Ipocriții
Zîmbești, dar nu e zîmbetul tău. Pari interesat de ceea ce-ți spune cel din fața ta, deși te gîndești la ale tale. Dai, uneori, frumos din coadă, pentru că nu ai ce face: trăiești în societate. Nu poți iubi pe toată lumea, dar te poți preface, cînd și cînd, că îi simpatizezi.
M-am tot gîndit, săptămîna care a trecut, la diferitele ipostaze de ipocrizie în care toți sîntem puși în funcție de contextele sociale în care ne găsim. Nu cred că există cineva care să nu fi fost vreodată ipocrit. Dar este vorba, mai degrabă, despre o ipocrizie benignă impusă de jocul social, ipocrizie care nu este chiar de condamnat – cel mult, de bîrfit între amici.
Este însă o mare diferență în a juca acest joc social al prefacerii politicoase și ipocrizia malignă – la care recurgi cînd încerci să te erijezi în ceva superior, pentru a-ți masca lipsurile și a atrage avantaje de orice fel, de la imagine la voturi, acea ipocrizie în care te bălăcești înşelînd buna-credință a altora.
Mă refer, bunăoară, la două cazuri concrete. Primul, declarația entuziastă a Gabrielei Firea, primarul Capitalei, vizavi de credința și religiozitatea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă. În afara faptului că în nici un stat laic orientarea religioasă a unui lider nu are cum să fie prezentată ca fiind un atu, această miză este jucată pentru a atrage simpatia adepților Bisericii, care în România reprezintă un segment important de votanți. Cu alte cuvinte, dacă îl prezinți drept unul religios, liderul e cu siguranță unul bun, accentul căzînd, în cazul de față pe presupusa calitate spirituală, nu pe cea profesională. Pe de altă parte, această miză este una prost jucată, chiar în detrimentul religiei și a oamenilor care au înclinații spirituale – dacă așa se comportă un om cu adevărat credincios, atunci de ce ne-am îndreptat către religie?
Al doilea exemplu este mesajul omagial al liderului PSD, Liviu Dragnea, la moartea lui Neagu Djuvara. Lăsînd la o parte gafa ireparabilă a confundării inițiale a numelui, în loc de Neagu Djuvara, mesajul fiind adresat lui Mircea Djuvara – Dragnea explicînd ulterior că greșeala nu-i aparține, aruncînd pisica în alte ogrăzi – faptul că un om contestat, atît moral, cît și profesional, precum liderul PSD, își permite să spună despre Neagu Djuvara că a fost un reper de moralitate și civism, nu este doar ridicol, ci devine o ipocrizie ostentativă și revoltătoare.
Este ca și cum se erijează în cineva care caută și, mai mult, se ghidează după acel reper, legitimîndu-și astfel caracterul prin faptul că susține din vîrful buzelor că urmează o adevărată valoare. Și este evident că nu o face.
La acest nivel, ipocrizia devine malignă și arivistă. Nu ești doar politicos, ci îți asumi calități pe care nici nu le ai, dar nici prin gînd nu-ți trece să le urmezi. Un om cu adevărat valoros nu are de ce să apeleze la trucuri și la false reprezentări și nu mai mimează autenticitatea.