Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina

Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice. Presa a zis: „E campanie electorală în Polonia” și cititorul a zis: „Aaaa, e clar, asta explică totul...” Explicația oricărei poziții mai tari prin campanii electorale este de tot înșelătoare. Pare că lămurește totul cînd, de fapt, ocultează fenomenul. Explică ceva profund și stabil prin conjunctură. Cum noi înșine ne trăim conjunctural istoria, credem că toți sînt ca noi. Nu sînt!

Campania electorală este  genul de explicație care satisface pe toată lumea de la noi, pentru că mîngîie tandru lenea mintală generalizată deja în relația dintre presă și consumatorii ei. Campania electorală este cea mai facilă explicație, nu cere documentare, nu cere efort, nu cere nimic. În plus, cum ziceam, te face să crezi că ai înțeles totul, cînd, de fapt, nu ai înțeles nimic.

Cred că noi ar trebui să vedem altceva decît o campanie electorală în Polonia și atît. Eu sînt sigur că vom mai nota asemenea schimburi de replici și după alegerile din octombrie. Bineînțeles că presa și analiștii de platou vor indica, isteț, următoarea campanie electorală, căci altcumva nu știu. Doar că lumea merge în drumul ei fără să țină, vai!, seama prea mult de presa noastră și de comentatorii noștri. Ce cred eu că este important pentru noi în acest moment s-ar rezuma așa:

1.     Ucraina va fi un vecin foarte dificil , indiferent de modul în care va ieși din acest război. Eu mă rog la propriu să iasă victorioasă, adică să elimine ocupația militară rusă de pe teritoriul ei și să-l prăjească definitiv pe Putin. Dar orice va fi să fie, Ucraina a cîștigat deja galoanele eroismului care-i vor da un ascendent moral în raport cu toată lumea. Și va juca acest ascendent pentru proiectele ei viitoare. Liderii ei și diplomația ei vor fi percutanți, nu vor ezita să culpabilizeze, nu vor ezita să culeagă toate beneficiile pe care acum le cîștigă cu sînge. Diplomatic, nu le vom putea face față. Blegi și servili, cu ambasadori care mai degrabă au grijă să nu supere statul acreditar decît să susțină interesele României, care interese oricum sînt neclare, căci sîntem cronic lipsiți de viziune și curaj la nivel politic, nu vom putea face față Ucrainei care se va afirma puternic înspre/în UE și NATO. Mai clar, ce înseamnă „să facem față Ucrainei”? Înseamnă să avem o relație bilaterală în care ei să înțeleagă că fără noi nu se poate și că își pot atinge marile lor obiective istorice „împreună” cu noi și nu altfel. Ca să ajungem acolo, e nevoie să jucăm cu intensitatea lor. Sau cu intensitatea Poloniei. Nu se va întîmpla, desigur.

2.     Polonia se profilează ca o putere serioasă în Europa. Iarăși, nu compar cu ai noștri, că polonezii sînt, pur și simplu, altă specie de europeni decît noi. Dar, indiferent de rezultatul alegerilor din octombrie, fie că vom avea la Varșovia o alianță de dreapta sau o alianță mai amestecată (atenție, stînga în Polonia e un fel de centru cu ușoare tendințe spre dreapta după criteriile europene!), obiectivul Poloniei de a se afirma ca putere în Europa, provocînd direct statutul celor doi mari, va rămîne. Poate că mijloacele politice vor fi diferite, dar obiectivul emergenței în prima linie a puterilor europene nu se va schimba. Polonia a înțeles că în comunitatea în care trăim (da, în UE!) e nevoie de mușchi. UE nu e un azil în care nevolnicii vor să intre să tragă și ei nilte foloase. UE este o secțiune a arenei internaționale ceva mai rațională, în care încrederea e ceva mai mare decît în general. Dar, și în UE e competiție ca peste tot în lume, ca întotdeauna în istorie. Și în UE e nevoie de mușchi. Și în UE, adesea, trebuie să fii în stare să privești partenerul în ochi și să-i sucești mîna la spate. UE nu e altă planetă, nu e populată cu îngeri, nu e Edenul. Polonia știe asta și, se pare, simte că se apropie momentul în care se reconfigurează puterile europene. Așa că și-or fi zis „De ce nu și noi?”. Și s-au pus pe treabă. Iarăși, fără legătură cu ai noștri, că de la noi nimeni n-ar îndrăzni să gîndească așa. Doamne ferește, ce ne trebuie nouă?

3.     Cred că relațiile viitoare ale țărilor europene cu Ucraina se așează în această perioadă. Primul și cel mai clar lucru care trebuie oferit acum Ucrainei este sprijin total (militar, politic, economic) pentru a învinge sau, măcar, pentru a-i împiedica pe ruși să învingă. Dar, în același timp, trebuie cumva obținut un statut bilateral privilegiat cu ei, care să permită în viitor, cînd pacea va reveni, o acomodare reciprocă. 

Ce scriu eu aici sînt vorbe inutile – noi nu avem capacitatea de a gîndi și acționa în acest sens. Văd, de cîtva timp, cum se poartă Austria cu noi și, mai ales, cum ne purtăm noi cu ea și înțeleg bine din ce material sînt confecționați diplomații noștri de vîrf, același ca al decidenților noștri de politică externă. Dar cred că tot e mai bine să scriu aici aceste gînduri decît să nu le scriu...

Foto: wikimedia commons