Merkel vrea un Internet european
După dezvăluirile lui Edward Snowden legate de interceptările de date pe care le fac serviciile secrete
americane, tot mai mulţi lideri europeni încearcă să găsească soluţii pentru a opri „scurgerea” de informaţii în SUA. În ceea ce priveşte interceptarea traficului on-line şi a meta-datelor comunicaţiilor prin e-mail, punctul sensibil e reţeaua însăşi: toate drumurile (adică: toate cablurile) ajung în SUA. Internetul însuşi, prin felul în care s-a dezvoltat, reprezintă o vulnerabilitate, căci, din punct de vedere tehnic, ocrice transfer de date prin această reţea poate fi interceptat. De vreme ce posibilitatea tehnică există, e evident că ea va fi folosită – ba chiar pînă la abuz.
Angela Merkel vrea acum să creeze un „Internet european”, o reţea care să funcţioneze în afara legăturilor submarine cu SUA.
Cancelarul german a anunţat că va propune un asemenea proiect în parteneriat cu Franţa şi că se va consulta pe această temă cu preşedintele Francois Hollande. „Vom vorbi despre providerii europeni, care să ofere siguranţa cetăţenilor nostri astfel încît aceştia să nu trimită email-uri sau alte informaţii trecînd peste Atlantic. Am putea construi această reţea în interiorul Europei”, a declarat Angela Merkel.Din punct de vedere politic, ambele ţări sînt bine plasate pentru a coordona un asemenea proiect: „locomotivele Europei”, oricum s-or numi ele, Franţa sau Germania, dispun de autoritate şi de fondurile necesare pentru a dezvolta această reţea. Dar bine ar fi să înceapă în sfîrşit să-şi dezvolte propriile reţele naţionale de transmisie a datelor înainte să se înhame la un proiect mai mare, de talie europeană. Franţa, cel puţin, e una dintre ţările din Europa cu cel mai lent acces la Internet.
P.S. Într-un clasament al ţărilor cu cea mai bună conexiune la Internet, România figurează pe locul trei, după Hong-Kong şi Japonia. Transferul se face în medie la o viteză de 47,9 mb/ secundă. Adică de 160 de ori mai rapid decît media mondială. Un detaliu care mi-a scăpat cînd am publicat acest text. Poate din cauza actualizării prea lente.
Foto: Luiza Vasiliu