Nici nu vă închipuiţi
(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 67, decembrie 2011)
● Heinrich Mann, Îngerul albastru, traducere de Eugen Filotti, Editura Nemira, 2011
De fiecare dată cînd trebuie să scriu textul pentru Dilemateca, am în minte mai multe începuturi posibile. Fiecare dintre ele m-ar duce, probabil, într-o cu totul altă direcţie, aşa că sînt nevoită să mă opresc la unul singur. Dar pentru că acuşi vine Crăciunul, aş vrea să-mi fac cadoul mai multor începuturi, aşa cum un producător generos i-ar permite unui regizor să filmeze şase variante diferite pentru primele cinci minute ale filmului său, lăsîndu-l apoi să aleagă ce-i convine.
Aşadar:
1. Nici nu vă închipuiţi cum vă poate schimba relaţia cu un scriitor faptul că, într-o după-masă de februarie, în timp ce vă plimbaţi prin Literaturarchiv din Marbach (cea mai mare arhivă literară a Germaniei), daţi peste rochiţa lui de botez, albă, brodată şi apretată, expusă într-o vitrină de muzeu. Asta am păţit eu cu fraţii Mann - Heinrich şi Thomas. Şi mi-ar plăcea să o păţesc şi cu alţi regizori şi scriitori de care mi-e teamă. Cu Dostoievski şi Haneke, de exemplu.
2. Nici nu vă închipuiţi ce gură de aer proaspăt poate fi o carte scrisă în 1905, după ce v-aţi îndeletnicit în ultima vreme cu literaturi contemporane şi acide. Ca să nu mai vorbesc de filmele din anii '30, consumate, dacă se poate, la Cineclubul Film Menu, miercurea, la Union.
3. Nici nu vă închipuiţi cît de bine se potriveşte pasajul "Unrat văzu şiruri întregi de guri căscate, negre, cu cîţiva colţi galbeni printre locuri goale, altele cu cîte o semilună de os alb de la o ureche pînă la cealaltă, tivite cu bărbi pescăreşti ce se întindeau ca o cunună pe sub bărbie, cu mustăţi ţepoase deasupra buzei de sus" cu un cadru din filmul lui Josef von Sternberg (avea o mustaţă ca o salcie), în care camera cuprinde generos, dar mai ales expresionist, chipurile schimonosite de viciu (observaţi retorica moralistă) ale spectatorilor de la cabaretul "Îngerul albastru".
4. Nici nu vă închipuiţi cum e să citeşti "ceva ca un nor trandafiriu flutură peste obrajii colţuroşi ai profesorului" sau "totul s-a mărginit, ca să zic aşa, la zburdălnicii" sau "înţelese că, odată cu stofele şi cu pudra, se poate aproape pipăi şi mirosi şi sufletul, că pudra şi sufletul nu sînt, în fond, mult mai puţin decît însuşi sufletul..." chiar de Ziua Mondială a Duioşiei (13 noiembrie), şi să o vezi apoi pe Marlene Dietrich cîntînd fals-resemnat "Falling in love again / Never wanted to do / What am I to do / I can't help it".
5. Nici nu vă închipuiţi cît de sfîşietor poate să fie un actor ca Emil Jannings într-un film despre care-ai crede c-a trecut de mult la categoria "casate", mai ales cînd îl vezi transformîndu-se, sub ochii tăi, dintr-un pedagog de şcoală nouă, luat parcă din Caragiale, un bătrîn la fel de vertical ca stîlpul moralităţii, într-un clovn tragic, călcat în picioare de singura iubire adevărată din viaţa lui. Şi cît de surprinzător e să descoperi că romanul de la care porneşte filmul face din profesorul Unrat/Scîrnăvie, personajul jucat de Jannings, un tiran mizantrop de a cărui decădere nu poţi decît să te bucuri.
6. Nici nu vă închipuiţi cu ce veselie l-am descoperit pe traducătorul Eugen Filotti, secretar general al Ministerului de Externe între anii 1944-1945, practicantul unei limbi române colorate şi sonore, în care "şanteza" e "o cîntăreaţă într-un şantan", iar Îngerul albastru al lui Heinrich Mann se transformă într-un roman pe care vrei neapărat să i-l citeşti cuiva cu glas tare.
Şase începuturi doar ca să vă spun că merită să citiţi Îngerul albastru de Heinrich Mann şi să vedeţi apoi Der blaue Engel, cu Marlene Dietrich şi Emil Jannings în rolurile principale. Pentru că nici nu vă-nchipuiţi cît de mult bine vă pot face romanele şi filmele de acum aproape un secol.