Metamorfoza

27 mai 2014   DILEMABLOG

Am primit de curînd un mesaj pe Facebook din partea unei doamne profesoare de română care mă întreba unde poate găsi una dintre poveștile mele pentru copii – „Metamorfoza”. Deși nu a fost publicată (încă) în nici un volum, povestea a circulat prin școli, a fost dată ca „temă pentru acasă”, a fost chiar subiect de olimpiadă la română, la un moment dat. Copiilor le-a plăcut, profesorii au spus că se poate „lucra” bine pe ea, la clasă. „Metamorfoza” are deja un destin al ei, însă nu există nicăieri, nici măcar pe net, așa că, pentru că tot se apropie ziua de 1 iunie, m-am gîndit să o public aici, în speranța că va ajunge mai ușor la copii, dar și că îi va bucura și pe ceilalți.

Omida era foarte nemulţumită de înfăţişarea sa. De fiecare dată cînd îşi oglindea trupul păros în picăturile de rouă de pe frunze o cuprindea un sentiment de dezgust faţă de propria sa persoană. Îi venea să plîngă de ciudă. „Cît mi-aş dori să fiu frumoasă!”, ofta ea.

- Nu mă înţelege greşit! Nu vreau sa arăt ca Miss Livada, i se confesa ea singurului său prieten, un gîndac de Colorado. Vreau doar să arăt altfel! Să nu mai fiu nevoită să mă tîrîi cu corpul ăsta al meu diform, să fiu mai suplă, să am oareşce forme şi un colorit atractiv, să...

- Nu te mai văicări atît! i-o reteză într-o bună zi gândacul. Mereu îmi spui aceleaşi lucruri... Altceva nu mai contează pentru tine pe lume decît frumuseţea?

- Nici măcar tu nu mă înţelegi! suspina omida, ştergîndu-şi o lacrimă de pe chipul umflat şi păros. Dacă ai fi în locul meu...

Gîndacul o privi cu atenţie şi i se făcu milă de ea. Mai ales în momentele în care se întrista, devenea cu adevărat urîtă şi respingătoare.

- De ce nu-ţi faci o operaţie estetică? veni el cu o propunere, într-o doară.

Omidei nu-i trecuse prin cap o asemenea idee.

- Unde? Cît mă costă? a sărit ea în sus, entuziasmată.

-Am auzit că păianjenul cu cruce este cel mai bun doctor chirurg din livadă. El i-a „aranjat” aripile buburuzei, l-a ajutat pe bondar să slăbească şi a despărţit două Vaca-Domnului care rămăseseră lipite. Habar n-am cît costă o operaţie, dar poţi măcar să-ţi faci o programare la doctor, ca să vezi ce şi cum.

Omida i-a mulţumit prietenului ei pentru sfat, însă nu s-a grăbit să se programeze la cabinetul păianjenului, căci voia să afle mai multe amănunte despre acest chirurg faimos.

- E scump... dar merită! i-a spus buburuza dînd cochet din elitrele sale, roşii cu picăţele negre. Uită-te la aripile mele cele noi! Cît de uşoare sunt, ce culori intense şi strălucitoare au elitrele!

Omida pipăi neîncrezătoare aripile buburuzei.

- Dar... parcă aşa erau şi înainte! Tu dintotdeauna ai fost frumoasă.

- Nu-i adevărat! se burzului buburuza. Adică tu vrei să spui că am făcut economii un an întreg pentru operaţia estetică şi că arăt la fel ca înainte? Chiar nu vezi diferenţa?! Atunci ia mai lasă-mă în pace!

Omida n-a mai spus nimic şi a plecat să-l caute pe bondar. L-a găsit trist şi gras. 

- E drept că eram ceva mai slab după operaţie, însă m-am îngrăşat la loc, i-a mărturisit el. Este şi vina mea că nu mă pot abţine de la mîncare şi că nu fac mişcare, însă poţi să mă crezi că nu-i mare lucru de capul acelui doctor! Nu ştie decît să te jupoaie de bani.

- Un doctor minunat! au exclamat în cor cele două Vaca-Domnului cînd omida le-a întrebat ce părere au despre păianjenul cu cruce. Nu ştim ce ne-am fi făcut fără el. În urmă cu nici o săptămîna eram nevoite să umblăm împreună peste tot. Una trăgea hăis!, alta cea!... un adevărat chin. După ce chirurgul a reuşit să ne separe, fiecare e liberă să-şi vadă de viaţa ei.

Omida s-a mirat de miracolul pe care îl săvîrşise doctorul păianjen. Însă ea nu ştia, aşa cum nu ştiau nici cele două Vaca-Domnului care erau foarte tinere, că în perioada de împerechere, aceste insecte rămîn de regulă lipite una de alta, apoi se desprind de la sine.

La scurtă vreme după aceea, omida, pe trei sferturi convinsă că o operaţie estetică îi va schimba viaţa, aştepta în holul cabinetului care era ticsit de lume. Două furnici roşii se ţineau emoţionate de mînă. O viespe citea o broşură despre cele mai la modă ace, iar un ţînţar care voia să-şi lungească trompa moţăia într-un colţ.

