Schimb televizor cu ouă de prepeliță

De aproape o lună încerc să vînd pe toate site-urile de mici negustorii (cele care îți promit că „ți-o mărită” și pe scoacră-ta) un televizor care a tronat în sufrageria mea aproape 10 ani. Acest Thosiba, cu tub, desigur, dar cu un ecran mare și plat (o diagonală de 77 cm, cred) a făcut furori la vremea lui, cînd gospodinele își doreau să vadă telenovela preferată „ca la cinema”, iar bărbații lor nu vroiau să piardă nicio fază din meci. Era unul dintre cele mai bune, deși cîntărea peste 20 de kilograme. Un mic monstru domestic de care, fără voia mea, m-am atașat. M-a însoțit în cele două locuințe pe care le-am schimbat, în fiecare dintre ele pregătîndu-i un loc cît mai „la vedere” și pe măsura lui. Și tot de fiecare dată, l-au cărat cu blîndețe cîte doi oameni, căci unul singur mai greu să-l ridice de jos. A avut perioade cînd a mers non-stop, fără să dea niciun semn de slăbiciune. Nopți întregi a transmis ritualurile de curtare ale elefanților de pe Animal Planet, postul pe care obișnuiam să adorm. În cei aproape 10 ani, culorile lui calde, prietenoase au rămas la fel, „nealterate” fără nicio nuanță în plus sau în minus. Odată chiar a căzut de pe măsuța lui și n-a avut nimic. Un tovarăș de nădejde, acest televizor japonez!         
Însă, vine un moment cînd bătrînul Toshiba este scos din priză, depozitat în debara, nu înainte de a fi pozat pentru a-și începe o scurtă existență virtuală. 300 de lei. Și n-am primit, desigur, niciun telefon. După cîteva zile mi-am dat seama că ceva era în neregulă. Am căutat televizoare identice sh și am văzut că prețurile erau între 150 și 200 de lei. „Îl dau de pomană!”, mi-am zis cu un sentiment de tristețe, dar am modificat prețul „200 de lei, necogiabil”. Românii, cît ar fi ei de săraci, tot reușesc cumva să-și facă rate pentru telefoane smart, tablete, dar mai ales pentru televizoare cît mai moderne și mai șmechere.
Nici cu noul preț, n-am avut mai mult succes. Totuși, am primit 2 oferte de trade-uri. O doamnă m-a sunat ca să mă întrebe dacă nu cumva vreau pe televizor un mixer aproape nou. N-am vrut. Apoi după Anul Nou, m-a sunat un domn aghesmuit bine care m-a întrebat dacă mai am televizorul. Da, îl am. Că vine el acum cu mașina să-l ia, dacă accept la schimb 200 de ouă de perepeliță. Am rămas paf! De unde și pînă unde? Că el e crescător de prepelițe, iar acum după sărbători a rămas fără cash, dar mai are ouă. „Sînt proaspete.”
Se pare că legătura dintre mine și televizorul Toshiba este mult mai profundă, din ce moment ce nu pot scăpa de el. Ce păcat că nu există un muzeu al obiectelor personale care ne-au aparținut cîndva! L-aș dona acolo.