Nadia sau despre absurdul școlar cotidian durabil (cîte decenii?)
Nadia este în clasa a opta. Vrea să intre la un liceu bun şi, pentru asta, are nevoie de note mari la şcoală şi la testarea naţională din iunie. Tatăl este chinez, iar mama româncă. Seamănă cu un manechin de porţelan: e lungă, subţire, cu faţa vag zîmbitoare. Cînd merge am impresia că alunecă. Nu reuşesc să-mi dau seama dacă este veselă, tristă, indiferentă, obosită sau oricum altcumva.
Are de memorat şase pagini de comentariu la poezia „Lacul“ de Mihai Eminescu, dictate de doamna profesoară. Nu reuşeşte. Citesc ce-a scris în fugă, la şcoală, cu greşeli pe care nu le face în mod obişnuit. Literele sînt aplecate vag spre dreapta şi din cînd în cînd se desprind de linia pe care ar trebui să se aşeze, într-o încercare repetată de zbor ratat.
Opera lirică este creeaţia în care autorul îşi exprimă în mod direct gîndurile, sent., şi aspiraţiile cele mai puternice. O asemenea operă lit. este şi poezia „Lacul”, de M. Eminescu, publicată la 1 sept 1876 în rev „Convorbiri literare”
„Lacul” este o creeaţie lirică, deoarece autorul îşi exprimă direct cele mai puternice gînduri şi aspiraţii, anume dorinţa de a-şi împlini visul de iubire. Poezia sugerează ideea că, pt. M. Eminescu, iubirea este un sentiment care poate proiecta existenţa umană în eternitate.
Apoi: teme, titlu, număr de strofe, tipuri de strofe, „plane” (realitatea şi visul)... În strofa a 5-a care aparţine planului real visul de iubire i-a sf. deoarece iubita nu vine. Apoi: atmosferă, mijloacele artistice (verbe, imagini, figuri de stil, versificaţie). Pe șase pagini scrise mărunt. Din comentariu lipseşte finalul (se terminase caietul) şi mărturisesc că mi-a părut rău. Am făcut eforturi să nu-i reproşez Nadiei neglijenţa.
- Ce să fac? Să încerc să-l tocesc?
- Nu.
- Îmi dă patru.
- Du-i şi tu nişte flori şi scuză-te, cum ziceţi voi, spune-i că ai avut probleme cu o măsea. Sau învaţă fragmente, scrie-le ca pe o poezie şi memorează-le. Uite, cam aşa:
Ea este prezentată
prin intermediul verbului să răsară,
fol în locul verbului să apară,
ceea ce sugerează că,
pentru poet,
apariţia iubitei este un miracol asemenea
apariţiei astrelor pe cer.
- Nu prea sună a poezie.
- E în vers liber.
Nu ştie dacă vorbesc serios, dar, cum nu schiţez nici un zîmbet, se resemnează.
- Şi-o s-o ţin aşa tot anul?
După ce a plecat, l-am mai citit odată. Poate nu e cu desăvîrşire nociv. Măcar temporar ar putea funcţiona ca antidot la visuri de iubire, dorinţe arzătoare, iubite miraculoase ca astrele de pe cer, clipa de iubire şi eternitatea ei, în general la condamnabila nevoie de trăire max. și de liceu bun. Eminescu nu are, evident, nici o vină.
Dumitrița Stoica, o doamnă de română