- Cine e la rînd? a întrebat asistenta doctorului, o graţioasă libelulă cu picioare lungi.

Omida s-a ridicat de pe scaun, tremurînd de emoţie şi a intrat în cabinet. Păianjenul a cărui cruce era vizibilă pe spate a fixat-o cu mulţimea lui de ochi.

- Care-i problema, dom’şoară?

- Vreau să fiu mai frumoasă, cea mai frumoasă! a murmurat omida intimidată. Fără să ştie de ce, doctorul îi era antipatic.

Acesta a început să o consulte cu cele opt picioruşe păroase ale sale. Senzaţia era cea a unui gîdilat neplăcut.

- Şi cum ai vrea să araţi? a întrebat-o într-un final, pe un ton distant.

Omida nu ştia ce să răspundă, pentru că nu se gîndise foarte clar cum şi-ar fi dorit să arate. Voia să fie frumoasă şi atît.

- Ai vrea, de pildă, să ai aripi? Nişte supeeerbe aripi colorate?

- Daaa, a exclamat încîntată omida. Nu-i trecuse niciodată prin cap că ar fi fost posibil să zboare.

Păianjenul începuse să-şi noteze ceva pe o fişă medicală şi mormăia ca pentru sine: „una pereche aripi”.

- Ţi-ai dori să ai ochii maaari? Şi, eventual, nişte antene? mai întrebă doctorul.

- Sigur, încuviinţă omida, gata să bată din palme. Şi... mi-aş dori să fiu mai slabă! mai zise ea repede, scoţîndu-şi în evidenţă cele zece burţi pe care le avea.

- Atunci, vei avea un trup subţire... fu-si-form! spuse păianjenul, continuînd să noteze.

Apoi puse fişa medicală de o parte şi o fixă din nou pe omidă cu mai multele lui priviri.

- Trebuie să ştii de la bun început că operaţia la care te voi supune este una foarte dificilă. În termeni medicali, se numeşte Metamorfoză. Şi pentru că e atît de dificilă va fi şi foarte costisitoare. Dacă vrei să ai aripi, ochii mari, antene şi un trup subţire te costă o mie de musculiţe şi două mii de grăuncioare de polen. Eşti de acord să plăteşti acest preţ?

„O mie de musculiţe şi două mii de... o adevărată avere!”, gîndi speriată omida, dar nu mai voia să dea înapoi. Aşa că bătu palma cu doctorul, fixă data operaţiei şi ieşi fîsticită din cabinet.

- I-ai cerut cam mult, îi spuse asistenta libelulă doctorului, după plecarea pacientei. Cum vei reuşi să o păcăleşti?

Păianjenul pufni în rîs.

- Nimic mai simplu! Omida este oricum pe cale să se transforme în fluture. Asta e de fapt Metamofoza, un proces firesc, dar fraiera habar n-are! Eu nu trebuie să fac nimic.

Din acea zi, omida începu să adune polen şi musculiţe pentru me-ta-mor-fo-ză... nici măcar nu putea să pronunţe numele acelei complicate operaţii estetice! Plăti cîţiva păianjeni mai mici care să-i prindă muşte în plasele lor şi făcu un credit pe o sută de zile la Banca Insectelor pentru polen. După ce adună toate aceste bunuri constată că era lefteră şi datoare pe viaţă, însă alergă la cabinetul doctorului, pregătită pentru Metamorfoză.

Cum ajunse pe patul din cabinet începu ca prin minune să se înfăşoare în nişte fire lipicioase. „Face parte din operaţie!”, îşi zise ea şi se linişti. Curînd era prizonieră într-un cocon pe care păianjenul îi atîrnă de o creangă, afară, la soare. Metamofoza începuse.

Plicitisindu-se de moarte în guguloiul acela unde era complet izolată de restul lumii, omida adormi şi visă că era frumoasă, că avea aripi şi că putea să zboare. La un moment dat, coconul începu să se destrame. Cînd deschise ochii, descoperi că visul său devenise realitate. Flutură din aripile mari şi colorate, apoi îşi admiră trupul subţire într-o picătură de rouă. Cele zece burţi dispăruseră ca prin minune. Pur şi simplu nu-i venea să creadă!

- Şi acum, plata!

Doctorul stătea lângă ea, cu opt palme întinse, aşteptînd. Însă fosta omida voia să-şi încerce mai întîi aripile cele noi, aşa că se desprinse uşor de la pămînt şi îşi luă zborul.

- Unde pleci? urlă păianjenul furios. Cu onorariul meu cum rămîne?

Însă fluturele se tot înălţa, beat de fericire, spre cerul albastru. Era deja deasupra livezii, iar faimosul doctor şarlatan rămăsese undeva jos, mic şi inofensiv.

„Acum ştiu că viaţa e frumoasă şi că merită trăită!”, gîndi fluturele, poposind pe o floare de cireş. Ceea ce nu ştia, însă, era faptul că cele mai importante schimbări vin uneori de la sine. Şi chiar dacă ar fi aflat, nu i-ar fi păsat lui prea tare. Cînd ai aripi şi poţi zbura, uiţi foarte repede cum te simţeai cînd erai doar o omidă. 

Mai multe