România sub regenţa emoţiei

Am mers sîmbătă la Palatul Regal, unde am ajuns după grele încercări de a pătrunde prin mulțimea de persoane în jurul orei 11, şi unde foarte mulți oameni așteptau ieșirea regelui din palat pentru ultima oară. Mulți dintre ei purtau steaguri tricolore avînd stema regatului şi multe, multe flori în brațe, bineînțeles, în majoritatea lor… albe. Pentru moment am avut impresia unui crîmpei interbelic. De asemenea, mulți dintre ei erau însoțiți de copii către care se aplecau din cînd în cînd pentru a le răspunde la multe dintre întrebările primite, una dintre ele, pe care am auzit-o și care cred că nu a fost singulară, fiind: „De ce plîngi, mama?…“

După ieșirea din palat s-a format cortegiul ce a pornit pe Calea Victoriei, însoțit de ritmul fanfarei militare, în timp ce mulțimea striga la unison „Regele Mihai“. Iată că după ani, după prea mulți ani, regele mergea iarăși lîngă militarii săi, lîngă armata sa, pe care a iubit o tare mult și care, la rîndul ei, l-a iubit atît de mult încît a decis să-și unească ziua de naștere cu a lui – 25 octombrie. Militarii își executau cu mare precizie activitățile pe care le aveau de îndeplinit în acel moment de mare solemnitate, cu gesturi sigure, în mod organizat şi disciplinat, și, în același timp, cu o vădită emoție pe chip.

Am plecat de la Piața Palatului Regal către Piața Universității, pe unde urma să treacă întregul cortegiu cu regele Mihai I, pe traseul Piața Romană – Piața Victoriei – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Bulevardul Kiseleff și Gara Băneasa, pentru ca apoi să se îmbarce în trenul regal pînă la Curtea de Argeș. Ajuns în Piața Universității, mă așez între persoanele aflate pe trotuarul din fața Teatrului Național. Lîngă mine observ un domn ce pare trecut de 60 de ani, îmbrăcat foarte elegant și cu un aer puternic occidental. Toți privim spre Piața Unirii, de unde se vede cortegiul funerar al regelui. La un moment dat, intrînd în vorbă cu mine, domnul respectiv îmi spune că s-a bucurat văzînd foarte mulți tineri în acele zile prezenți la Palatul Regal și în piața din fața lui. Alături de dînsul se afla soția sa, care mi-a spus că sînt doar pentru trei zile în țară. Înțeleg de la dînșii că au plecat din România în anii ’90 și că trăiesc de atunci în Germania, unde au pus bazele unui business, după care mi-au explicat motivele bine știute, de ce au decis să-și caute norocul în altă parte. Discuţia a decurs pe un ton elegant, într-un mod rațional, cu argumente foarte clare şi sigure. Ce să mai vorbim, era clar, stăteam în fața unui om, a unui român care a reușit în afara țării și căruia nu prea îi mai lipsește ceva.

Dar, în momentul în care prin fața noastră treceau maşinile cu coroana regală și cu trupul regelui, am observat cum acest domn elegant, sigur pe el, foarte calculat, a dus mîna la piept și a scos de sub palton un drapel al României pe care l-a ridicat deasupra capului, ținîndu-l drept, am observat acest lucru și am încercat să-i spun ceva, dar în acel moment am văzut că el plîngea, plîngea ca un copil, lacrimile îi curgeau pe obraji. Am tăcut, am înţeles ce îi lipsea. 

16 decembrie 2017

Mihai G. Popa este expert în drept corporativ, publicist.

Foto: M. G. Popa