Obosit ca o furnica

De ce? De ce vin unii şi ne dictează şi nu vor să transforme probleme complicate în basme de adormit copiii? De ce merg la simpozioane de mate, deşi nici nu-mi ştiu formulele geometriei în spaţiu? De ce eram înnebunită după algebră într-a cincea şi de ce acuma mi-e silă cînd aflu că încep orele de „zlatematică“? De ce am învăţat eu în doi ani mai multă germană de la Frau Săvinuţă decît în primii cinci?
 Mi-ar plăcea ca toţi profesorii să fie într-atît de dedicaţi precum profesoara mea de geografie, cu care dezbatem fiecare idee măruntă, după timp şi plac! Aş fi vrut să îmi încep articolul condamnînd prima lege complet ridicolă – pe lîngă interzicerea existenţei băieţilor cu buze roşii –, scoaterea din funcţie a profesorilor ieşiţi la pensie şi nerespectarea posibilităţii de a-şi prelungi aceştia anii în învăţămînt. Dacă asta ar fi pasiunea mea, de ce să mai trăiesc în singurătate? Da, ar fi timpul să călătoresc, dar cu ce bani? Încă o prostie mai este ignorarea diverselor grade şi promovări ale profesorilor şi anii vechime. Ce trist îmi pare cînd aflu că la Facultatea de Matematică te duci o dată pe semestru, îţi iei vreo 500 de probleme pe care le lucrezi acasă, iar apoi te prezinţi la examen. Şi mai tare mă enervez cînd îmi amintesc cîte profesoare de română am avut anul trecut. Începînd cu o cucoană care ne dicta precum unor papagali, apoi o alta care ne povestea cum şi-a luxat „mînilii“ şi ne mustra spunîndu-ne „sufleţel, lasă ifosele la poarta şcolii!“, şi nu spun că nu avea neapărat motive... În sfîrşit, am avut o domniţă tînără, proaspăt absolventă de Litere, care ne preda conjuncţiile explicîndu-ne cum că „pentru ca să este o sintagmă ce trebuie evitată pentru ca să vorbim corect româneşte!“. Şi de ce să se mai aştepte în cazul ăsta domnii profesori să se chinuie toţi cu temele? De aici a pornit fenomenul copiatului la greu. În fiecare clasă sînt cinci elevi silitori care dau să copieze celorlalţi, salvînd onoarea clasei model! În unele şcoli s-a şi dezvoltat o afacere din asta. Cinci lei tema la germană, zece la mate şi opt la română, iar toate eseurile sînt cu siguranţă 15! Pauzele sînt supermarketurile de unde se procură acestea. E adevărat că elevii absentează foarte mult, psihic, visînd la diverşi tipi pe care i-au călcat din greşeală pe palton în metrou sau doar la burito-ul care-i aşteaptă acasă pe masa din bucătărie, dar profesorii chiulesc de două ori mai mult în ultima vreme, şi nu mă leg numai de şcoala mea sau de liceele din Bucureşti, ci şi de cele din Galaţi şi din Cluj. Exemplele degeaba vi le-aş da, pentru că în afară de oştenii din revolte, nimeni n-ar fi în cunoştinţă de cauză. Sigur că toţi plozii se bucură de-o oră de jucat macao şi cames, sau doar Killer, predă-te!, dar cu ce rămîn de aici? Cu noroc în cărţi ori în dragoste? Şi ore în plus de studiu acasă. Şi teme în plus la meditaţii, pentru că profa de română şi-a luat concediu medical fără vreun motiv...! Nu spun că de printr-a VII-a nu încep şi colegii să tragă chiulul din cauza vreunei teme nefăcute sau doar din lipsă de chef, dar în ultimii trei ani de zile am văzut cum nimeni nu mai are tragere de inimă cînd îşi predă materia. Ştiu din povestiri din străbuni cît de greu era în perioada comunismului, şi din cărţile lui Creangă, iar din manualul de latină am aflat cum era sistemul de învăţămînt de pe vremea romanilor. Dacă un elev nu învăţa sau nu se purta cum se cuvine, la romani, profesorul devenea plagosus şi avea dreptul să le tragă elevilor o mamă de bătaie ca la carte, iar pe vremea comunismului ajungeai imediat la direcţiunea şcolii şi nici nu vreau să mă mai gîndesc la ce păţeau săracii copii. Pe deasupra, materia era una strict raportată la „măreţia“ liderului nostru şi toţi purtau ghiozdane de cîte 10 kile. Iară în timpul lui Creangă, învăţătorul avea şi el voie să te bată cu nuiaua dacă nu veneai la ore, darămite dacă făceai prostii. În ziua de azi, parcă s-ar fi inversat rolurile! Dacă un profesor îndrăzneşte să ridice mîna asupra vreunui copil, riscă să fie concediat, iar dacă îi trage vreo palmă peste figură, nu numai că iese un scandal monstru în şcoală, dar părintele elevului vine şi se plînge la directori, iar profesorul rămîne traumatizat pe viaţă văzînd lipsa de autoritate pe care o are asupra unor persoane de trei ori mai tinere. E complet ridicol că elevii au mai multă putere asupra profilor decît ei. Şi, continuînd pasajul despre comunism, anii 1900 şi perioada romană, pe atunci şcoala ocupa tot timpul elevului, permiţîndu-i maximum o zi de distracţie! Acum şcoala, temele, învăţatul şi dormitul de abia acoperă jumătate din timp! Din cauza asta toţi aleargă pe terenul de tenis, îşi lasă deştele să le alunece pe pian sau le ţin prea încordate pe gîtul viorii, merg la cursuri de italiană la Schiller sau iau lecţii de dans! Şi de abia dacă îţi dedici toată jumătatea ailaltă acestor acţiuni extraşcolare simţi că faci ceva cu viaţa ta şi te poţi considera la fel de ocupat precum sora ta de 20 de ani care obişnuia să ajungă acasă la opt, obosită ca un cîine! Pentru seara asta cred că este de ajuns. Luna o văd pe fereastră şi cîinele-mi latră-n timpan de o oră şi ce să mai zic de bîzîitul buburuzelor! Licuricii se sting, semnalul e clar! Noapte bună!