Ce carte/poveste v-ar plăcea să ilustraţi?

6 aprilie 2013   Dilemateca

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 82, martie 2013)


Am adresat o invitaţie artiştilor prezenţi pe clubulilustratorilor.blogspot.ro, întrebîndu-i ce roman, carte, poveste, basm sau poem, din literatura română, dar nu numai, le-ar plăcea să ilustreze într-o ediţie specială. O parte din ei ne-au răspuns. Poate editurile se vor inspira din această anchetă.

Georgiana CHIŢAC (georgiana.chitac.ro) Cînd aveam cîţiva ani şi trebuia să stau perioade lungi singură în casă, mama îmi lăsa cîteva casete cu basme româneşti să îmi aline dorul şi frica pînă cînd se întorcea ea acasă. Ţin foarte bine minte trei dintre ele, toate ale lui Petre Ispirescu: "Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte", "Prîslea cel voinic şi merele de aur" şi "Sarea în bucate". Ascultîndu-le de zeci şi zeci de ori, în mintea mea de copil lumile lor fantastice căpătau din ce în ce mai multă consistenţă şi materialitate. Acum am abilitatea de a transpune pe hîrtie ceea ce imaginaţia mea a clădit ani la rînd, cu fiecare nouă derulare a casetei, şi aceasta ar fi alegerea mea în acest moment, chiar şi numai pentru a putea închide acest capitol, rămas deschis de prea mult timp. Pe de altă parte, orice text, fie el clasic sau modern, proză sau poezie, pentru copii sau pentru adulţi, poate suscita interes şi poate sta la baza unei ilustraţii sau a unei serii de ilustraţii. Imaginaţia nu e mofturoasă, dacă îi dai cuvinte, ea începe să construiască. Dacă ai şi îndemînarea de a reda ceea ce mintea şi sufletul creează, atunci poţi accepta orice provocare. Provocarea mea în aceste zile este o serie de poezii pentru copii, ale unui autor contemporan. Sper să o finalizez cu bine şi să mă pot bucura de fiecare linie pe care o trag.

Raluca CIUBOTARU Mi-ar face plăcere să ilustrez orice fabulă de George Topîrceanu, Gheorghe Asachi sau Grigore Alexandrescu. Consider că fabulele nu prea au avut parte de expunere, în ultima perioadă, iar dacă vorbim de un supliment literar, cu uşurinţă s-ar putea face o serie consistentă.

Anda COFARU (andaart.blogspot.ro) Pentru că mereu mi-au plăcut zînele, aş ilustra "Zîna Munţilor" de Petre Ispirescu, dar şi pentru că, de mică, am avut o conexiune specială cu natura, muntele şi copacii. Pădurile mi se păreau locuri magice, pline de ascunzători în care zîne, elfi şi alte creaturi invizibile trăiesc, îşi construiesc cămine, se joacă şi uneori fac feste trecătorilor. Şi acum ador drumeţiile pe munte, prin păduri, pentru că acestea mă inspiră şi mă ajută să intru mai repede în atmosfera "de poveste". Deci, garantat, "Zîna Munţilor", apoi şi alte poveşti cu zîne... Şi apoi, altfel de poveşti.

Livia COLOJI (illustration.ro) Cînd vine vorba de ilustrat "pe alese", mi-e foarte greu să mă rezum la cîteva cărţi şi aproape imposibil să mă opresc la una singură. Sînt cîteva ce se detaşează uşor spre fruntea clasamentului şi la care mă tot gîndesc de cîţiva ani încoace. Le ştiu din copilărie, de-atunci le-am tot recitit, şi le-aş ilustra, oricînd, cu cel mai mare drag. Am auzit "Ăl mai tare om din lume", poezia în grai bănăţean a lui Victor Vlad Delamarina, în clasa a V-a, recitată impecabil şi cu un zîmbet mare pe faţă - cum altfel? - de Ioan-Nicolae Cenda, profesorul nostru de limba şi literatura română de la Şcoala Generală Nr. 1 din Oraviţa. A tot reluat-o, timp de cel puţin trei ani, după care eu m-am transferat la Liceul de Arte Plastice din Timişoara. N-a fost nici dragoste la prima auzire, ca să spun aşa, ba chiar "m-am zuitat" de ea o perioadă destul de lungă, ca s-o recitesc, mai tîrziu, prin prisma altor ochi şi să descopăr în ea o parte importantă din spiritul vechi (şi nou) al Banatului - multietnicismul, competiţia stimulativă, criteriul meritului - concentrat într-o atmosferă tumultuoasă şi sărbătorească de mic tîrg vechi. "Ăl mai tare om din lume" cred că ar fi prima alegere în ceea ce mă priveşte, cu atît mai mult cu cît, uitîndu-mă în jur după lucruri şi locuri de-altădată, inevitabil adaug elemente unei ilustraţii mentale. O altă carte tot din copilărie vine - Uzina Flora a lui Tudor Opriş. În general, cărţile lui despre plante şi animale, literatură enciclopedică, de popularizare a ştiinţei, educaţională - care ar fi termenul potrivit pentru această categorie? - m-au format în copilărie şi o fac chiar şi în prezent. De curînd, am descoperit acasă la tatăl meu Botanica distractivă şi am citit-o pentru prima dată cu aceeaşi plăcere cu care citeam celelalte cărţi ale lui în copilărie, dar, de data aceasta, şi cu ajutorul Internetului, pentru un studiu aprofundat. Aş ilustra Uzina Flora poate doar datorită memoriei afective, strîns legată de volumul frumos ilustrat, cu coperte verzi şi cartonate. Deci, cea de-a doua carte nu-i neapărat o carte, pentru că aş desena orice s-ar încadra în această categorie. Lista poate continua şi cu exemple din literatura contemporană. Am avut ocazia să lucrez cu Victoria Pătraşcu la un volum de povestiri apărut anul trecut la Editura Cartea Copiilor - Stejarul pitic, cel mai bun tătic. Îmi plac foarte mult poveştile Victoriei, din toate punctele de vedere. Cred că mi-ar plăcea să ilustrez orice text de-al ei, scris deja sau încă nu.

