Ne este frică de teroriști?

„Terorismul e o mare problemă, dar poate nu e cea mai mare, dacă ne uităm la cifre: 200 de persoane au fost ucise anul trecut în Europa de către teroriști. Tot anul trecut, în țara mea – Italia – 150 de femei au fost ucise în cazuri de violență domestică” – a declarat în urmă cu cîteva luni, la București, Luca Jahier, membru al Comitetului Economic și Social European.

Mi-am adus aminte de această declarație în siajul atentatului de la Manchester. Există, de altfel, multe alte statistici care plasează cumva pericolul terorismului, în ceea ce privește numărul victimelor, într-o zonă „acceptabilă” în comparație cu alte „evenimente” care ne pun viața în pericol: accidente de avion, de mașină, calamități naturale – evenimente care aduc, statistic, mai multe victime decît atentatele.

Cînd vorbim însă despre terorism, vorbim despre „cifre” sau despre efect și consecințe? Au aceste paralele, oricît de grotești ar fi ele, efect „liniștitor”?

„Teroriștii nu vor cîștiga niciodată” – a declarat recent și Theresa May, prim-ministrul Regatului Unit, adăugînd că „stilul nostru de viață și valorile după care ne ghidăm vor triumfa mereu” – o declarație emoționantă care se înscrie în registrul declarațiilor oficialilor care au loc după fiecare atentat terorist: teroriștii nu cîștigă, noi ne continuăm viața!

Dar cum ne continuăm, de fapt, viața cu această angoasă a nesiguranței? Să fie adevărat faptul că „valorile” n-au avut ele de suferit?

Bineînțeles, la nivel oficial, nu ai ce să declari. Nu poți spune că ești depășit de situație. Dacă ai face acest lucru, ai cauza o paranoia în masă, ai putea naște fobii care ar întrerupe cursul normalității vieții de zi cu zi. N-am mai zbura cu avionul, nu am mai călători cu trenul sau autobuzul, nu am mai merge la concerte sau în restaurante – atentate, ni s-a demonstrat, pot fi oriunde, oricînd. Am ajunge, pe scurt, dacă cedăm fricii, să nu mai ieșim din casă.

Cu toate acestea, frica s-a instalat. Și ea se manifestă. Demonstrațiile antiterorism, acel „même pas peur” al francezilor sînt reacții umane de solidaritate contra terorismului. Dar a nega o angoasă nu înseamnă că ea nu există și că nu își ițește capul în cele mai hîde scenarii ale ei. Bunăoară, nu putem nega faptul că extremismul, radicalismul, xenofobia, euroscepticismul și politica populistă încep să prindă din ce în ce mai mult avînt. Să ne gîndim doar la cît de ușurați am fost, majoritatea, de rezultatele alegerilor din Franța: dar am răsuflat ușurați tocmai pentru că pericolul de a ne transforma societatea „civilizată” într-una extremistă ne bate la porți – iar asta este una dintre cauzele fricii pe care încercăm atît de mult să o negăm. Pentru că actele teroriste provoacă cercuri concentrice – nu doar victimele imediate au de suferit, ci o întreagă societate – iar din acest punct de vedere, acele statistici „liniștitoare” devin ridicole și copilărești.