„Îl cunosc pe H.G. Wells ca pe-un frate“

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 76, septembrie 2012)

Aţi început să scrieţi povestiri şi abia apoi aţi trecut la roman, mai exact la trilogia care tocmai se publică în româneşte, la Editura Trei: Harta timpului şi Harta Cerului sînt primele volume ale acesteia. Care este, pentru dumneavoastră, diferenţa între nuvelist şi romancier?
Am început să scriu povestiri pentru că întotdeauna mi-au plăcut mecanica internă, simetriile, farmecul naraţiunii în care totul se înlănţuie pentru a da efectul final. Singura problemă a povestirii este scurtimea, faptul că nu poţi dezvolta, în cadrul ei, subiecte complexe, iar asta m-a făcut să mă aventurez în domeniul romanului. Fără îndoială, romanul este un gen literar care solicită toate posibilităţile unui scriitor: anumite subiecte se pot roti perfect în economia unei povestiri scurte, ca portocalele unui jongler, însă riscurile cresc odată cu extinderea ei într-un roman, portocalele o pot lua la vale. Asta ar fi o diferenţă importantă între povestire şi roman...

Cine e nuvelistul dvs. preferat din toate literaturile?
Julio Cortázar, fără îndoială. A-i descoperi opera a fost ca şi cum aş fi văzut un drum care mi se deschidea în faţa ochilor. Cortázar m-a învăţat tot ce se poate face într-o povestire, dar şi cît de elastic este limbajul. Cortázar mi-a lărgit orizonturile, m-a învăţat să povestesc şi să caut partea fantastică a realităţii.

În Europa, dar şi în Statele Unite, romanul este considerat genul total. Care credeţi că va fi viitorul povestirii, în aceste condiţii?
Nu prea ştiu, cred că povestirea va reveni în actualitate atunci cînd e-book-ul va fi prezent peste tot, în toate ţările. Poate, la fel cum astăzi unii ascultători preferă să-şi descarce o singură piesă muzicală, nu întreg CD-ul, tot aşa, mai tîrziu, îşi vor descărca povestiri, mai degrabă decît romane întregi...

S-a scris că Harta timpului, prima parte a trilogiei dvs., este "cel mai lucid omagiu adus vreodată lui H.G. Wells în limba spaniolă." De unde fascinaţia pentru scriitorul englez?
H.G. Wells este unul dintre scriitorii mei preferaţi. Cred că este un autentic vizionar, fondatorul celor mai importante subgenuri în science fiction: cel al călătoriei în timp şi cel al invaziilor marţiene. Aşa încît, cînd s-a ivit ocazia să-l transform în Sherlock Holmes-ul meu personal, să-l fac să trăiască o serie de aventuri livreşti, ieşite din propriile lui cărţi, n-am stat pe gînduri. Ca să fac toate acestea, a trebuit să mă documentez destul de serios, să-i citesc autobiografia, biografia scrisă de fiul său. Acum pot spune că îl cunosc pe Wells ca pe-un frate.

Istoria literară a devenit, aşadar, în zilele noastre, un domeniu al misterelor?
Da, în mod evident, orice s-ar spune, misterele au cîştigat partida. Nu trebuie decît să te uiţi pe listele celor mai vîndute cărţi ca să vezi, de pildă, că romanul de mistere este specia cea mai citită în toate ţările, ceea ce nu e rău în sine, deşi unii scriitori se limitează să copieze o formulă la modă, să umple reţeta, uitînd cu totul de literatură. Dar chiar şi în cazul acesta, tot romanele de mistere sînt cele mai citite.

Care este, în opinia dvs., relaţia între iluziile (clasice) ale literaturii şi accesoriile SF?
Cum se spune, scriitorii de science fiction schiţează viitorul, iar oamenii de ştiinţă încearcă să facă din această schiţă realitate. Misiunea literaturii este aceea de a-i face pe cititori să viseze, literatura a făcut întotdeauna acest lucru, deşi modul în care a reuşit să o facă s-a tot schimbat de-a lungul secolelor. Adesea şi ştiinţa îi face pe oameni să viseze, iar cînd aceste două visuri se întîlnesc...

Epoca victoriană a fost, pentru romanele dvs., contrapunctul steampunk sau e vorba despre un interes mai vechi?
Înainte de a scrie Trilogia Victoriană nu aveam un interes special pentru această epocă, despre care abia ştiam cele patru, cinci lucruri pe care toţi le ştim despre ea. Ceea ce m-a făcut să aleg epoca victoriană ca fundal al romanului meu a fost certitudinea că subiectul acestuia nu putea funcţiona aşa cum îl imaginasem decît în Londra sfîrşitului de secol XIX. Mai concret, în 1896, chiar atunci cînd H.G. Wells publicase Maşina timpului, un roman în care un inventator proiectează o maşinărie pentru a călători în timp ca şi cum acesta ar avea o altă dimensiune. Dat fiind faptul că în acea epocă ştiinţa luase un avînt spectaculos, presărînd lumea cu minuni, cititorii au fost convinşi, fără îndoială, că oamenii de ştiinţă nu vor întîrzia mai mult de cîteva luni cu inventarea unei maşini asemănătoare.

Credeţi că un scriitor trebuie să se adapteze sensibilităţii cititorilor din epoca sa? Marele spectacol se petrece în mintea cititorului?
Fără nici o îndoială. Eu mă gîndesc mereu la cititor, cînd scriu. Scrisul, ca orice altă artă, este un act de comunicare. Nu mă interesează scriitorul impenetrabil care nu reuşeşte sau nu vrea să-şi transmită propriile obsesii. Cred că cea mai mare izbîndă a unui scriitor este aceea de a-l face pe cititor să simtă şi să înţeleagă ceva ce aparţine doar lumii sale interioare.

Ultimul dvs. roman din Trilogia Victoriană va avea în centul său Omul invizibil al aceluiaşi H.G. Wells. Şi după asta? Vă veţi întoarce la povestire?
Nu cred că mă voi întoarce la povestire ani buni de-acum încolo. Am mai multe proiecte pentru cînd voi încheia Trilogia Victoriană, inclusiv o nouă trilogie, însă nu un volum de povestiri. Cu siguranţă însă voi reedita trei dintre volumele mele de povestiri anterioare romanelor, pentru că în prezent au ajuns să fie greu de găsit în Spania.

interviu realizat de Claudiu CONSTANTINESCU

______

Félix J. Palma (1968, Sanlúcar de Barrameda, Spania) este scriitor, jurnalist şi critic literar; coordonează ateliere de scriere creativă şi, ocazional, e consultant editorial. Povestirile lui au apărut în numeroase publicaţii, cîştigînd premii importante precum Gabriel Aresti, Alberto Lista, Miguel de Unamuno sau Premiul Tiflos de Libro de Cuento. A debutat ca romancier cu o carte pentru adolescenţi - La Hormiga que quiso ser Astronauta/Furnica voia să fie cosmonaut (2001) -, urmată de Las corrientes oceánicas/Curenţii oceanici (volum recompensat cu Premiul pentru roman Luis Berenguer, în 2005) şi El mapa del tiempo/Harta timpului (2008). Romanul Harta timpului a cîştigat prestigiosul Premiu Ateneo de Sevilla, în 2008. În româneşte s-au tradus, la Editura Trei, primele două volume ale Trilogiei Victoriene: Harta timpului şi Harta cerului.