Moşu şi Anti Moşu

18 ianuarie 2013   Dilematix

Renii, mîncînd liniştiţi în adăpostul grajdurilor călduroase;  brazii, înălţându-şi  zvelţi vîrfurile de smarald; Moş Crăciun, urlînd furios la telefon… staţi puţin! Moş Crăciun, urlînd furios ? Ce se petrece? – asta ne întrebam toţi, în timp ce ascultam curioşi convorbirea telefonică a Moşului, prefăcîndu-ne că pregătim sania.

–Nu pot să cred! strigă Moşul, după ce închise telefonul de răsună garajul. Ce om m-ar putea acuza că i-am încălcat proprietatea, tocmai înaintea Crăciunului?

– Ce s-a întîmplat? au întrebat spiriduşii care învăţau  după-amiaza  şi tocmai se întorseseră.

– Un anume domn pe nume Antim Oşu m-a acuzat că, anul trecut, de Crăciun, i-aş fi încălcat proprietatea, neţinînd cont de Codul Crăciunului.

– Ce este Podul Crăciunului? întreabă Pic, cel mai mic dintre noi.

– Nu, Pic! Nu Podul Crăciunului , Codul Crăciunului! îl repezi Piti-Contra, cel mai scund dintre noi, mereu contra.

– Codul Crăciunului cuprinde nişte legi schimbate pe perioada Crăciunului, astfel încît Moşul să poată împărţi cadourile… legal, i-am răspuns eu. Dar, Moşule, dacă nu poate dovedi, nu trebuie să te-ngrijorezi!

– Asta e problema. Susţine că are o căciulă ca a mea, găsită pe proprietatea lui. Pentru a-şi retrage acuzaţia, vrea atelierul meu.

– Ce? Cum se poate? Toţi oamenii au căciuli ca ale tale, Moşule ! spuse Doc, începînd să le poarte pică tuturor celor care s-au îmbrăcat vreodată în costum de moş.

– Într-adevăr… Dacă pierd procesul, ajung la închisoare.

– Ce? La închisoare ?!

– Da… şi nu mă gîndesc la mine, căci eu sînt obişnuit cu  „răcoarea”, dar cine le va mai aduce cadouri copiilor sub brad? Cine le va mai mînca prăjiturelele ?

– Mă pot ocupa eu de prăjiturele, spuse Doc, primind ca „mulţumire şi încurajare” de la Moş Crăciun o privire urîtă.

– Atunci, avem o singură soluţie, am spus eu.

– Să-i cerem ajutorul lui Yeti? întrebă Pic încrezător.

– Nu, Pic, bineînţeles că nu! îl repezi din nou Piti-Contra.

– Ba da! Să mergem la Yeti, spuse Moşul.

Pic îi scoase limba lui Piti-Contra, iar Moşul îl dojeni cu o privire.

– Şi ce să facem noi la Yeti? întrebă Doc.

– Să-i cerem ajutorul!

– Da, asta am înţeles, dar de ce lui?

– Deşi nu pare, Yeti este cea mai inteligentă fiinţă de pe planetă… ceea ce e ciudat, pentru că el vine de pe altă planetă…

– De pe altă planetă? ne mirarăm cu toţii.

– Da… El era rege pe o planetă pe-atunci îndepărtată de Soare, plină de zăpadă. Din păcate, o gripă a dus la dispariţia speciei lui…

– Şi a căutat pe Internet o planetă pe care să poată trăi? întrebă Pic.

– Of, Pic, de unde să ştie Yeti de Internet? sări iar la el Piti-Contra.

– De fapt, chiar asta a făcut! ne surprinse Moşul  (Pic îi scoase iar limba lui Piti-Conta.) Yeti provine dintr-o civilizaţie foarte avansată, dar îi place să pară mai primitiv pentru ca ziarele să-l lase în pace. Aşa a găsit planeta noastră. O singură problemă: era prea cald. Atunci, fiind aşa de puternic, a mutat planeta, pe care locuiau ei, lîngă Pămînt.

– Adică Luna? întrebă Pic

– Doamne, Pic, înainte să zici o prostie, gîndeşte-te de două ori! îl repezi pentru a treia oară Piti-Contra.

– Ei, Pic, de data asta chiar ai nimerit-o. De ce credeaţi că Luna e albă?

– Pentru că e plină de zăpadă! se repezi Pic. Deci de acolo vine zăpada?

– Da, Pic, spuse Moşul, înainte să intre în acţiune Piti-Contra.

– Păi, de ce a venit pe Pămînt dacă putea să stea acolo? întrebă Doc.

– Doar nu era să stea singur! găsi Piti-Contra un spiriduş la îndemînă de repezit.

– Bravo, Piti-Contra, ai nimerit-o de data asta! spuse Moşul, neintenţionînd să-l supere, dar el tot s-a simţit jignit şi a început să lucreze la sanie, părînd că nu-i pasă despre ce se vorbeşte. Astfel, continuă Moşul, Yeti a adus iarna pe Pămînt şi aici, la Polul Nord, a lăsat-o pentru totdeauna.

