Marele război al tranșeelor

11 decembrie 2010   Dilematix

Nimic nou pe frontul de Vest, de Erich Maria Remarque  

Cu micul roman Nimic nou pe frontul de vest l-am descoperit pe Erich Maria Remarque, care prin ochii şi filtrul inimii lui Paul reuşeşte să descrie marele război al tranşeelor, dintr-un unghi surprinzător, extraordinar de simplu şi profund. 

Paul ajunge, împreună cu un grup de colegi de clasă, să se înroleze voluntar înainte de împlinirea vîrstei, împins de la spate de un profesor, un „patriot“ care ştia sigur că nu va ajunge pe front. Este un adolescent german care se trezeşte aruncat în lupta pentru supravieţuire, ale cărei reguli le învaţă rapid, pentru a trăi şi a nu înnebuni. Nu putea să înţeleagă cum pot conducătorii lumii să dirijeze un asemenea masacru inutil, dar înţelegea că odată războiul terminat, el nu-şi va mai găsi locul niciunde. 

În scurta permisie pe care o are, descoperă că viaţa în orăşelul lui natal decurge aproape la fel cum o lăsase, doar cu mai multe lipsuri şi griji. Oamenii cu preocupările lor domestice i se par ireali. Camera, caietele cu poezii, hainele, cărţile, pe care şi le-a cumpărat cu greu, parcă erau dintr-o altă viaţă, străine şi goale. Cei mai mari aveau soţii, copii la care să se întoarcă, iar el nu avea nici liceul terminat. Generaţiile din urmă veneau ca un tăvălug fără să înţeleagă sau să le pese.  

Explozii, gaze, morminte răscolite, păduri sfîrtecate şi oameni, dragoste, disperare, despărţiri, sacrificii, repaus, spitale, muribunzi, noroc, sfîrşit, dor, cuvinte nerostite, răzvrătire, resemnare, tinereţe, dezertori, cireşi în floare, păduchi, parade, soare, jocuri de cărţi, noroi, armistiţiu şi multe alte feţe ale războiului le vei afla dacă îl însoţeşti pe Paul în cei trei ani de front. 

Cartea nu este tristă pentru că personajele sînt tinere. După cum a fost scris romanul, am avut bănuiala că Remarque a fost pe front. M-am informat şi am aflat că, născut în 1898, a fost recrutat în Primul Război Mondial, în 1917, pe frontul de Vest, unde a fost rănit, şi unde sigur o parte din sufletul lui a rămas.


Alexandru-Marian MOŢEI, clasa a VII-a, Colegiul Naţional „Victor Babeş“, Bucureşti

Mai multe