Cartolleria

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 63, august 2011)

Am ajuns tîrziu să vizitez Cartolleria – cartolleria.tumblr.com –, dar poate că nici acum nu ştiu ce am vizitat. Ar putea fi un spaţiu imaginar al istoriei analogice. Sau o zonă a speciilor pe cale de dispariţie. Este, posibil, arhiva vie a galaxiei Gutenberg realizată de un curator invizibil care caută, în adîncimile nebănuite din digitalia, toate urmele lumii vechi. Pentru că în Cartolleria s-au strîns în doi ani de zile sute de artefacte care formează un discurs îndrăgostit. Îndrăgostit de atingerea creioanelor colorate, a copertelor inteligente, a afişelor cu design retro-minimalist; un discurs despre cum fiecare scaun şi fiecare masă modifică lectura, despre formele, texturile şi pliurile hîrtiei. E un imagoblog (sau fotoblog, dacă vi se pare prea preţios) în care cuvintele nu sînt scrise, nu există nimic care să explice ce se poate descoperi, totul curge într-o înţelegere vizuală mută. Rostirea îi rămîne celui care îşi doreşte să viziteze acest loc şi pe pămîntul tridimensional, nu numai în cyberlumile posibile.

Tema grafică a Cartolleriei aduce aminte de vechile coperte de la Penguin. Obiectele sînt alese după un singur principiu: design bun. Poţi vedea aparate foto sau radio, afişe de la începutul secolului al XX-lea, coperte celebre de carte, ceşti de ceai, plicuri de scrisori, caiete de elevi, studenţi sau simpli călători, firme vechi, ceasuri, scaune, desene de copii, biblioteci, peniţe de stilou, foarfece, rafturi de librării, ochelari, origami, bărcuţe de hîrtie, pagini din manifeste futuriste & dadaiste, tuburi de desen, cutii de scrisori, semne de carte, timbre, nasturi, reclame inter/ante/postbelice, sticle cu gît lung, femei la maşini de scris, vitrine de librării, paturi din cărţi. În aproape fiecare zi un nou obiect se adaugă la spaţiul continuu analogic, în aceeaşi rizomatică scufundare prin amintirile unui Borges, Nabokov sau Calvino. Cartolleria e o lume niciodată terminată, apărută, fără îndoială, din mintea unei femei. Aranjarea obiectelor în timp descrie un spaţiu imposibil de traversat dintr-o singură privire şi de unul singur. Toate obiectele vin din acelaşi loc colectiv, world wide web-ul, dar Cartolleria le împreunează cu sens, detectînd obsesia şi tandreţea fiecărui viitor şi fost proprietar al lor, încărcîndu-le cu poveste. Dacă ai visa această lume, nu te-ai mai putea trezi.

Modernitatea tîrzie din care ieşim a pus calofilia (un termen totuşi peiorativ) la colţ, virtuţile formale fiind privite cu suspiciune. Dar de ce acest atac asupra dragostei de frumos? Ce să ne sperie cînd vedem cum din haosul şi efemeritatea informaţiei pot să apară spaţii estetice coerente, în care repetiţia nu e redundanţă, iar formalismul nu plictiseşte? De ce poţi vedea în Cartolleria o mie de creioane şi nu te vei plictisi de ele? Ce te face să vrei să mergi mai departe, spre începutul acestei munci curatoriale? Internetul a eliberat categoriile democratizînd arhiva. Oricine poate să devină web curator, numai că foarte puţini o fac. Pentru că aventura cere timp, răbdare şi pasiune. Mintea care te plimbă prin cartolleria.tumblr.com are mai mult decît acestea şi într-o zi vom vedea Cartolleria întrupată pe o stradă din oraşul nostru.