"Soţul meu, Sergiu Celibidache"

Pictoriţa Ioana Celibidache (nepoată de frate a Mariei Pillat, soţia poetului Ion Pillat) a fost un personaj, din păcate, destul de puţin cunoscut la noi, oricum asociat fatalmente imaginii mult mai celebrului ei soţ, dirijorul Sergiu Celibidache. Cu un an înainte să moară, în vîrstă de 87 de ani, la Paris, a apărut însă o carte-portret foarte frumoasă, Ioana Celibidache: o mătuşă de poveste (Editura Humanitas, 2011), realizată de nepoata ei, Monica Pillat, cea care a descusut-o şi a provocat-o la poveşti de-a lungul mai multor conversaţii savuros de neconvenţionale. De altfel, am şi scris la vremea respectivă despre această carte.

Personaj cuceritor, excentric şi elegant, extrem de tonic, Ioana Celibidache a trăit, după plecarea clandestină din ţară, în 1946, la Paris, Berlin şi Roma, iar după două mariaje ratat, şi la Buenos Aires unde l-a cunoscut pe Sergiu Celibidache. Multe dintre istorisirile şi evocările ei, toate fascinante şi pline de umor, gravitează în jurul figurii acestui ultim şi celebru soţ. Sergiu Celibidache apare drept un bărbat fermecător el însuşi, interesant şi spiritual, la fel de exuberant, tandru, voios şi plin de umor („Puteai rîde cu el de dimineaţa pînă seara. Cu el nu m-am plictisit nici o secundă”), un caracter puternic şi dominant, artist genial, profund religios, ataşat şi dedicat ideii de românitate, un bărbat de care s-a îndrăgostit, măritată fiind, din prima clipă cînd l-a văzut: „M-am întors acasă plutind, ca de pe altă lume, şi i-am spus lui Nicolae [Duca – al doilea soţ, n.m.]”: «L-am găsit pe bărbatul vieţii mele!».

L-a adorat şi adulat pe Sergiu Celibidache, alături de care a trăit o viaţă perfect mondenă, însoţindu-l în turnee şi călătorind prin toată lumea. A inspirat-o şi a ajutat-o să-şi găsească şi să-şi modeleze personalitatea artistică (pictura sa este inextricabil legată de muzică), dar, deşi nu a dominat-o cu totul, Sergiu Celibidache a ţinut-o, artistic vorbind, în plan secund: „Nu tu publicitate, nu tu comerţ, nu tu agent, nu tu să te pui în prim-plan. Nimic. Am fost totdeauna cea care s-a pus în umbră”. Altfel, portretul celebrului dirijor este spiritualizat la maxim: „Sergiu era profund mistic. Avea o curiozitate extraordinară de a imagina sau de a şti ce se întîmplă dincolo. Mi-a spus cîndva că la concerte, cînd dirijează, adesea vede îngeri. Înainte de fiecare concert se adîncea în rugăciune. Avea o religie proprie, făurită din împletirea budismului cu creştinismul ortodox...”.

Ioana Celibidache a scris ea însăşi o carte întreagă despre celebrul ei soţ, carte intitulată Sergiu, altfel, publicată şi la noi la jumătatea anilor 2000 şi, din păcate, de găsit doar prin anticariate.