Ucenicul
Pe Mircea l-am cunoscut anul trecut la Cetate, în timpul Divanului degustătorilor de film și artă culinară. Nu era invitat, se nimerise acolo. Un băiat slăbuț, cu față de șoricel, destul de retras, pe care nu l-aș fi remarcat, dacă nu ne-am fi nimerit să stăm unul lîngă altul la o masă, într-o seară. A început să-mi povestească călătoria lui. Avea 25 de ani. Încerca să-și schimbe viața. Să se redescopere. Plecase de acasă și ucenicea pe lîngă tipul care avea de vînzare uleiuri și creme parfumate din plante. Făceau împreună turul festivalurilor și își prezentau marfa pe care o preparau singuri, după ce culegeau și sortau florile și ierburile. Încă era la început, dar era curios și voia să învețe. De fapt, cel mai mult își dorea să trăiască în mijlocul naturii, să se simtă liber și să stea departe de ispitele vechi. L-am întrebat de ce anume fugea:
— Am jucat poker online în neștire. Credeam că mi-e bine. Eram bun. Ultima dată am cîștigat 15.000 de Euro. Nu ieșeam cu săptămînile din casă. Și habar n-aveam pe ce lume trăiesc. Așa mi-au trecut niște ani din viață, din care n-am nici o amintire.
— Și acum?
— Acum nu mai fumez iarbă deloc și încerc să mă îndepărtez de băiatul care am fost.
— Dar n-ar fi mai bine să te împaci cu el?
— Nu cred, că încă mi-e frică de el, mi-a răspuns.
Și l-am înțeles apoi. Avusese un episod violent față de mama lui, care încercase să-l convingă să renunțe la computer.
— Pur și simplu le uram și pe ea și pe soră-mea. Deși înainte le iubisem și ne înțelegeam.
Nu mi-am dat seama dacă își lovise mama, dar sigur se întîmplase ceva grav acolo. Și se simțea apăsat. Pentru o bună perioadă, pierduse orice legătură cu realitatea. Își abandonase facultatea veche, de management și își dorea să se înscrie la Filozofie.
Mă uitam la Mircea și încercam să înțeleg ce se întîmplase în mintea lui. În ce hău se aruncase de unul singur. Tulburarea lui era vizibilă. L-am încurajat să aibă răbdare și să o ia ușor. Căuta cărți care să-l ajute. Și oameni care să nu-l judece.
— De obicei nu povestesc despre mine, am avut niște experiențe tare neplăcute.
În seara următoare ne-am strîns într-un cerc mare și am jucat Mafia. Pentru mine era prima oară. A venit și mi-a explicat ce să fac și ce nu. L-am simțit bucuros că mă putea ajuta. M-a și salvat de la eliminare de cîteva ori. Îmi întorcea, cumva, serviciul de a-l fi ascultat. Solidaritatea lui m-a mișcat.
În felul lui derutat, Mircea mi s-a părut un om sincer. M-am gîndit de multe ori ce o mai face, dacă și-a schimbat viața sau s-a întors de unde a plecat.
Poate își continuă drumul de ucenic prin lume și l-ați zărit la Waha sau la alt festival de muzică. Poate chiar v-a vorbit despre puterile miraculoase ale poțiunilor din plante și ați cumpărat de la el un ulei esențial de vanilie sau de lavandă, într-un degetar de sticlă. Sau, poate, dimpotrivă, îi descoperă pe marii filozofi ai lumii și nu se mai simte un Alien.