Pînă te dor ochii

Nu mă omor să merg prin magazine și nu rezist într-un mall mai mult de o jumătate de oră. Începe să-mi vîjîie capul și toate hainele mi se par că seamănă între ele. Lumina de neon mă face și mai indecisă decît sînt, de fapt, la cumpărături. Așa că, după ce îmi iau inima în dinți și fac călătoria măreață, mă întorc acasă, de cele mai multe ori, cu traista goală.

Știu femei cărora o după-amiază prin magazine le tratează toate bolile sufletului și ale trupului.

Cînd intru în mall, la ele mă gîndesc și le invoc ca pe niște spirite. Dacă poate fi terapie, pe mine de ce să mă streseze? Încerc să mă organizez, dar ajung, invariabil, să mă învîrt ca o găină beată. Toți par că știu ce caută, unde trebuie să ajungă, numai eu nu găsesc nimic. Pînă să intru undeva, m-au trecut deja două rînduri de ape.

Stau pe scările rulante și mă uit cu invidie la oamenii care par să se simtă ca peștii în apă. Ochii le sclipesc, vitrinele îi magnetizează, mirosurile de mîncare li se par apetisante. Pășesc ca pe nori, se mișcă în reluare, starea de bine li se citește pe fețe. Dacă n-ar fi existat expresia „a-ți omorî timpul”, aici ar fi trebuit inventată.

Dar azi ne putem menaja hachițele, așa că mi-am zis că ar fi mai simplu să-mi cumpăr lucruri on-line. Mi-am întrebat prietenele, care aveau deja o experiență de shopping virtual, care ar fi site-urile utile. Am început să caut. Din fața ecranului de laptop, lumea e cel mai mare magazin. N-are margini. Pagini peste pagini ți se deschid în față. Sute de poze îți flutură prin dreptul ochilor. Blugi nenumărați, zeci de încălțări care de care mai minunate, rochii, genți, toți ce ai visat sau încă n-ai apucat, găsești acolo. Dar cum te oprești să nu mai cauți în acest sac fără fund? Te uiți pînă nu mai știi ce vrei. Ce-ți dorești.

După ce am întors imaginile pe toate părțile, m-am hotărît și am plătit, am început să simt, pe lîngă oboseala ochilor, îndoiala. Dacă n-o să mi se potrivească ce am cumpărat? De ce m-am grăbit, dacă nu am fost sigură? Am primit coletul. Ghetele din mintea mea cu cele din realitate n-aveau nici o legătură. Nici o problemă, am chemat un curier, l-am așteptat. A venit, a luat  produsul, pentru că era dreptul meu să-l returnez în caz că ce comandasem nu mi se potrivea.

După ce închid ușa, îmi fac socoteala. Vreo două zile m-am uitat pe site-uri. Două săptămîni am așteptat coletul. În altă zi am renunțat la el. Deocamdată nu pot decît să mă bucur că am scăpat de o bătaie de cap.