Sînt eu hater?

Ura îmi vine natural. Nu fac discriminări. Urăsc tot. Urăsc bărbaţii (că-s misogini), femeile (că-s proaste), homosexualii (mai mult decît lesbienele), copiii (altora), părinţii (las’ că ştiu eu mai bine cum e cu parenting-ul), tinerii (cum învăţam eu pe vremea mea şi cum e acum…), bătrînii (îi caută moartea pe-acasă şi ei ne încurcă toate treburile), romii, ungurii (străinii-n general), dar şi românii (mai ales pe ăia plecaţi în străinătate), veganii (eu nu pot decît cu carne), slabii, dar şi grașii, ateii, dar şi credincioşii de orice fel (în special musulmanii), pe oricine cîştigă mai mult decît mine (că sigur fac ei ceva necurat), dar şi pe cei care cîştigă mai puţin. 

Cu toată tehnologia la degetul mic, e atît de uşor. În pauza de masă, citesc ştirile cele mai recente, bîrfesc cu colegii şi-mi postez opiniile pe Facebook. Vorbeam cu un prieten şi mi-a zis că sînt exhibiţionistă. Dar eu admir oamenii sinceri, ştii? Am citit un studiu şi onestitatea era printre cele mai preţuite valori ale românilor. Nu-mi plac oamenii falşi. E important să spui ce crezi. Sinceritatea e foarte importantă în ziua de azi, la fel şi libertatea de exprimare. Pe aia nu mi-o poate lua nimeni. Sînt foarte vehementă în privinţa asta. Nu mai sîntem în comunism, n-am de ce să-mi pun bariere şi tu nu poţi să mă cenzurezi. Vreau să exprim public ceea ce cred. E dreptul meu.

Şi nu sînt singură – am o grămadă de fani care îmi urmăresc toate postările şi care gîndesc exact ca mine. Dacă sîntem atîţia care gîndim la fel, înseamnă că e bine, nu? Nu vreau să-mi cosmetizez părerile doar pentru că le pun pe net, să mă abţin de la micile înjurături – alea sînt sarea şi piperul. E perfect normal tot ce zic. Doar am sute, mii de like-uri la fiecare text pe care-l scriu. Şi multe-multe comentarii. Sînt cool. Fac foarte multe vizualizări şi am o reputaţie de menţinut. Pun multă pasiune în ceea ce fac şi e normal să-mi placă să mă pun în lumina reflectoarelor. Aş vrea să normalizăm ura în discursul public. Corectitudinea politică e deja passé, aţi văzut că n-a ţinut nici la americani. Uite, Trump e un om care spune drept ceea ce gîndeşte. Mie-mi place foarte mult de el din acest punct de vedere. În rest nu prea am citit ce face, dar mi se pare aşa, un om bun. Ştie el bine ce zice.

Prea ne-am obişnuit să ne filtrăm stările şi sentimentele, să nu postăm pe net decît lucrurile bune, frumoase. Uite cîte tragedii se întîmplă în jurul nostru şi jurnaliştii ăştia nu se pricep să le pună în context, e păcat să rămînă necomentate, să nu aibă mai mare vizibilitate în public. Ei, mai lovesc într-un părinte, un preot sau un medic, cîteodată într-o comunitate întreagă, dar şi dacă se ofensează doi-trei, aia e, prea se victimizează oamenii ăştia. Puţin public shaming nu strică niciodată, e cu un scop bun. Îi arăt cu degetul pe vinovaţi, deci fac ceva constructiv, contribui la rezolvarea problemei.

Recunosc, am oareşce porniri negative. Cîteodată parcă sînt prea Gică contra. Dar lucrez la dezvoltarea personală, vreau să fiu un om mai bun. Totuşi, m-am mai gîndit şi nu m-aş numi chiar hater. Mie nu-mi plac hater-ii. Ăia sînt fixişti, au complexe de superioritate... Eu sînt mai bună de atît. Ce fac eu e totuşi pamflet, sarcasm, ironie fină. Nu pricepe oricine.