Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric

E limpede că se va vorbi enorm, în fel și chip, despre seara în care zeci de tineri au pierit într-un incendiu dintr-un club bucureștean. Și e la fel de limpede că stările traversate, de profundă emoție și de durere, se vor păstra mult timp de acum încolo. Însă, dincolo de exprimarea durerii, de gesturile de solidaritate, de poveștile celor care au supraviețuit sau de comemorarea celor care au murit acolo, una dintre cele mai prezente reacții în aceste zile e revolta. O revoltă îndreptată în direcția proprietarilor spațiului în care s-a petrecut acest fapt îngrozitor, dar și în direcția unor autorități care au permis ca un asemenea spațiu să funcționeze.

Și, de aici, începe o lungă discuție. Una dintre cele mai întîlnite declarații ale supraviețuitorilor, dar și ale celor care își exprimă diferite păreri în legătură cu ce s-a petrecut în seara de 30 octombrie, este aceasta: „Gata! Pînă aici! Ajunge! Așa ceva nu mai poate continua!”. Dincolo de exprimarea unei emoții intense, aceste cuvinte vin dintr-un spațiu mental mult mai profund decît cel în care se petrece trăirea emoțională a faptului în sine. Cei mai mulți tineri se gîndesc, în mod natural, că oricare dintre ei ar fi putut fi acolo. Părinții se gîndesc, la fel de natural, că acolo ar fi putut fi copiii lor. Iar lanțul ipostazierilor de tot felul poate să meargă foarte departe. E absolut firesc să fie așa, iar o înșiruire de raționamente, indiferent de poziţionarea lor față de un presupus adevăr, nu va reuși să exprime cu nici un chip devastarea emoțională, suferința celor care și-au pierdut acolo fii, fiice, iubiți, iubite, prieteni, prietene, cunoscuți, colegi de muncă, oameni pe care, într-o formă sau alta, îi cunoşteau. Dar revolta nu se îndreaptă doar în direcția absurdului acestui moment sau în cea a sentimentului adînc al actului injust petrecut acolo, ci și înspre cei care sînt responsabili, într-un fel sau altul. Iar cînd ajungi la responsabilitate, lăsînd la o parte primul etaj al răspunderii – adică proprietarii locului în care s-a petrecut catastrofa –, începe procesul complicat al căutării într-o zonă difuză, de multe ori pînă acum ocolită, cu sau fără bună știință.

2014 și 2015 au fost niște ani foarte interesanți pentru procesul de maturizare a societății românești. Exercițiul social al răspunsului la umilire, aroganță și abuz, petrecute cu ocazia alegerilor prezidențiale de anul trecut, a dat naștere unei întrezăriri a autenticității ideii de democrație, a fascinației pentru posibilităţile multiple și pentru chipul nonficțional pe care democrația poate să le aibă.

Citiţi continuarea articolului joi, 5 noiembrie, în Dilema veche.