Obama, Iohannis și genocidul

Spre deosebire de Papa Francisc, George Clooney, Kim Kardashian sau băieții de la System Of A Down, președintele Obama nu poate să pronunțe cuvîntul „genocid”. A putut, acum șapte ani, cînd era în campanie electorală, dar acum nu mai poate.

În 2008, cînd avea nevoie (și) de voturile comunității armenilor din America, Obama a promis că, după ce va ajunge președinte, va folosi cuvîntul „genocid” în legătură cu masacrul armenilor din Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial, tocmai pentru că el e genul de președinte-care-spune-adevărul de care are nevoie națiunea. Se pare că n-a fost chiar așa. După ce-a ajuns președinte, Obama a uitat cum în 2006 certase administrația Bush pentru că retrăsese ambasadorul SUA în Armenia, pe motiv că rostise cuvîntul „genocid”: „Genocidul armean nu e o afirmație, o opinie personală sau un punct de vedere, ci un fapt masiv documentat, sprijinit de o masă covîrșitoare de dovezi istorice”, a zis Obama atunci. Între timp, a descoperit că Turcia, a doua putere armată din NATO, e un aliat mult mai valoros decît Armenia și a uitat brusc cît de important e să spună adevărul. Din 2009, tot uită. Anul acesta, la comemorarea a 100 de ani de la genocid, Armenia aștepta un semn de la Obama. A trebuit să se mulțumească cu Kim Kardashian. 

În 1915, turcii au ucis între un milion și jumătate de armeni (potrivit Armeniei și a majorității istoricilor, un genocid recunoscut oficial de Parlamentul European și peste 20 de state, printre care Franța, Germania, Canada) și cîteva sute de mii (potrivit Turciei și

). Turcia respinge termenul de „genocid”, spunînd că a fost vorba de ciocniri pe timp de război și că, oricum, au murit atunci și mulți turci. În decembrie 2005, scriitorul Orhan Pamuk a fost adus în instanță sub acuzația de insultă la adresa statului turc, din cauza unor comentarii legate de genocid pe care le făcuse într-un interviu dintr-un ziar elvețian. Pamuk a declarat atunci: „Un milion de armeni și 30 000 de kurzi au fost uciși pe aceste pămînturi și nimeni în afară de mine nu îndrăznește să vorbească despre asta.” Pe 13 decembrie 2005, José Saramago, Gabriel García Márquez, Günter Grass, Umberto Eco, Carlos Fuentes, Juan Goytisolo, John Updike și Mario Vargas Llosa au semnat o declarație comună în sprijinul lui Pamuk. În 2011, scriitorul a fost găsit vinovat și condamnat să plătească o amendă de 6000 de lire. În 2006 luase Nobelul pentru literatură, poate de-aia a scăpat doar cu o amendă. 

Felul în care președintele Obama și președinte Iohannis au ales să comemoreze memoria victimelor unui genocid (spunînd că a fost

,

,

, numai nu

, adică exterminarea sistematică a unui grup etnic, religios etc.) mi se pare cel puțin regretabil. Să folosești eschiva lingvistică și fandarea morală ca să nu-ți superi un aliat strategic e o insultă adusă memoriei victimelor și o contribuție serioasă la falsificarea istoriei. I-aș pune pe ambii președinți să citească cu voce tare cîteva dintre mărturiile urmașilor celor uciși în 1915, adunate de

: „Cea mai timpurie amintire a bunicii mele e din ziua în care a săpat, fără lopată sau mistrie, un mormînt pentru capul tatălui ei.”; ”Și-a pierdut toți cei șase copii în timpul marșurilor morții din deșert”; „Erau așa de multe cadavre în rîu, încît pur și simplu a mers pe cadavre ca să scape de propria moarte”; „Au adunat copiii, i-au aruncat într-un șanț mare și le-au dat foc”. Să citim și noi, măcar atît putem face.