Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
1. Cînd e pace, e și normal și ușor să fii pacifist. E normal să te opui violenței și războiului, forma cea mai crudă, sîngeroasă și radicală a violenței. De altfel, pacifismul nu este un fel de budism, ceva din specia nepăsării ci, dimpotrivă, o acțiune, o formă de activism care are un scop clar: să îți descurajezi, de nu chiar să împiedici, propriul guvern să facă război, dacă cumva pare că are de gînd așa ceva. La fel, înțeleg bine că pacifismul este dezirabil și de susținut și în formula împiedicării guvernului să caute războiul cu orice preț, să-l provoace. De aceea, foarte mulți socoteau legitime mișcările pacifiste din America anilor războiului din Vietnam, dar aproape nimeni nu socotea legitimă o mișcare pacifistă în America celui de-Al Doilea Război Mondial. Și asta e și prima întrebare: descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism? Dar ca să fie mai clar răspunsul, cred că e bine să înțelegem cine declanșează războiul în viziunea pacifistă: agresorul cînd invadează o țară, cel agresat cînd ripostează sau amîndoi, în egală măsură?
2. Cum se împacă pacifismul cu principiul suveranității naționale? Să luăm cazul Ucrainei. Rusia nu vrea o Ucraină pe deplin suverană, ci o Ucraină care să-și direcționeze relațiile internaționale după cum vrea Moscova. Ipoteza unei Ucraine după cum o vor ucrainenii este exclusă de Kremlin pe motiv că Ucraina e prea aproape de Rusia ca să i se permită acest lux. Așadar, ca să fie pace (adică, războiul Rusiei asupra Ucrainei să înceteze) e necesar ca ucrainenii să admită că nu au nici un cuvînt asupra relațiilor internaționale ale țării lor. Pentru un pacifist, este acceptabil tîrgul: cedez altuia dreptul meu de a decide încotro merge țara mea contra pace? Astfel, vom înțelege mai bine și ce înseamnă pacea pentru un pacifist. Și, în prelungire, dacă e așa: nu credeți că în numele păcii se va instaura în lume dominația forței (mai precis, a amenințării cu forța), cel socotit puternic va amenința și cel socotit slab se va preda ca nu cumva să existe război?
3. Pacifiștii de la noi, dacă înțeleg eu bine, încep încet-încet să-l scoată vinovat pe Zelenski de continuarea războiului pe motiv că nu se predă, să se termine odată să ne lase-n pace! Sigur, Putin nu mai poate fi vinovat, că el e deja dincolo de bine și de rău. Ideea pacifiștilor dîmbovițeni e că Zelenski are două variante mari și late: continuă războiul, rușii cîștigă oricum, dar după ce mor zeci de mii oameni și distrug țara sau se predă și rușii ocupă Ucraina, dar nu mai mor zeci de mii de oameni și nu se mai distruge țara. Opțiunea logică a pacifiștilor e să se predea omul și gata, scăpăm naibii de bombardamente, morți și refugiați. De aici încolo, dacă nu face cum îi spun pacifiștii, Zelenski însuși devine un militarist, un provocator de război, mai are jumătate de pas pînă să fie fascist (oricum, Putin l-a făcut deja nazist), și doar un pas să fie și el, precum cel puțin jumătate din populația lumii, rasist, sexist etc. De altfel, am văzut deja în Europa publicații – e drept, minore – în care teza echivalenței morale, „Putin și Zelenski sînt la fel de fasciști”, e susținută fățiș. Acuma, dacă ar fi să încercăm să lăsăm etichetele ideologice de Facebook deoparte, i-aș întreba pe toți pacifiștii care cred că Zelenski trebuie să se predea: ce pace ar fi în Ucraina predată de Zelenski și ocupată de ruși? La asta v-ați gîndit? Sau credeți că dacă mîine se predă Zelenski, luptele vor înceta, urmează alegeri libere și democratice și țara se va reconstrui veselă cu ruși și ucraineni construind umăr la umăr o lume a păcii, toleranței și fericirii?
4. Și o sugestie, cumva în prelungirea ipotezei cu cele două variante care formulează întrebarea a 3-a. La ipoteza în care mai există o variantă la fel de plauzibilă ca cele două pe care vă bazați logica pacifistă, v-ați gîndit? Ce-ar fi dacă Putin nu ar cîștiga acest război? Nu zic că l-ar pierde, că o să dați ochii peste cap spunînd că delirez militarist, zic doar că nu l-ar cîștiga. E ipoteza multor lideri occidentali, să știți. Gîndiți-vă și la asta!
Foto: flickr