Românii din străinătate

Nu am vrut niciodată să plec din țară, la nici o vîrstă. Am făcut mereu parte din categoria celor care-și imaginau toată existența aici, în România, și-și făceau planuri de viitor așijderea. Toate lucrurile pe care mi le doream, printre care și scrisul, se învîrteau în jurul limbii române, în jurul valorilor pe care mi le imaginam aici (și care chiar au existat, în lumea părinților mei și a prietenilor lor, care nu au fost aserviți regimului comunist și au trăit în ”bula” lor paralelă).

Cînd am ieșit prima dată din țară, în 91, la o bursă în Scoția, n-am vrut decît să mă întorc (deși locurile mi se păreau fermecătoare...). Cînd a venit cineva să ne propună, pe vremea cînd aveam copil mic, să emigrăm în Australia, acolo unde se află sora mea, am refuzat. Cînd am stat mai mult în Franța, parcă nu am văzut decît neajunsurile unei birocrații excesive și ale unui sistem medical neprielnic străinilor.

Mereu aveam contradicții cu un prieten din străinătate despre cum e sau a devenit România, despre cum sînt sau au devenit, cel puțin în viziunea lui, românii de aici. El era nemulțumit de gradul de resemnare și indiferență care părea că pusese stăpînire chiar și pe cei mai buni dintre cei rămași. Zicea că, dacă fiecare ar ”presta” cîte o activitate civică cel puțin, în domeniul de care lui îi pasă cel mai mult, ar fi suficient să se miște ceva...Și eu spuneam că e la la fel de suficient ca fiecare să-și facă treaba pe care o are bine și corect, să aibă grijă de familia lui, pe scurt să-și facă datoria față de societate...

Mai știam, de la majoritatea rudelor ori prietenilor mei plecați, prin ce au trecut ca să-și facă o oarece situație acolo, cum au luat-o efectiv, cel puțin unii, de jos, cu ce slujbe au găsit...Recunosc că perspectiva mă speria, pe mine care nu numai că am rămas în România, dar m-am învîrtit toată viața în aceleași zone (uneori, dacă nu sînt pe Magheru nu mă simt acasă...) și-ntre aceiași oameni.

De aceea, în condițiile astea, îi apreciez cu atît mai mult pe românii din străinătate care și-au dorit cu atîta osîrdie să-și exercite un drept elementar: dreptul la vot. Se dovedește că, și de data asta, patetic sau nu spus, ne-au salvat. Sau măcar s-au străduit.