Automatom

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 78, noiembrie 2012)

Te opreşti din drum în faţa bancomatului, introduci cardul, priveşti reclama, introduci codul, priveşti reclama, alegi limba, alegi suma, confirmi, infirmi, dar cînd să scoţi banii, deodată apare ecranul albastru, eroare fatală, apoi sistemul de operare din secolul trecut începe să se încarce pas cu pas. Relaţia cu banca se bazează foarte mult pe tehnologie. Uneori sistemul se blochează, alteori colapsează de-a dreptul, nici nu vrei să-ţi închipui ce se poate întîmpla cînd tehnologia se combină cu eroarea umană. Şi nimic nu se sfîrşeşte aici.

Pentru că aproape zilnic vorbeşti cu roboţi care-ţi răspund după algoritmi stricţi şi deloc evolutivi. Roboţi blînzi, repetitivi, care nu învaţă nimic. În fiecare lună plăţile se procesează automat, ca şi cum banii ar vorbi direct cu aparatele, iar noi n-am fi altceva decît canalele lor de distribuţie. Marile servicii electronice, de la provider-ul de Internet la YouTube, îţi răspund automat la orice cerere şi, desigur, precizează clar că mesajele lor nu primesc răspuns. Răspunsul automat este aproape universal răspîndit în relaţiile dintre companii şi oameni. Există standarde, proceduri, reguli şi tehnologii. Dar unde este omul? Omul nu mai este, a tăcut.

Tendinţa automatizării a fost recunoscută încă din anii '70 ai secolului trecut, de la inginerii de sistem la filozofi pesimişti privind viitorul relaţiei dintre tehnologie şi om. Automatizarea a fost criticată de la început, din varii perspective. Automatizarea va duce la dispariţia locurilor de muncă. Predicţia s-a dovedit în mare parte greşită, locurile de muncă luate de roboţi au fost dublate de altele în domenii noi, cum ar fi cel al programării de roboţi J. Automatizarea va duce la multiplicarea erorilor. Aici predicţia s-a dovedit, în mare, adevărată: cu cît sistemele sînt mai complexe, cu atît apar mai multe zone deschise către eroare, iar erorile se pot propaga în lanţ. A devenit mai dificil de reparat eroarea prin agenţi umani decît în perioada preautomatizată. Informaţia circulă mai greu printre oameni, la fel şi încrederea. Între automate, încrederea e codificată şi limitată, între oameni - e o continuă negociere.

Dar cel mai puternic argument împotriva automatizării rămîne cel al depersonalizării şi dezumanizării relaţiilor economice şi sociale. Roboţii sînt eficienţi, scad costurile de producţie, chiar dacă uneori apar erori. Companiile preferă această metodă simplă care nu numai că simplifică o parte dintre acţiuni, dar îi ţine şi pe utilizatori sau pe clienţi departe de angajaţi. Automatizarea e actuala interfaţă între om şi om. Ea stă la mijlocul drumului între dorinţa utilizatorului de a-şi rezolva o problemă şi dorinţa companiei de a raţionaliza problema. Rezultatul este normalizarea, înscrierea în normativ: nu vrei automatizare, eşti exclus. Oamenii sînt nemulţumiţi, agresivi, conflictuali şi plini de patos. Lor li se opun nişte roboţi neutri şi lipsiţi de conştiinţă. Acţiunea lor e instrumentală, indiferent de gradul de tensiune şi emoţie al utilizatorului. Pentru cazuri disperate s-au lăsat supape: agentul uman care-ţi poate asculta păsul după o lungă aşteptare în telefon sau în faţa biroului, dar nu-l poate rezolva fără partenerul artificial, sistemul tehnologic.

Algoritmii care înlocuiesc vocea şi atitudinile umane sînt de multă vreme aici. Vocea robotului telefonic din copilăria analogică pare acum o poveste de pe discurile Electrecord.