"Noi nu sîntem Europa"

Wladimir Kaminer e o figură. Scriitor german de origine rusă, autor de proză scurtă, de sketchuri umoristice şi de editoriale spumoase, animator de cluburi disco-literare, uneori actor de stand-up-comedy, e unul dintre puţinii germani care a înţeles ce se petrece acum în Rusia şi reuşeşte să mai şi explice totul pe înţelesul publicului larg. Kaminer e, de multă vreme, un fel de interfaţă user-friendly: face din cultura pop un fel de fereastră spre Rusia de azi (şi spre cea de ieri).

Russendisko se numeşte primul său volum de proză, apărut în 2000. Titlul e preluat de la evenimentele periodice pe care le organiza prin cluburile berlineze: un soi de întîlniri tematice la care se remixa muzică rusească şi se bea multă votcă. La Russendisko n-a fost niciodată vorba de nostalgie, deşi pe la petreceri veneau, din cîte povesteşte chiar iniţiatorul ei, mulţi bărboşi şi purtători de şepci proletare. Nici volumul de proză scurtă nu prea miroase a (n)ostalgie: e vorba de losero şi de şmecheri, de insurmontabilele bariere de comunicare între Est şi Vest, de asemănările şi diferenţele specifice dintre ruşi şi germani.  

Într-un articol publicat pe Facebook, Kaminer încearcă să explice situaţia de acum a Rusiei. Ţara e ca un vechi tanc sovietic, rămas, din 1991, fără carburant. Ca să-l pună în mişcare, ruşii au încercat de toate: modernizare, liberalizare, drepturile omului etc. – n-a funcţionat. Au luat-o altfel: au pus un pic de mîndria naţională, ceva patriotism, nişte şovinism. „Noi nu sîntem Europa, noi avem lumea noastră, Rusia noastră”. Tancul s-a mişcat brusc – o sută de metri în trei secunde. Un record. Poate că acest cocktail de substanţe nu ţine pe termen lung, spune Kaminer, dar uite că pe distanţe mici e imbatabil. Din păcate, nu prea poate fi manevrat cu precizie cînd face salturi din astea, iar drumurile sînt proaste. Aşa că nu e exclus să nimerească te miri pe unde. Dar asta nu e o problemă pentru ruşi, lor le place să meargă repede, ei trăiesc acolo, în lumea lor. „Noi nu sîntem Europa”, repetă ei – iar refrenul ăsta, repetat mecanic, pare să fi fost însuşit şi de ruşii din afara Rusiei. La Harkov sau la Doneţk, acolo unde tancurile ruseşti chiar stau la pîndă, se pare că ucrainienii pro-ruşi chiar ar fi încercat să cînte imnul Rusiei mari, dar n-au reuşit, căci uitaseră textul. Dar nici asta nu contează – spune Kaminer – important e că „noi nu sîntem Europa”.

Mi-a plăcut povestea asta şi imaginea tancului care-a pornit singur la drum şi-a scăpat de sub control. E o explicaţie mai plauzibilă decît multe din analizele bazate pe istorie sau geopolitică. Hazardul e un factor pe care istoria sau geopolitica nu-l iau în calcul. Căci e o variabilă. În cazul Rusiei, se pare că e o variabilă constantă. Deci esenţială.