Mirări
Opinie la articolul lui Victor Scoradeţ, „Deşteaptă-te, române!… Sau mai bine nu?“
Un bun prieten, ştiindu-mă abonata Dilemei vechi, mi-a cerut numărul în care auzise că s-a scris despre probleme din interiorul Teatrului „Toma Caragiu“. Eram în urmă cu cititul ultimului număr, aşa că m am grăbit să văd ceea ce credeam că se referă la ediţia a VI-a a Festivalului de Teatru găzduit de instituţia ploieşteană la început de noiembrie sau la participarea spectacolului Punctul orb în Festivalul Naţional de Teatru. Am rămas surprinsă că articolul, o întreagă pagină, nu vorbea de festival, nici nu comenta în adevăratul sens al cuvîntului vreo piesă, ci analiza strict neînţelegerile apărute în interiorul vulnerabilului triunghi director – regizor – actor, cu referire la ultima comedie pusă în scenă, Craca de la miezul nopţii, în regia dnei Theo Herghelegiu.
M-a surprins tonul articolului, acela de morală transparentă în care sînt prezentate personajele, cu nume şi prenume, faptele, şi pe urmă învăţătura directă, de genul reţineţi şi evitaţi.
Sînt doar un spectator fidel de teatru, care a văzut toate piesele ce s-au montat în ultimii ani la Ploieşti. Pe dna Mihaela Rus nu o cunosc personal, dar am auzit că este un om de bază al echipei Teatrului de Păpuşi. Pe dnul George Liviu Frîncu îl consider unul din cei mai buni actori de comedie pură din ţară, de dragul dansului, eu şi copiii mei vedem piesele în care joacă de mai multe ori. Pe dna Theo Herghelegiu o cunosc indirect prin montările din teatrul independent, ultima văzută fiind Moscova Petuşki la Unteatru. Dnul Victor Scoradeţ mă sperie prin articolele intolerante şi agresive pe care le publică în mediul virtual referitor la războiul dintre teatrul independent şi cel de stat. Nu prea simţi spiritul dilematic, ci doar o uşoară aroganţă, fie ea din sferele înalte ale cunoaşterii fenomenului teatral.
Personal, nu am fost încă la piesa Craca de la miezul nopţii, părerea unor prieteni care au văzut-o a fost că este o comedie bună.
Poate dna Rus, noul director, are un stil dictatorial, ceea ce nu e de salutat într-o instituţie de cultură. Poate dnul Frîncu este nemulţumit de managementul exercitat de dna Rus. Poate dnei Herghelegiu i se par nedrepte imixtiunile în regia propriilor spectacole. Am spus POATE pentru că nimeni nu ştie exact ce s a întîmplat în culisele Teatrului „Toma Caragiu“. Oare teatrul ploieştean e singurul teatru în care există discuţii aprinse între regizori – direcţiune –actori? Oare nu există multe publicaţii în care tonul articolelor este dat doar de unele persoane din interior, ceilalţi urmînd calea propusă? Nu spun că e bine, dar nu vreau să ajungem a ne plînge Dilemei vechi de nedreptățile pe care unii dintre noi le trăim în viaţa de zi cu zi, în profesie sau în societate.
Pentru cei din Ploieşti, Festivalul de Teatru de la început de noiembrie reprezintă o mult aşteptată bucurie. Apariţia unui astfel de articol într-o publicaţie de prestigiu umbreşte puţin importanţa festivalului. Şi e păcat. Chiar dacă în sîngele nostru curge sînge republican, noi avem încă nevoie de teatru!
Cu stimă, Alina MAER, Ploieşti