Mașinăria de schimbat vieți

Doar cîteva ore ne despart de mo­men­tul mult aşteptat. Toţi lo­cui­torii oraşului stau cu sufletul la gură, adunaţi în centru. Ne simţim ca la A­nul Nou, cînd nu ai loc să arunci un ac. Cine ne vede sigur se întreabă ce este cu acea mul­ţime nerăbdătoare. Şi răspunsul e unul ciu­dat: aşteptăm ca Tom şi Mike să por­neas­că maşinăria ce promite a ne schimba via­ţa. Acum poate vă întrebaţi cine sînt Tom şi Mike şi ce au făcut ei. Sînt doi tipi pe la vreo 20 de ani ce promit că maşinăria la ca­re lucrează chiar din adolescenţă va schim­­ba faţada oraşului şi totodată înfă­ţi­şarea locuitorilor.

Nu după mult timp, pe scena a­me­na­jată cu atîta spor de către Primărie îşi fac apariţia cei doi. Ne salută, ne în­treabă una, alta, după care unul dintre ei scoa­te o „jucărie“ de mărimea unei cutii cu chi­brituri, în mijlocul căreia e un buton vio­let. După ce îl vor apăsa, ne vom lua rămas bun de la străzile prost pavate, de la clă­di­rile vechi, de la casele micuţe din centru şi de la cafenelele pline ochi, de pe străzile lă­tu­ralnice. Probabil că nu vom mai vedea oa­meni cu feţe triste, care la 6 dimineaţa merg grăbiţi spre locul de muncă, autobuze a­glo­merate sau mizerie.

Dar acum vorbele sînt de prisos. Nu­mă­rătoarea inversă a început: 5, 4, 3, 2, 1, şi bu­tonul este apăsat, iar într-o clipită nu mai recunoşti nimic. Parcă eram cu toţii mu­safiri într-un oraş necunoscut unde clă­dirile înalte erau la ele acasă, se circula pe trei benzi, iar oamenii erau bine dispuşi şi joviali.

Şocată, plec ca să cunosc „noul oraş“. Este ciudat să-i spun nou, deoarece e ace­laşi loc pe care îl ştiu de atîţia ani. Încep prin a o lua drept pe bulevardul pe care mă plim­bam zilnic. Dar cînd dau colţul de la piz­zerie, fac brusc un pas în spate. Totul e schim­bat. Teatrul pare a fi acum o clădire de birouri, covrigăria – un magazin mic şi so­fisticat de pantofi, iar tipul care mai ieri tre­cea cu furgoneta de îngheţată, îmi face cu mîna de la volanul unui Bentley alb. Chiar şi doamna care îl plimbă pe Ralf, că­ţe­luşul mic şi murdar, s-a transformat în­tr‑o doamnă bine ce merge ţanţoş, ţinînd în mî­­nă o poşetă scumpă.

Dar dacă toată lumea s-a schimbat, oare eu am rămas aceeaşi? Am luat-o la fugă pî­nă la cea mai apropiată oglindă. Ooo, nu! Un­de e părul meu scurt şi brunet? Tricoul şi blu­gii? Brăţările şi geanta pe un umăr? Nu a mai rămas nimic. În schimbul lor am pri­mit o „perucă“ blondă, o fustă şi o cămaşă. Mă voi obişnui eu şi cu asta. Mai greu îmi va fi să accept că chioşcurile mici şi drăguţe au fost înlocuite de adevăraţi mastodonţi de fier şi sticlă, parcurile mari, odată pline de copii, sînt acum locuri mici, aflate sub aten­ta supraveghere a gardienilor, iar res­ta­u­ran­­tele exotice au luat locul celor rustice. Fe­linarele din lemn au dispărut, la fel şi gră­dinile pline cu flori de la parterul blo­cu­rilor. În schimb, au apărut tot felul de ro­boţei care te salută politicos, uneori te ajută şi îţi ridică moralul. Au apărut pomişori mici care se udă şi se curăţă singuri. Chiar şi în parcuri leagănele şi învîrtitorile se ur­nesc şi se opresc la o simplă bătaie din pal­me. În concluzie, ai tot ce îţi poţi dori aici.

Cu timpul, oamenii s-au obişnuit cu noul look al oraşului şi al lor, chiar au început să-şi dorească mai mult. Aşa că anul viitor Mike şi Tom ne-au pro­mis că vor reveni cu ceva şi mai spec­ta­cu­los!

Alina ATUDORI, clasa a VII-a, Şcoala nr. 197, Bucureşti