Irina DOBRESCU (cargocollective.com/irinadobrescu) M-aş opri la Jurnalul de la Tescani al lui Andrei Pleşu. Am ilustrat cărţi de copii în general, dar dacă tot e vorba să-mi imaginez orice, pot să-mi imaginez că schiţez urme de paşi numerotaţi, pe Horia Bernea pictînd, ciuperci frumoase, dar rele, şi unele urîte, dar bune la suflet, peisaje care nu trebuie să fie pitoreşti... Ştiu că poate nu s-ar potrivi să fie ilustrată, dar asta nu înseamnă că nu mi-ar face plăcere.

Amalia DULHAN (amaliadulhan.blogspot.ro) Dintre toate basmele şi poveştile româneşti pe care le-am citit pe cînd nu învăţasem cum să fac creionul să mă asculte pe hîrtie şi să-l fac să îmi arate în faţa ochilor ce vedeam atît de clar în minte, "Făt Frumos din Lacrimă" al lui Eminescu şi "Doi feţi cu stea în frunte" al lui Slavici m-au încîntat aşa cum m-au încîntat prima oară anotimpurile lui Mucha sau gravurile lui Max Klinger, încărcate de melancolie şi delicateţe. Cînd am citit Boris Vian pentru prima dată, m-am bucurat aşa de tare să citesc despre ireal atît de palpabil, atît de plauzibil. Aş ilustra oricînd Smulgătorul de inimi şi Spuma zilelor, aş face lucrări inspirate din ele şi aş scrie pe spatele pînzelor, mic, cu roşu - "Boris Vian mă face să văd mai bine cu ochii închişi." Nichita şi Naum, cuvintele unuia desenate cu stînga, iar ale celuilalt cu dreapta, deşi, trebuie să recunosc, am încercat să desenez Naum şi este foarte, foarte greu. Pe Nichita l-am văzut ilustrat de un coleg în liceu, în lucrarea de licenţă - gravuri abstracte, metafizică cuantică şi tristeţea unei mări de neant la capătul timpului cînd toţi atomii se vor înstrăina unii de alţii. Nu ştiu dacă aş putea să-mi scot imaginile alea din minte, dar aş putea să le distorsionez mai departe şi tot ar fi Nichita. Închei cu ziua de azi, cînd la cafea mi-a fost citit Andrei Dosa. L-aş ilustra, nu ştiu cum, dar aş vrea să încerc, mi-a plăcut.

Stela LIE (stelalie1.blogspot.ro) Mi-a fost foarte greu să răspund. Îmi plac multe, dar nici una (carte, poem etc.) aşa de mult. Eu desenez cu plăcere obiecte, interioare, mai mult decît personaje. Totuşi, Pisicîinele şi, în general, prima jumătate din Teodosie cel Mic de Răzvan Rădulescu mi-ar plăcea. Dar şi mai vechi - Gîrleanu, Topîrceanu. Dar şi Florin Bican, pentru ale cărui poezii am desenat în particular, îmi place. Dar şi Adina Popescu. Şi poate că uit alte nume acum... Însă de publicat, am publicat (de mult) ilustraţiile de la Arta Popescu, şi mi-a plăcut să le fac. Nu am cunoscut autor mai înţelegător, mai permisiv, mai plin de respect pentru munca artistului-ilustrator ca el. Cristian Popescu, Dumnezeu să-l odihnească în tramvaiul 21, în nori de fum de ţigară şi aromă de cartofi prăjiţi! Din păcate, pe vremea aia nu ştiam nimic despre cum trebuie să facă ilustratorul, să ceară originalele, să semneze un contract etc. Am mers cu Cristi la C.T. Popescu şi i-am dat lui desenele, iar Adevărul a tipărit Arta Popescu. Acum îmi pare rău că nu am originalele, a fost destul de prost tiparul... Asta e.

