Un caz tipic de sminteală pe Facebook

5 iulie 2017 DILEMABLOG

E un caz mărunt, dar semnificativ. De-aia îmi pierd vremea scriind despre el.

Faptele sînt următoarele: o doamnă (persoană cunoscută, care între altele s-a implicat în organizarea unor campanii împotriva violenței în familie) este agresată verbal în tren de un ins. Supărată și șocată (pe bună dreptate), scrie pe Facebook ce i s-a întîmplat și publică poza insului. Din relatarea ei, un site (pe care putem citi texte homofobe, anti-americane, anti-europene, propagandistice, cu „substrat” conspiraționist) face o „știre” cu următorul titlu: „Un ziarist de la Dilema Veche, acuzat de comportament indecent într-un tren la adresa unei mame și a fetiței ei: Ești de-aia care crede că face un copil și e al ei? Nu… e al societății, nu al tău!”. (Cu varianta: „Comportament de golan al unui ziarist de la Dilema veche…”, care apare în unele postări). Acestea sînt faptele.

Imediat se declanșează vuietul opiniilor și comentariilor pe Facebook. „Știrea” cu pricina e distribuită abundent de tot felul de oameni de bună-credință (inclusiv de un jurnalist foarte serios și foarte bun, pentru care am toată admirația), cu link către site-ul respectiv. Insul cu pricina e identificat după poză, cu nume și prenume (în era Google și Facebook, nici nu e greu). E căutat „la dosar” și unii se-apucă să scrie ce-a făcut omul, pe unde a lucrat. Alții încep să comenteze: „păi firma care l-a angajat ar trebui să-și pună cenușă în cap”. Unele persoane cu preocupări pentru drepturile femeilor zic așa: „eu i-am dat jet acestui cretin”; „i-am dat un report (fara sa am vreo speranta) si un unfriend. Poate faceti si voi la fel, in speranta ca se va intampla ceva, orice. Macar un share sa-l facem „vedeta” si sa-si ia un pumn in freza pe strada”. Sînt și cîțiva care spun că ar trebui făcută plîngere la poliție. Apar și comentarii de tipul „of, în ce țară trăim” (deși insul cu pricina nu are cum fi reprezentativ „pentru țară”). Între timp, „știrea” că insul lucrează la Dilema veche se tot răspîndește. Valul indignării crește și, în curînd, apar și solicitări imperative: „se vehiculeaza ca lucreaza pentru Dilema Veche. Va rugam sa faceti o declaratie in acest caz, asa cum este normal”; „sa il dati afara pe cacatul cu ochi ce poarta numele de…”; „ar fi indicat un punct de vedere avand in vedere vehiculata colaborare. Nu judecam, nu criticam, doar informam”.

Așa că Dilema veche, la cerea publicului, a dat explicații. Insul respectiv publicase în revistă vreo două texte; nu în calitate de angajat, nici măcar în calitate de colaborator, ci în calitate de cititor: de cînd există, Dilema veche a publicat sute sau mii de texte primite de la cititori.

Ce-am observat eu aici:

oameni de bună-credință, cu convingeri tolerante și democratice, pot promova un site nu tocmai tolerant și democratic, punînd în circulație fără să stea prea mult pe gînduri link-uri către el;
oameni de bună-credință, educați, progresiști răspîndesc cu mare ușurință neadevăruri, fără să facă o minimă verificare, deși așteaptă de la ceilalți să nu facă asta;
oameni de bună-credință, cu convingeri tolerante și democratice, pot propune soluții „justițiare” (de exemplu, „un pumn în freză pe stradă” sau compromiterea publică a cuiva), deși, altminteri, sînt fermi susținători ai statului de drept și ai instituțiilor sale, ai drepturilor omului, ai egalității de șanse și ai altor idei nobile; dar se pare că a-ți face dreptate pe Facebook e mai la îndemînă;
o entitate nevinovată – în cazul de față, Dilema veche – trebuie să dea explicații că e nevinovată, să „se disocieze” de comportamentul cuiva despre care nu știe nimic; așa funcționa justiția în comunism: dacă cineva te turna la miliție că deții valută ori că ai o casă prea mare pentru venitul tău (celebra lege a „averilor ilicite”), tu, acuzatul, trebuia să aduci probe că ești nevinovat. În statul de drept, e invers: cine acuză trebuie să aducă probe pentru a-și susține acuzația.

Asta am avut de spus. Și adaug: lucrez la o carte în care este vorba și despre mediul online, Facebook, răspîndirea ideilor și ideologiilor și știrilor. Acest caz tipic de sminteală îmi pică bine, chiar aveam nevoie de un asemenea exemplu. Altminteri nu mi-aș fi pierdut vremea să scriu despre asta.