Politicieni de Doamne-ajută
Nu o singură dată am auzit din gura politicienilor noștri invocarea divină. „Așa să ne ajute Dumnezeu” sau „Cu voia Domnului” au devenit pentru unii un soi de mantre pe care le tot recită cînd au nevoie să-și trîmbițeze apartenența la o moralitate de netăgăduit – pentru că, nu-i așa?, n-ai cum să fii om rău dacă te tot tragi de șireturi cu Ăl de Sus.
Cîteva exemple. În 2017, chemat la audieri, în cazul Belina, Adrian Gâdea, fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman și un apropiat al lui Liviu Dragnea, a declamat, chiar înainte să intre în sediul DNA, un „Doamne-ajută, nu am nici un motiv să mă tem.”
În iarna anului trecut, primarul Capitalei, Gabriela Firea, vorbind despre deszăpezirea Bucureștiului, încheia optimistă: „De miercuri vine primăvara, Doamne-ajută.”
Anul acesta, referindu-se la referendumul propus de președintele Iohannis, Olguța Vasilescu a declarat că: „Noi ne-am dori să vină mai mulți oameni la vot, Doamne-ajută!”
Cînd Viorica Dăncilă a fost desemnată oficial candidat al PSD la prezidențiale, aceasta și-a încheiat discursul cu: „Știu că alături de voi, voi fi primul președinte femeie al României. Dumnezeu să ne ajute!”
Bineînțeles, te poți întreba, în aceste contexte, dacă pentru unii Dumnezeu nu a rămas un soi de personaj de benzi desenate, acel supererou care își activează superputerile și vine întru salvarea celor neajutorați și năpăstuiți. Problema e că declarațiile de mai sus nu aparțin nici unor neajutorați și nici unor năpăstuiți și, sper, nici a unora care au rămas cu o minte de copil fascinat de povești fantastice. Aș miza, așadar, pe ipocrizie pravoslavnică.
Mai puțin în glumă, și mai mult în serios, personal, rămîn nițel tîmpă cînd un om politic, dintr-un stat laic, îl invocă pe Dumnezeu pentru chestiuni pragmatice. Adică unul vrea să scape de justiție cu ajutorul Domnului. Alta să aibă votanți. O primăriță speră ca Dumnezeu să-i deszăpezească străzile și să-i aducă primăvara cît mai repede, ca să nu se mai streseze dumneaei din cauză de iarnă. Iar o candidată de carton cere ajutor divin, pe linie de partid.
În tot acest circ de-a credința, nu dau dovadă politicienii noștri de fariseism? Cînd credința în Dumnezeu nu înseamnă pentru ei salvarea sufletului, ci a scaunului, falsa invocare a divinității nu este, mai degrabă, o autentică tentare a diavolului?