Cristiana RADU (cristianaradu.blogspot.com) Mi-ar plăcea foarte mult să ilustrez, azi, cărţile care şi-au "pus amprenta" asupra copilăriei mele. Pe primul loc ar sta Un spectacol ratat de Daniil Harms, poate cel mai explicit şi cel mai graţios mod de introducere a absurdului la mine acasă. Îmi plăcea teribil felul sec, eliptic şi de un umor necruţător cu care Harms descria o lume apropiată şi depărtată, în acelaşi timp, ca şi imixtiunea absurdului, fix în cele mai ordinare situaţii. La farmecul cărţii contribuia şi stilul, care colora savuros descrierile cu inflexiunile tipice limbii ruse. Cealaltă mare "iubire" era O poveste nepovestită de Ruxandra Berindei, în care acelaşi absurd, îmblînzit de vălul aşa-zisei "poveşti pentru copii", disimula în fapt nişte "şopîrle" pe care nu le prindeam prea bine, dar care mă intrigau şi mă făceau să îmi pun întrebări încuietoare. Lista ar mai conţine şi Peştişorul Balthasar de Iordan Chimet, o la fel de metaforică poveste delicată şi tristă. Într-o anchetă anterioară a Dilematecii, Adina Rosetti spunea că cei mici adoră absurdul. Cred că sînt multe feluri în care absurdul irupe în viaţa unui copil. Poate că o carte este cel mai blînd dintre ele... Dintre întîlnirile mai recente, aş alege cîteva fermecătoare poveşti aflate încă în sertar (aviz editorilor:) ca, de pildă, Viteazul Justin şi pingonauţii cerului de Victoria Pătraşcu sau Povestea timpului de Adina Rosetti. Şi, dacă aş şti că s-ar apuca de scris cărţi pentru copii, aş ilustra fără preget orice text de Matei Florian. Începînd cu "Ce nu ştie Eugen" (cules din Bookătăria 2, pe cale de apariţie), care mi-a plăcut enorm (ca, de altfel, tot ce am mai citit de acelaşi autor, risipit prin reviste şi cărţi colective). Le-aş ilustra din pura plăcere de a-i însoţi cu un creion şi cu "bucuria aceea care te face să zbori" fîlfîitul minunat al imaginaţiei...

Maria SURDUCAN (mariasurducan.blogspot.ro) Secretul basmelor stă în repovestire. Secretul repovestirii stă în failibilitatea memoriei. Cu ceva timp în urmă, mi-am adus aminte, din copilărie, de un pom cu mere de aur, de o pasăre fermecată, de un lup care se preschimba în prinţesă. Pe măsură ce povestea a crescut în închipuire, personajele au prins viaţă, chip, caracter; ştiam, de exemplu, că pasărea era obraznică şi albastră, lupul era ursuz şi cenuşiu, prinţesa era blajină doar în aparenţă. Apoi, cum eu m-am născut într-o epocă scrisă sub semnul tehnologiei, au început să se strecoare în naraţiune caii putere şi arcurile electrice. Cînd personajele n-au mai avut răbdare şi s-au cerut puse într-o carte, am plecat în căutarea basmului originar. Iar la capătul cercetărilor, l-am găsit pe Petre Ispirescu, şi trei poveşti: "Prîslea cel voinic şi merele de aur", "Pasărea măiastră" şi "Lupul Năzdrăvan şi Făt-Frumos". În final, mi-ar plăcea să adun toate aceste istorii, parte amintite, parte născocite, într-o carte, pentru care strîng acum fondurile necesare. Mai multe informaţii despre proiect şi despre recompensele fantastice care răsplătesc fiecare donaţie se găsesc pe crestemidei.ro/ en/mereledeaur.

Ioana URSA (ioanaursa.blogspot.ro) Aş dori să reilustrez basmul "Înşir-te, mărgăritar" cules de Petre Ispirescu. O antologie de Vasile Voiculescu, o antologie de Lucian Blaga, scrisorile lui Mihai Eminescu şi poate ceva mai excentric: De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi. Astea mi-au venit pe moment în minte.http://ioanaursa.blogspot.ro

anchetă realizată de Marius CHIVU

Mai multe