O nouă scrisoare pentru Dora

Cecily von Ziegesar, Gossip Girl.

Pentru că merit, Editura Nemira, 2009 18,90 lei traducere din limba engleză de Marina Radu

Dragă Dora,

Mă adresez tot ţie, pentru că în urmă cu un an şi ceva (poate doi?) îţi explicam, în aceeaşi revistă, de ce nu-mi plăcuseră cărţile din seria WINX, al căror fan erai pe vremea aceea. Ştiu că prima ta reacţie, după ce ai citit articolul meu, a fost: „N-a înţeles nimic!“. Dacă mai ţii minte, în aceeaşi scrisoare era o frază care suna cam aşa: „Eu cred că WINX este doar o etapă în viaţa ta şi că peste un an sau doi le vei uita, te vei plictisi şi te vor interesa alte lucruri“. Ei bine, chiar dacă nu le-oi fi înţeles eu pe fetele WINX şi puterile lor magice, trebuie să recunoşti că am avut dreptate: acum şi tu cred că le consideri „cărţi de copii“, căci eşti interesată de cărţile Gossip Girl, după ce ai trecut şi prin etapa Amurg (ai depăşit-o?). Mă surprinde totuşi că a trecut o perioadă atît de scurtă de timp, pentru că cele două serii se adresează, în principiu, unor categorii de vîrstă total diferite. Chiar atît de repede ai crescut? Sau Gossip..., deşi are personaje de 17-18 ani, prind la fetele de 12-13? Înclin să cred că a doua variantă este cea corectă.

Aşadar, ca să nu te dezamăgesc a doua oară, aş vrea să-ţi spun că am înţeles perfect tot ce se întîmplă în Gossip... Mai mult decît atît, dacă aş fi avut vîrsta ta, m-aş fi topit după ele şi aş fi zis că-s bestiale. Sînt exact genul de cărţi pe care la 12 ani le citeşti noaptea, în pat, la lumina unei veioze romantice şi discrete, la o cola light sau o ciocolată caldă, după ce babacii s-au culcat de mult, renunţînd să te mai bată la cap să nu te mai îmbraci la şcoală în blugii aia strîmţi, cu talie joasă, pe care tu îi adori, să nu mai pierzi aşa de mult timp pe mess, să nu te tunzi trendy şi să pui mîna pe o carte „serioasă“. Mai mult decît atît: sînt cărţi care te lasă să-ţi imaginezi că tu ai putea fi B. şi l-ai iubi pe N., în ciuda faptului că e dependent de „iarbă“, însă tu chiar ai putea să-l faci să renunţe, nu ca B.; sau ai putea fi S. şi i-ai da rapid papucii lui A. ca să fi remarcată de un designer la modă şi să apari în show-ul lui; sau dacă ai fi o faţă mai „ciudată“, ai putea să fi V. (eu cred că ea e gossip girl... – tu ce zici?) şi l-ai iubi la fel de tare pe D. care e un idiot. Mai departe, ţi-ai putea imagina multe alte lucruri, care apar uneori voalat, alteori mult mai frust, mai „pe bune“, în carte... şi, în fond, ce altceva ar putea să te intereseze la 12-13 ani? Balzac? Generatorul de particule de la Geneva? Cum s-a creat universul? La 12-13 ani, universul eşti „tu“, cu micile tale drame care pornesc de la faptul că nu-ţi place cum arăţi şi sfîrşesc cu privirea pe care ţi-a aruncat-o N., în sala de sport. Exact aceste lucruri aparent minore, însă extrem de importante pentru tine nu le pricep părinţii (şi aici mă adresez lor: adolescenţa este o spălare de creier, din fericire doar temporară, aşa că lăsaţi-vă copiii să citească Gossip girl!). Aşadar, mi-a plăcut ce am citit pentru că: 1. Gossip Girl surprind adolescenţa exact aşa cum e ea în realitate, „la nuanţă“; 2. sînt cărţi mult mai bine scrise decît revistele mondene şi de beauty cu care ai putea să-ţi pierzi timpul; 3. personajele reprezintă nişte tipologii, e adevărat, însă dincolo de ele există şi latura lor „umană“, aşa că te poţi ataşa de ele; 4. poţi afla lucruri noi despre dragoste, prietenie, sex, pe care oricum le-ai afla din alte părţi; 5. cărţile au acel glamour (personajele sînt copii de bani gata din New York) care mie uneia mi se pare foarte şic, mai ales că e şi ironizat pe alocuri. Ce nu mi-a plăcut? Că sînt nişte cărţi lipsite de valoare, pe care nu vei regreta dacă le vei uita în metrou sau pe o bancă, în parc. Însă te asigur, din nou, că le vei uita cu adevărat (adică îţi vor ieşi din minte) în următorul an şi jumătate (sau poate doi?). Cu drag, Adina.