Carte de înţelepciune

28 decembrie 2009   Dilemateca

Alexandru Duţu, Lumea dinăuntru şi lumea din afară (articole, interviuri, note de lectură), Editura Universităţii din Bucureşti, 2009 18,50 lei ediţia a doua revăzută ediţie îngrijită, introducere, note şi indice de Laurenţiu Vlad Într-o lume agitată de exagerările prezentului se cuvine să ne întoarcem la reperele oferite de maeştrii spiritului. Este ceea ce ne propune dl Laurenţiu Vlad prin republicarea unui grupaj de 49 de articole, interviuri şi note de lectură răspîndite de profesorul Alexandru Duţu în diverse publicaţii culturale din anii 1990. Alexandru Duţu (1928-1999) a fost unul dintre reperele luminoase ale culturii române din timpul comunismului şi din deceniul de după 1989. Într-o epocă a îngustării specializărilor, el a ilustrat lărgimea de spirit a umaniştilor, studiind atît dreptul, cît şi literele şi teologia. A studiat în detaliu cultura română veche, pledînd totodată pentru conjugarea abordărilor diferitelor discipline umaniste şi pentru înnoirea instrumentarului metodologic şi problematic al acestora. După ani de „exil interior“ în Biblioteca Academiei, şi-a găsit un tărîm favorabil la Institutul de Studii Sud-Est Europene, instituţie căreia primul său director, Mihai Berza, a ştiut să-i confere vocaţia dialogului intelectual, interdisciplinar şi internaţional. Alexandru Duţu a ilustrat pe deplin aceste direcţii, atît ca editor al prestigioasei Revue des études sud-est européennes, cît şi ca director al institutului după 1989. Activitatea sa din ultimele două decenii ale comunismului, dincolo de compromisurile pe care a trebuit să le facă, a fost una dintre cele mai clare mostre ale – azi – prea puţin înţelesei şi deseori răstălmăcitei „rezistenţe prin cultură“. Pledoaria pentru comparatism, cercetarea istoriei mentalităţilor şi deschiderea spre demersurile altor istoriografii, mai ales spre „şcoala de la Annales“, reprezentau o alternativă atît faţă de ideologia comunistă, cît şi faţă de excesele naţionaliste ale regimului Ceauşescu. Editorul a conferit volumului o elegantă structură clasică, pe deplin în spiritul profesorului – 7 grupaje tematice a cîte 7 texte ce interferează problematic între ele. Volumul poate fi citit în mai multe registre: al cronicarului, al istoricului, al înţeleptului. Titlul trimite la viziunea cărturarilor bizantini, asumată de autor, care, într-o epocă în care „am fost obligaţi să vedem numai partea de jos a umanităţii“, şi-a găsit echilibrul spiritual în lectura Părinţilor Bisericii şi şi-a asumat, fără emfază, dar cu fermitate, identitatea spirituală ortodoxă. Dacă pe Braudel stihia războiului l-a făcut să proclame supremaţia „duratei lungi“, pe Alexandru Duţu tăvălugul comunismului l-a îndemnat să respingă efemerul „lumii din afară“ şi să caute adevărul „lumii dinăuntru“, „lumea esenţelor, a constantelor, a permanenţelor“. În această cheie trebuie citite comentariile sale referitoare la trecutul istoric. Găsim observaţii pline de miez cu privire la identitatea europeană, la valoarea Ortodoxiei în lumea medievală şi modernă, la cultura modernă şi reducţionismul indus de respingerea preocupărilor spirituale, la compatibilitatea dintre identitatea naţională şi conştiinţa europeană, la falsificarea tradiţiei prin folclorizare, ca şi în legătură cu fazele şi mecanismele regimului comunist din România. Deşi unele observaţii sugerează o anume nostalgie conservatoare faţă de echilibrul lumii tradiţionale, Alexandru Duţu atrage atenţia că „nici adorarea trecutului, nici respingerea lui nu sînt soluţii realiste“. El elogiază atît stilul de viaţă aşezat al vienezilor, cît şi – evocînd figura lui Costache Negri – virtuţile „României severe“, „nişte oameni serioşi care-şi văd de treabă şi-şi fac datoria, îşi asumă obligaţii pe care le duc la bun sfîrşit cu discreţie şi-şi împlinesc vocaţia, plini de răspundere“. O carte de istorie, care este totodată şi o „carte de înţelepciune“, şi pe care se cuvine s-o citim pentru a ne regăsi.

Mai multe