Vremuri în schimbare

Traversăm o perioadă în care solidaritatea se manifestă prin solitudine, după cum scria Alin Fumurescu într-un articol din dosarul de săptămîna aceasta, pe tema artei compromisului. Stăm, fiecare, între patru pereți, dar aruncăm o privire online în casele altora și așa ștergem granițele cu lumea, hotarul între public și privat. Simțim un amalgam de stări, cîte două, cîte trei, toate în același timp:

Frica – una neobișnuită, nemaiîntîlnită, pe care nu știi cum să o gestionezi. Frica de celălalt, de curier, de casieriță, de omul din magazin care se îndreaptă spre același raft, de cel de pe drum care nu are mască, de vecinul care iese pe hol în același timp cu tine. Paralizantă, te lasă uneori fără suflu și fără ritm de inimă, te amorțește. Frica de ceva nevăzut.

Incertitudinea – legat de ce va urma, de ce se va întîmpla cu tine, cu ai tăi, cu relațiile tale, cu munca ta, cu locul unde stai, cu planurile, visurile și victoriile tale. Și atunci mănînci prea mult, sau nu dormi destul, sau nu te poți concentra să lucrezi, înoată mereu la suprafață ideea că, de data asta, e ceva mai mare decît tine care coordonează tot, fără să ai un cuvînt de spus.

Dorul – nu iartă pe nimeni, dar fiecare îl gestionează altfel. I-am zis mamei recent că mie nu mi-e dor de nimeni în perioada asta și s-a supărat. Eu cred, însă, că ar trebui să se bucure că a crescut un adult care se simte bine cu sine, independent emoțional. Mi-a luat o jumătate de viață să ajung aici, să nu-mi mai leg tristețile și bucuriile de prezența sau de absența altor persoane. A fi bine tu cu tine nu înseamnă că nu ți-e dor, ci doar că îl transformi pe „nu pot trăi fără” în „e ceva mai greu să trăiesc fără”.

Lipsa contactului – relațiile interumane se scriu și se rescriu în aceste zile. Unii simt că au nevoie de psiholog mai mult decît oricînd. Alții constată că, pentru prima dată, departe de tot felul de obligații sociale, nu-i mai supără nimic. Pentru unii, e o perioadă sinonimă cu moartea. Pentru alții, e una de regenerare. Totul ține de cît de capabil ești să stai tu cu tine, vreme lungă.

Nu știu dacă vom rescrie decisiv relațiile dintre noi. Probabil, vom aprecia mai mult siguranța, traiul fără teamă, strînsul tare în brațe. Psihologii spun că e nevoie de o zguduire de proporții, una care să ne pună în pericol integritatea fizică sau psihică, pentru a face schimbări majore. Nici nu știu dacă să îmi doresc să fie așa.

Vă las cu Bob Dylan și al său cîntec The Times They Are A-Changin'. Vin din cînd în cînd momente în care, în jurul nostru, apele cresc. Și sîntem nevoiți să începem să înotăm.