Slavă Domnului, sînt majoritară!

Zilele trecute am văzut circulînd pe Facebook o poză: la aeroport, o femeie de etnie romă se afla la ghișeul pentru pașapoarte diplomatice. Inițial, n-am înțeles „poanta”. M-am prins abia după ce am citit cîteva comentarii. Adică o țigancă, din alea cu fuste colorate și papornițe, cu cozi împletite și cu o figură debusolată – taman ea se afla în rîndul diplomaților – demențial, nu? Să rîzi cu lacrimi de asemenea năzbîtie. Mulți dintre cei care au comentat înțeleseseră din prima și au continuat, cu succes, gluma „Poate voia o prăjitură-diplomat” sau „poate așa o chema, că pe la dînșii se poartă nume de genul ăsta: Mercedes, Diplomata” sau „diplomația salvează România”.

În timp ce citeam comentariile, primul meu gînd a fost: „Ce bine că nu m-a prins nimeni în poză de multele ori cînd am aterizat la coada greșită, ca ajungeam, naibii, pe Facebook, și rîdea poporul de mine”. Pe urmă, însă, m-am liniștit: slavă Domnului, eu fac parte din gloata majoritară.

Am nițel sînge grecesc amestecat cu sînge evreiesc, dar asta nu se vede. Sînt româncă, creștină și, ce este extrem de important pentru România, nu sînt gay. Nu am nici o dizabilitate. Am avut o familie normală, sau cum se spune azi, o „familie tradițională”, care mi-a asigurat un start bun în viață. În autobuz nu se va feri nimeni de mine. Din contră, mi se va oferi un loc, pentru că sînt bine îmbrăcată, drăguță și nu am nici o infirmitate. Nu voi primi pe stradă priviri circumspecte și nu voi fi jignită în public. Politicienii nu-mi vor aranja niciodată viața intimă de dragul votului majoritarilor. Nu voi fi supusă glumițelor insinuante. Originea sănătoasă mă protejează contra tuturor prejudecăților.

Și, pentru că am avut norocul să nu fiu minoritară, nici etnic, nici sexual sau religios, pot avea opinii în legătură cu drepturile minoritarilor. Îi pot judeca și pot să fac bancuri pe seama lor, pentru că am de partea mea majoritarii. Iar dacă există dintre cei care m-ar acuza că umorul meu încalcă normele bunului-simț, le pot da în cap cu corectitudinea politică – o găselniță periculoasă, care nu face decît să-mi ciuntească mie, majoritarul, din supremație.

Căci, pînă la urmă, de ce o persoană gay, de exemplu, să aibă aceleași drepturi cu mine? Dacă a ales această cale dubioasă, să facă bine să-și asume și consecințele. Cu țiganii la fel. Nu sînt toți la fel, de acord, dar să recunoaștem faptul că ei ne-au făcut o imagine proastă în străinătate. Nu se duc la  școală, preferă să fure decît să facă un ban cinstit, nu se spală etc. etc. Iar majoritatea întotdeauna contează.

Dacă îi ironizez, sau dacă rîd la bancurile care se fac pe seama lor, asta nu mă face o persoană rasistă. Sau discriminatorie. Înseamnă că ei nu au simțul umorului, iar eu da, sînt o persoană destupată la minte. Iar umorul nu trebuie cenzurat. Eu, de exemplu, nu m-aș supăra dacă ei ar face bancuri pe seama mea.

Dar aici mă trece un fior de o secundă: dacă lucrurile n-ar sta așa? Dacă aș fi țigancă, sau gay, dacă aș fi într-un scaun cu rotile, sau aș fi evreică sau musulmană? Cum ar arăta viața mea, de zi cu zi, în România?