Barcelona: de la Gaudí la Shakira?

În primul şi-n primul rînd, vă rog, nu vă faceţi vreo părere greşită asupra titlului! Nu am de gînd să vă povestesc despre vestita cîntăreaţă latino-americană. Întîmplarea a făcut că Shakira s-a nimerit în vizită la Barcelona tocmai cînd eram şi eu pe acolo, adunînd material pentru reportaj. 

Aşa că, îmi pare rău, dragi fani ai Shakirei, dacă nu vă convine, puteţi să vă opriţi din cititul acestui reportaj şi să faceţi ceva util cu timpul vostru, eu unul nu mă supăr. Sau poate doar un pic. 

Nu am de gînd să vă plictisesc cu descrieri lungi şi fără sens despre toate clădirile şi arhitectura lor minunată. Am să trec mai departe, la creatorul mult iubit al Spaniei, Antonio Gaudí (1852-1926), cu care capitala Cataloniei, Barcelona, se făleşte. Întreaga sa viaţă nu a făcut altceva decît să proiecteze locuinţe şi biserici unice, cum ochiul uman nu va mai vedea niciodată. Spre exemplu, Casa Battló a fost restaurată pentru o familie nobilă de la început de secol XX: interiorul este atît de ingenios gîndit, încît locatarilor nu le va fi cald vara, dar nici frig iarna. Şi pe vremea aceea, nu uitaţi, nu exista aer condiţionat, aşa că arhitectul nu a trişat, ci a inventat un hol aparte, care să favorizeze ventilaţia. Gaudí s-a inspirat din natură, astfel că aproape în toate camerele apare acest laitmotiv, ca şi pe exteriorul plin de ornamente în mozaic. Pe terasa de pe acoperiş este configurat corpul unui dragon (care mi-a adus aminte de dragonul lui Gaudí din Parcul Guëll). În fine, dacă aveţi drum prin Barcelona şi dacă doriţi să vedeţi cu ochii voştri această casă excentrică, eu vă anunţ că intrarea e destul de scumpă (chit că eu am avut reducere), dar merită. A! Am uitat partea mea preferată! Balustradele sînt făcute dintr-un lemn prelucrat în aşa fel, încît să fie moale la atingere. 

Dar să trecem mai departe. Catedrala Sagrada Familia, cea mai faimoasă creaţie a lui Gaudí, care nici pînă azi nu a fost terminată, este o construcţie impunătoare. La intrări sînt statui cu diferiţi sfinţi. Singurul pe care mi-l amintesc este Sfîntul Gheorghe (Jordi), dar pe restul i-am uitat. Dacă vezi prea multe, nu mai ţii minte mare lucru! Catedrala nefiind finalizată (încă sînt multe schele), nu există încă toate turnurile care îi simbolizează pe Iisus Hristos şi pe Apostolii săi. Mare păcat că Gaudí n-a apucat să-şi termine visul de-o viaţă! Cînd am fost s-o vedem pe dinafară, n-am intrat şi înăuntru, deoarece era aşa de multă lume, încît mai bine mi-am cumpărat de la magazinele de suveniruri din apropiere un sombrero mexican, de patru ori mai mare decît capul meu. A fost greu să-l car pînă acasă cu avionul, dar a meritat. Oricum, Sagrada Familia este un obiectiv care în nici un caz nu trebuie ratat. 

Cred că am terminat cu Gaudí. Ar mai fi nişte clădiri despre care aş putea să vă povestesc, poate şi despre Parcul Guëll, dar v-aş plictisi. Aşa că am să trec mai departe. 

Într-o altă zi am fost la Palatul muzicii Catalane, un fel de Ateneu Român al nostru, proiectat de unul din rivalii lui Gaudí, modernistul Montaner. Am făcut un tur cu ghid, iar la început ne-am aşezat într-o sală mică (m-am bucurat, deoarece mă dureau picioarele de la atîta mers) şi ne-a fost prezentat un film despre istoria palatului şi alte lucruri foarte interesante. Păcat că un cuplu şi-a adus bebeluşul de probabil doi ani, care a început să ţipe în mijlocul filmului. Destul de enervantă întîmplare, dar ce a urmat a fost din ce în ce mai frumos. După finalul prezentării, am fost duşi într-o sală cu diverse capete de statui ale unor personalităţi care au contribuit financiar la acest palat. Cînd am ajuns în marea sală de concerte, care chiar dacă nu este proiectată de Gaudí, ar putea concura cu creaţiile acestuia, ni s-a spus istoria orgii de acolo. Aceasta a fost adusă după ce palatul a fost construit, în 1908, şi s-a stricat prin 1970. Te costă o avere să repari o orgă, aşa că administratorul de pe vremea aceea a investigat să vadă ce anume a cauzat problemele orgii, ca să nu se mai repete. În primul rînd, se infiltra apă prin tavanul care se şubrezise. Au schimbat tavanul, dar mai era o problemă: praful. Pe acesta nu ai cum să-l repari, aşa că trebuie prevenit să se aştearnă, ca neaua pe pămînt, iarna (fac comparaţii acum, ca diverşi poeţi care nu sînt chiar preferaţii mei). Cum să previi să se adune praful în tuburile orgii? Trebuie să cînţi permanent la ea, pentru ca aerul pompat în tuburi să scoată praful în sus. Dar nu poţi plăti un om să cînte încontinuu la orgă, aşa că spaniolii sau, mă scuzaţi, catalanii, au venit cu o idee ingenioasă: au instalat un calculator, în memoria căruia au introdus 18 melodii diverse, care să solicite toate tuburile. Cu o simplă comandă, orga începe să răsune, astfel rămînînd „curată”. 

Ar mai fi trei atracţii importante despre care îmi propusesem să vă vorbesc, şi anume Acvariul, Muzeul de ciocolată şi Muzeul Picasso. Eu, unul, nu mă pricep încă la arta modernă, de aceea nu o să vă spun prea multe despre acest muzeu. Dacă doriţi să-l vedeţi, veţi găsi acolo schiţe şi lucrări din copilăria catalană şi tinereţea lui Pablo Picasso (1881-1973). 

Acvariul, într-adevăr, este fascinant. Cei dintre voi cărora vă plac rechinii o să fiţi încîntaţi. Nu vă mai descriu altceva, ca să vă las să exploraţi singuri lumea submarină din Barcelona. A mai rămas Muzeul de ciocolată. Acolo sînt foarte multe exponate, gustoase, cum ar fi don Quijote cu morile sale de vînt, Pietà ş.a. Vă este prezentată şi istoria ciocolatei, iar la final vă puteţi cumpăra diverse produse, pe care nu le găsiţi altundeva pe piaţă, cum ar fi ciocolată pură de băut, rece sau fierbinte. Doar cînd mă gîndesc, încep să salivez... 

A mai rămas litoralul. Este aglomerat, dar marea e curată. Odată, am văzut cu nişte ochelari subacvatici o meduză de jumătate de metru lungime, albastră, o frumuseţe. Bineînţeles, am plecat terifiat în partea cealaltă, cît mai departe de arătare. 

Nu ştiu dacă reportajul acesta destul de banal v-a convins să vizitaţi acest oraş minunat, dar măcar ascultaţi-o pe Shakira care declară: Me encanta Barcelona. 

Eugen DEDIU-SANDU, clasa a VIII-a, Şcoala nr. 5, „Corneliu M. Popescu”, Bucureşti