Nimeni nu moare de scrofuloză!

15 martie 2015   DILEMABLOG

„Copacul se clătină zdravăn. Vînturache scînci cînd se trezi că alunecă în jos, dar reuși să apuce o altă creangă. Doar că, mai devreme sau mai tîrziu, avea să adoarmă…

Avu însă loc o subtilă schimbare de decor. Cerul căpătă o tentă vag purpurie. O siluetă înaltă, cu mantie neagră, stătea în aer lîngă copac. În mînă ținea o coasă. Fața îi era ascunsă sub o glugă. 

AM VENIT SĂ TE IAU, spuse gura invizibilă, pe un ton grav ca bătaia inimii unei balene. 

Trunchiul copacului scîrțîi din nou, în semn de protest, și o pietricică ricoșă de coiful lui Vînturache, după ce una din rădăcini cedă, desprinzîndu-se de stîncă. 

Moartea venea întotdeauna personal să culeagă sufletele vrăjitorilor. 

-Și de ce anume o să mor? întrebă Vînturache.

Siluetă neagră ezită.

POFTIM? zise.

-Păi, nu mi-a rupt nimic, nu m-am înecat, de ce anume o să mor? Moartea nu poate să te omoare, pur și simplu; trebuie să existe un motiv, explică Vînturache. Spre marea lui mirare, nu se mai simțea înfricoșat. Pentru prima dată în viața lui, nu-i mai era teamă. Păcat că experiența nu promitea să dureze prea mult. 

Moartea păru să fi ajuns la o concluzie. 

AI PUTEA SĂ MORI DE FRICĂ, intonă gluga. Vocea avea cel sunet de cimitir, dar în ea se strecurase și un ușor tremolo de nesiguranță. 

-Nu ține, spuse Vînturache infatuat. 

NU E NEVOIE DE NICI UN MOTIV, zise Moartea, POT SĂ TE OMOR ȘI GATA. 

-Ei, nu poți face una ca asta! Ar fi o crimă!

Silueta drapată oftă și își scoase gluga. În locul capului rînjit al Morții, la care se aștepta Vînturache, se trezi că privește chipul unui soi de demon, palid, ușor transparent și destul de îngrijorat. 

-Nu prea mă pricep, nu? zise el cu mîhnire.

-Nu ești Moartea, nu-i așa!? Cine ești? strigă Vînturache. 

-Scrofuloza. 

-Scrofuloza?

-Moartea n-a putut să vină, zise demonul, nefericit. E o epidemie mare la Pseudopolis. A trebuit să se ducă să bîntuie pe străzi. Așa că m-a trimis pe mine.

-Nimeni nu moare de scrofuloză! Am și eu drepturile mele. Sînt vrăjitor! 

-Bine, bine. Uite ce e, asta urma să fie șansa carierei mele, zise Scrofuloza. De ce să nu privim lucrurile altfel: dacă te lovesc cu coasa, vei fi la fel de mort ca și cum te-ar fi lovit Moartea. Cine o să mai știe?

-Eu!

-Ba nici tu. Tu o să fii mort, explică, pe un ton logic, Scrofuloza.

-Cară-te! zise Vînturache. 

-Foarte bine, zise demonul, cîntărindu-și coasa, dar de ce nu încerci să te pui în locul meu? Pentru mine înseamnă foarte mult, în timp ce tu, trebuie să recunoști că nu ai o viață așa grozavă. Reîncarnarea nu poate fi decît o îmbunătățire… ha?

Duse mîna la gură, văzînd că Vînturache îndreptase spre el un deget tremurător. 

-Reîncarnarea! rosti el cu interes. Deci e adevărat ce spun misticii!

-Eu n-am zis nimic, spuse Scrofuloza iritată. Mi-a scăpat. Așadar – ai de gînd să mori de bună voie sau nu?

-Nu, răspunse Vînturache. 

-Cum poftești, zise demonul. A ridicat coasa, care șuieră destul de profesional, dar Vînturache nu mai era acolo. Era de fapt cu cîțiva metri mai jos, pentru că ramura alesese tocmai acel moment pentru a ceda, trimițîndu-l mai departe în călătoria sa întreruptă către golful interstelar. 

-Întoarce-te! strigă demonul. 

Vînturache nu răspunse. Stătea cu burta-n jos în curentul de aer, uitîndu-se la norii ca se subțiau. 

Și care dispărură.

Dedesubt, întregul Univers sclipea la Vînturache. Era Marele A’Tuin, masiv și plin de cratere. Era micuța lună a Discului. Era o strălucire îndepărtată care nu putea fi decît Preapotentul Voyager. Și erau toate stelele alea, semănînd foarte bine cu un praf de diamant presărat pe o catifea neagră, stelele care-i ademeneau și pînă la urmă îi aduceau la ele pe cei mai îndrăzneți…

Întreaga Creație îl aștepta pe Vînturache să cadă în ea. Ceea ce și făcu. 

Nu părea să aibă altă variantă.” 

(Terry Pratchett –

, prima carte din seria Lumea Disc. Traducere din limba engleză Domnica Macri. Editura Noesis, 2002)

Joi, 12 martie, sir Terry Pratchett, acest vrăjitor al romanului fantastic, a murit la 66 de ani. Cu pisica dormind alături, în pat. Aș prefera să cred că nu s-a întîmplat așa. Că a reușit să-și păcălească Moartea și să plece spre Lumea Disc.   

Mai multe