiau să se simtă bine. Căţel Crăciun era pregătit. Va zbura într-o sanie la fel ca a Moşului. Şi a pornit… Prima oprire: un cîine mic ce locuia într-o casă. Căţel Crăciun a aterizat pe acoperiş. Urma partea cea mai grea: coborîtul prin horn. Mutra lui de căţel bleg arăta cît de mult şi-ar dori să nu facă asta. Ooo… şi blăniţa lui bej… se va murdări. Chiar nu dorea să coboare pe acolo. La cît de isteţ era, putea intra şi pe uşă… Sau poate nu… Trebuia mai întîi să coboare de pe acoperiş. Cea mai distractivă alegere ar fi fost coborîtul prin burlan. Dar cine ar fi crezut că la capătul de jos burlanul e îngheţat? În mod sigur, nu Căţel Crăciun, care se afla într-o situaţie bizară. În sfîrşit, prin magie, a reuşit să iasă. Încetişor, cu dinţii încleştaţi în cadou, a intrat în casă. S-a dus la brad, a lăsat hăinuţa şi a plecat repede. S-a urcat în sanie, gîndindu-se la următoarele animale la care trebuia să meargă, cele din pădure! Urechile căţelului au început să tremure. Lupii şi urşii erau mult mai mari decît el! La această oră a nopţii, pădurea nu era tocmai primitoare. Bufniţele îşi anunţau prezenţa prin glasurile lor de tenori. Urletele unor lupi din celălalt capăt al pădurii se auzeau de parcă ar fi fost mult mai aproape. Vîntul mişca brazii. Umbrele de peste tot parcă aveau viaţă. Pe unul dintre brazi era agăţată o plăcuţă pe care scria: „Lăsaţi aici cadourile pentru familia urşilor“. Următoarea era a vulpilor. Toate animalele aveau un loc unde se aşteptau ca a doua zi să găsească daruri. Căţel Crăciun a terminat repede cu animalele din pădure şi a ajuns iar în oraş. Cîteva raze de lumină se vedeau la orizont, aşa că trebuia să se grăbească. Căţei, pisici, hamsteri, papagali, toţi primeau un mic cadou, fie hăinuţe pentru iarnă, fie mîncărică gustoasă, fie jucării haioase. În oraş era uşor, dar mai greu era în sate. Trebuia întîi să se strecoare în grajdurile cailor, încet, încet, pe vîrful lăbuţelor, ca să nu-i trezească. În spatele lui s-a auzit un nechezat. Căţelul a tresărit şi a îngheţat pe loc. Calul se sculase din somnul său nu prea comod. Începuse să dea neliniştit cu copitele în gard. Cîinii începuseră să latre, vacile şi oile să scoată fel de fel de sunete, găinile să cotcodăcească, iar grădina se transformase într-o învălmăşeală de zgomote. Căţel Crăciun a observat că stăpînul casei s-a trezit. Dacă venea la cai şi îl vedea, secretul lui Moş Crăciun şi al prietenului său ar fi ieşit la iveală. Farmecul Crăciunului ar fi dispărut şi nimeni nu s-ar mai fi bucurat de cadouri ca înainte. Căţel Crăciun repeta continuu o vrajă care să-l facă să împartă mai repede cadourile. În sfîrşit, a reuşit să o spună corect. Dacă ar mai fi greşit o dată, omul l-ar fi văzut, deoarece venise la grajduri. Căţelul era din nou în sanie, terminase cadourile şi se întorcea la Moş Crăciun să-i povestească peripeţiile prin care a trecut. Cu siguranţă fusese o noapte ham, ham, ham! Miruna COSMESCU, clasa a VI-a A, Şcoala nr. 197, Bucureşti