Regăsirea timpului pierdut

Vi se pare că timpul trece mult prea repede? Vi se întîmplă, de exemplu, să povestiţi cuiva o întîmplare despre care aveţi impresia că s-a petrecut de curînd, dar despre care vă daţi seama, chiar în timpul povestirii, că a avut loc cu ani în urmă? Vi se întîmplă să vă asiguraţi doctorul că aţi făcut controlul general chiar anul trecut şi, abia după ce ieşiţi din cabinet, să realizaţi că acel control l-aţi făcut, de fapt, acum doi ani? Vi se întîmplă să vă uitaţi pe calendar şi să împietriţi, văzînd că pînă la Crăciun mai sînt practic patru luni?

Despre timpul care pare că trece mult prea repede există o sumedenie de discuţii şi teorii care sînt abordate mai degrabă într-un mod simplist, explicate precar şi mai ales pentru iubitorii de teorii conspiraţioniste, pentru adepţii scenariilor apocaliptice - cu ceva ani în urmă Internetul a fost împînzit de teorii privind undele Schumann şi despre celebra "modificare a rezonanţei Schumann" (o abordare, repet, simplistă a teoriei fizicianului german Winfried Otto Schumann conform căreia rezonanţele joase produse de descărcările electrice din atmosferă s-au modificat, provocînd astfel modificări energetice şi fizice la nivelul planetei noastre).

În acest context mi-a atras atenţia un articol, publicat pe Huffington Post. Autorul,
profesorul Dharma Singh Khalsa, medic şi Preşedinte al Fundaţiei pentru Prevenirea şi Cercetarea bolii Alzheimer, Tucson, Arizona, semnează acest articol, pornind de la întrebarea "care e motivul real pentru care ni se pare că timpul pare că trece mai rapid?".

În primul rînd, scrie profesorul, există acel fenomen numit "telescopie" - fenomen care se referă la estimarea greşită a timpului. "Este ca atunci cînd te uiţi prin telescop şi vezi lucrurile mai aproape decît sînt în realitate. La fel se întîmplă uneori şi cu creierul nostru care îşi aminteşte, ca printr-un telescop, că anumite evenimente s-au petrecut mai de curînd decît stau lucrurile în realitate." Încărcătura emoţională are un rol important în acest efect de telescop: "La cei 67 de ani ai mei" - mărturiseşte profesorul, "mi se pare incredibil că au trecut 43 de ani de cînd s-a destrămat Beatles. De cîte ori îl văd pe Sir Paul McCartney la TV, interpretînd o piesă veche, precum Hey Jude, mă opresc şocat: nu-mi pare că anii 70 sînt atît de departe".

Al doilea motiv pentru care ni se pare că timpul trece prea repede este "efectul reminiscent". Este vorba despre frînturi, secvenţe de viaţă care au determinat sau au fost catalizator pentru schimbări majore din viaţa noastră. "Primul sărut, ziua cînd ai intrat la facultate, ziua căsătoriei, cînd ţi s-a născut primul copil sau cînd ai pierdut pe cineva drag." Cu cît înaintezi în vîrstă, iar viaţa se umple din ce în ce mai mult de rutină, nu mai ai parte de atîtea secvenţe care să-ţi întrerupă monotonia - iar cînd nu mai ai evenimente deosebite iar zilele seamnănă din ce în ce mai mult unele cu altele, fără nici un element de contrast, se crează acea impresie că viaţa se scurge mult mai repede.

Doar că nici una dintre aceste explicaţii nu dau un răspuns concret întrebării: de ce, odată cu vîrsta, timpul pare că o ia la vale şi, mai important, nu oferă soluţii.

A treia teorie pe care profesorul  Dharma Singh Khalsa o abordează în articolul său, aparţine "ceasului biologic". Numit nucleul suprachiasmatic (SCN), acest "ceas biologic" este localizat în hipotalamus (numit şi creierul creierului, fiind responsabil cu eliberarea unui număr important de "hormoni ai tinereţii").
"Acest mic punct - cam de mărimea unui vîrf de creion - trimite semnale către cele peste 30 de miliarde de celule din organism spunîndu-le ori că totul este bine, ori că, din contră, ai parte de mult stres, stresul avînd un efect de îmbătrînire atît asupra corpului, cît şi a genelor. Aceste semnale influenţează lungimea telomerilor - regiunea de ADN care protejează cromozomul - care sînt foarte sensibili la stres. Imaginaţi-vă o pereche de şireturi de pantofi: cu cît sînt mai uzate, cu atît capetele şireturilor sînt mai roase, mai slăbite şi mai stricate, iar şiretul e pe ducă. Pentru organism, stresul face acelaşi lucru cromozomilor ca uzura pentru şireturi."

Care ar fi însă cîteva soluţii simple pentru a înlătura stresul şi pentru a nu mai avea impresia că viaţa trece pe lîngă tine fără să o vezi? În concluzia articolului său, profesorul Dharma Singh Khalsa dă trei răspunsuri la îndemînă: "În lumea noastră, mult prea cofeinizată şi agitată, opriţi-vă zilnic cîteva minute, să vă relaxaţi. Doar să vă opriţi şi să respiraţi adînc de cîteva ori". Al doilea răspuns este meditaţia. "Prin studiile pe care le conducem la Fundaţia pentru Cercetarea şi Prevenirea Alzheimer-ului am ajuns la concluzia că ne putem influenţa clar şi pozitiv telomerii în doar 12 minute pe zi. O tehnică simplă de meditaţie, numită Kirtan Kryia, care nu implică nici timp şi nici resurse financiare."

Şi, nu în ultimul rînd, este de părere profesorul, trebuie să "fim atenţi". Cînd mergi pe stradă, cînd eşti într-un parc sau mănînci o masă bună, fii atent la detalii. La cer, la oamenii care trec pe lîngă tine, la ingredientele mîncării din faţa ta - detalii prin care te rupi de monotonia vieţii aglomerate şi prin care îţi creezi acele secvenţe, poveşti şi felii de viaţă pe care le poţi povesti la finele zilei, la întîlnirile cu prietenii.