– Scuze, Moşule, uiţi ceva, spun eu, trebuie să ne grăbim să-i cerem ajutorul lui Yeti.

– Ah, da! La drum!

Pe drum, Moşul ne-a povestit cum l-a întîlnit pe Yeti. Pe atunci era doar un bătrîn urîcios care administra Polul Nord şi se numea Nicolae Crăciun – aici toţi am început să rîdem, dar Moşul  ne-a privit urît. După o discuţie prelungită cu Ferdinand Yeti al II-lea – rîsete şi aici – s-a schimbat complet şi a devenit ceea ce este astăzi. În sfîrşit, am ajuns la Yeti, care ne-a deschis uşa înainte să ciocănim şi ne-a spus: Da!

– Da, ce? întrebarăm în cor.

– Da, o să vă ajut.

În drum spre tribunal, Yeti şi Moşul au discutat strategia. Yeti ştia deja ce trebuie să facă.

– Poc, poc, poc ! se auzi ciocanul. Linişte în sală! spuse judecătorul, citind această replică din indicaţiile scrise pe mînă. Domnule, spuneţi-mi numele, citi el mai departe.

– Crăciun, spuse Moşul.

– Şi prenumele?

Moşul se uită în sală şi zise încet :

– Nicolae.

– Poftiţi?

– Nicolae, repetă puţin mai tare.

– Domnule Crăciun, reluă judecătorul, domnul Anti Moşu….

– Antim Oşu! se răsti un domn înalt şi zbîrcit ce ţinea în mînă o căciulă roşie, exact ca a Moşului.

– Domnul Atim Oşu vă acuză că i-aţi încălcat proprietatea şi i-aţi stricat grădina, la o zi după Crăciun, aşa că Articolul nr. 3 din Codul Crăciunului care prevede: “În ziua  de 25 decembrie, în fiecare an, Moş Crăciun are permisiunea să încalce proprietăţile familiilor cu copii, în scopul împărţirii cadourilor“ nu se mai poate aplica. De precizat că Domnul Oşu nu are nici copii. Domnule Oşu, prezentaţi-vă dovada, i se adresă judecătorul.

– Am aici, în mîna dreaptă, căciula lui Moş Crăciun găsită lîngă hornul meu, dovada incontestabilă că el s-a aflat pe proprietatea mea, zise domnul înalt privindu-l de sus, cu aroganţă desigur, pe Moş Crăciun.

Juraţii au dat din cap aprobator, dar Yeti ieşi în faţă şi spuse:

– Domnule judecător, domnule juraţi, domnule Oşu – se înclina în faţa lor pe măsură ce li se adresa – cer permisiunea de a vedea acea căciulă.

Neavînd încotro, Dl Oşu i-a întins-o. Yeti a întors-o pe dos.

   – Ah ! spuse, descoperind o etichetă pe care scria “Costum de Moş Crăciun – căciulă – General Store”, apoi smulgînd-o, o arătă tuturor.

Juraţii priveau surprinşi. Dl Oşu părea nervos că Yeti a descoperit-o.

– Toată lumea ştie – continuă Yety – că, spre deosebire de acest fals de 7 lei bucata, căciulile autentice ale lui Moş Crăciun sînt făcute de spiriduşi. Probabil că aţi vrut să returnaţi căciula şi aţi păstrat eticheta pentru a vă recupera banii. Dacă nu aţi fi fost aşa de zgîrcit, poate că aţi fi reuşit să ne păcăliţi.

După ce îşi reveni, Dl Oşu strigă:

–  Oricine putea s-o pună acolo! Atunci Yeti îl chemă ca martor pe vînzătorul de la General Store care spuse :

–  Într-adevăr, această căciulă este cumpărată de Dl Oşu de la magazinul nostru. Dacă am fi bănuit scopul în care voiaţi s-o folosiţi, nu v-am fi vîndut-o niciodată. În numele General Store, îmi cer scuze!

– Acestea fiind spuse, concluzionă Moşul, mai am nişte jucării de împachetat. Deci, dacă nu vă supăraţi…

– Da, puteţi pleca, spuse judecătorul.

Mai departe nu ştiu ce s-a întîmplat în sala de judecată, pentru că am plecat cu Moşul, tot ce pot spune este că lucrurile  au revenit la normal la Pol. Moşul nu i-a purtat pică dlui Antim Oşu, iar eu sînt mîndru că am fost ales să consemnez acest eveniment. Sper să-l pot revedea pe Yeti şi, de asemenea, ca această povestire să ajungă unde trebuie.

P.S. Nu vreau să vă mai încarc memoria cu numele meu, tot ce trebuie să reţineţi este că sînt elful care vă împachetează cadourile.

Tania ŞENDROIU, clasa a VI-a, ,,Domniţa Maria” Şcoala ,,Anastasia Popescu”, sector 2, Bucureşti

Mai multe