Singurătățile noastre
- un colaj -
”E bine să fim conștienți de ireductibila noastră singurătate. Să știm că nu însemnăm mare lucru pentru prietenii și apropiații noștri. Ca și pentru aceia, infim de puțini, care vor suferi, după o vreme nu prea lungă nu vom mai fi decît un sporadic și potolit prilej de pomeniri”. (Livius Ciocârlie,
, Editura Humanitas, 2005, p. 33; citiți
un interviu cu Livius Ciocârlie, dacă nu cumva l-ați citit deja)
”Izolarea socială e o cauză a morții premature la fel de puternică precum fumatul a 15 țigări pe zi; singurătatea, arată cercetările, e de două ori mai mortală ca obezitatea. Demența, hipertensiunea arterială, alcoolismul și accidentele – toate acestea, la fel ca depresia, paranoia, anxietatea și suicidul, se răspîndesc mai ușor atunci cînd legăturile sînt tăiate. Nu ne putem descurca singuri. (...)
Copiii britanici nu-și mai doresc să ajungă mecanici de locomotivă sau asistente medicale – mai mult de jumătate spun că ”vor doar să fie bogați”: averea și faima sînt singurele ambiții a
.
, din luna iunie a acestui an, a scos la iveală faptul că Marea Britanie e cea mai singuratică țară din Europa. Avem mai puține șanse decît ceilalți europeni să avem prieni apropiați sau să ne cunoaștem vecinii
. Cum să te surprindă așa ceva, cînd peste tot sîntem încurajați să ne luptăm ca niște cîini vagabonzi în jurul unui coș de gunoi?
Ca să reflectăm această mutație, ne-am schimbat și limbajul. Insulta noastră cea mai tăioasă e ”ratatule”. Nu mai vorbim despre oameni. Acum le spunem ”indivizi”. Acest termen alienant, atomizant, a devenit atît de universal, încît pînă și ong-urile care se luptă cu singurătatea îl folosesc ca să descrie entitățile bipede, numite în trecut ”ființe umane”. De-abia dacă mai putem încheia o frază fără să ne implicăm personal. Din punct de vedere personal (ca să mă disting pe mine însumi de păpușa unui ventriloc), prefer prietenii personali în locul varietății impersonale și posesiunile personale în locul celor care nu îmi aparțin mie. Deși asta-i doar preferința mea personală, cunoscută și drept preferința mea.” (Georgie Monbiot, ”The Age of Loneliness is Killing Us”,
, 14 octombrie 2014)
”Asistăm la un soi de moarte morală într-o cultură care proclamă auto-inventarea juvenilă drept cea mai mare valoare. Nu putem evita această soartă. Ridicarea preferințelor și antipatiilor incontestabile ale fiecărui individ deasupra discursului critic riguros, ascendența zdrobitoarea a fanului, ne-au transformat pe toți în niște copii. Avem jucăriile noastre preferate, cărțile noastre, filmele, jocurile video, cîntecele noastre, și sîntem în stare să ne aflăm în ele atît consolarea, cît și provocarea sau iluminarea”. (A.O.Scott, ”The Death of Adulthood in American Culture,
, 11 septembrie 2014)
– a apărut o aplicație de mobil pentru îmbrățișări, un Tinder al strînsului în brațe. Dacă ai chef să fii strîns în brațe și n-ai pe nimeni cunoscut care să facă asta, îți instalezi Cuddlr, cauți oameni din zona ta, alegi pe cineva, te întîlnești, ești strîns în brațe, mulțumesc, la revedere. Ce spune presa: ”Există o nevoie reală pentru asta... n-avem parte de prea multe atingeri în viața de zi cu zi.” (Salon.com), ”Nici un adult în toate mințile n-ar vrea să se lase strîns în brațe de un străin. Punct.” (Dan Savage)
”Ar trebui să avem grijă de viața pe care o trăim pe pămînt. Ar trebui să avem grijă pentru că unii oameni or să vină și or să spună ”Noi sîntem Dumnezeu”. Trebuie să ne iubim unii pe ceilalți, pentru că toată lumea o să înceapă să se urască și să se omoare”, i-a spus Mary lui Endurance, iar Endurance a știut că era adevărat.” (Sarah A. Topol,
povestea celor 276 de fete răpite de Boko Haram)