Roșia noastră cea de toate verile

Am crescut la casă. Grădina nu era foarte mare, dar bunică-mea avea grijă să pună de toate: cîteva rînduri de ceapă, fasole, castraveți, dovlecei, vinete, ardei și roșii. Stătea toată ziua aplecată și le uda cît era vara de lungă. Îmi spunea tot timpul că doar grădinăritul o liniștește. N-o ajutam. Întotdeauna se ivea ceva mai intresant de făcut în vacanțele de vară. Dar, de fiecare dată, cînd mă vînturam în drumurile mele pe lîngă tufele de roșii, rupeam cîte una “roză”, cum le zicea ea, care plesnise ușor pe la margini, și mușcam cu poftă. Fără s-o spăl sau să pun sare. Pînă ieșeam pe poartă o terminasem deja de mîncat. Îmi ștergeam mîinile pe pantaloni și pe-aici ți-e drumul. Dar gustul ăla dulceag, de legumă pîrguită la soare, nu dispărea cu una cu două. L-aș putea recunoaște oricînd și cu ochii închiși.

Asta e rama poveștii. Și dacă o să spun că de ani de zile fac slalom prin piețe, intru în vorbă cu negustorii, cumpăr de la mai mulți în aceeași zi, doar-doar, o să găsesc roșia care o să semene puțin de tot cu cele din grădina din copilărie, o să par pur și simplu nostalgică. Și o să mi se răspundă că lumea aceea cu soiul ei de roșii cu tot a dispărut pentru totdeauna.

Poate că așa e, dar nu mă învăț minte. Cînd ajung în piață, mă duc hipnotizată exact la tarabele pe care se lăfăie roșiile mari, expandate, pe care scrie de grădină și care sînt cel puțin de două ori mai scumpe decît semenele lor mai pipernicite. Arată ca cele de care îmi amintesc. Vin fericită acasă, le tai și cînd le gust încremenesc. Nici un gust. Nici măcar acre n-aș putea spune că sînt. Așa că încep să le dreg: cu ulei de măsline, busuioc, ceapă.

Sigur, am citit și că soiurile vechi s-au pierdut. Bunica păstra semințele de la un altul. Le lăsa la uscat pe un ziar, pe care-l punea pe pervazul geamului. Oamenii iau acum semințe care să reziste mai bine în condiții de climă, de umiditate. Afacerea e afacere, cine are timp de prostii, amintiri și gusturi din copilărie?

Acum vreo două veri l-am rugat pe tata să încerce să pună el în grădină. A luat răsaduri de la cineva care i le recomandase ca fiind “adevărata inimă de bou”. Au ieșit niște mutante mici, pe care mama le-a folosit pe post de gogonele. M-am liniștit și cu asta.

Mi-au spus mai mulți amici că există alternativa a fermelor mici, bio, care livrează legume și fructe. La un moment dat o să fac și acestă încercare. Și dacă găsesc ce-mi doresc, fac petrecere în toată regula. Evident, cu bloody mary.