În apărarea celor 12 milioane de tăcuți

Pe 6 decembrie, convocat să decidă componența Parlamentului țării pentru următorii patru ani, poporul român s-a exprimat astfel: cam 12 milioane au tăcut și cam 6 milioane au vorbit. Iar cei 6 milioane astfel au grăit: 1,7 milioane au spus PSD; 1,4 milioane au spus PNL; puțin peste 900.000 au spus USR-PLUS; cam 530.000 au spus AUR; cam 330.000 au spus UDMR. Restul, aproximativ 1,2 milioane de români veniți la urne, și-au risipit voturile în celelalte peste 70 de candidaturi (partide, asociații ale minorităților, independenți) care nu au atins pragul de 5% pentru a deveni relevanți sub aspect parlamentar.

După părerea mea, cînd ai o asemenea largă tăcere împreună cu o asemenea stridentă, cacofonică minoritate vocală înțelept este să îți iei un pic de timp ca să încerci să înțelegi. De ce așa de mulți tac, de ce așa de puțini vorbesc? De ce ăștia care vorbesc, vorbesc așa de aiurea? De ce ăștia care tac, tac? Chiar tac? Poate că, totuși, murmură ei ceva...

Părerea mea este că nu poți să înțelegi cu adevărat ce mesaj transmit cei 6 milioane de alegători dacă le decupezi vocile din tăcerea celorlalți 12 milioane. Iar aici observ o imensă eroare a analizei politice autohtone: că cei care nu votează, nu contează. O eroare enormă! Apoi, obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă. „Dacă nu ai votat, nu ai dreptul să te mai plîngi!”, aud adesea. De unde pînă unde? Ai dreptul să te plîngi, să critici, să protestezi pentru că ești cetățean într-un regim constituțional, nu pentru că te-ai dus la vot. „Ăștia care nu votează ne nenorocesc!”, zic în general anti-pesediștii cînd cîștigă PSD, așa cum s-a întîmplat pe 6 decembrie. Cum așa? Doar pentru că forțele anti-PSD culeg procentual mai multe voturi la prezențe mai mari înseamnă că tăcerea celor 12 milioane este un sprijin pentru PSD? De ce uităm că niciodată în 30 de ani PSD nu a fost învins de un alt partid în alegerile parlamentare (o singură dată un partid a luat mai multe locuri în Parlament decît PSD, deși nu recoltase mai multe voturi, dar a fost avantajat de sarabanda atriburii mandatelor)? De unde certitudinea că dacă vin mai mulți oameni la vot PSD pierde? Că pierd candidații lor în alegeri „personale”, precum cele pentru funcțiile de primari, președinți de CJ sau președinte al României, dacă toți ceilalți susțin un candidat? Nici asta nu e atît de sigur și, oricum, alegerile parlamentare au cu totul alt conținut și sens. Așa că, dragi anti/ne-pesediști, nu absența de la vot a 12 milioane de români a dus PSD la victorie, deși asta ni se tot spune.

Cei 12 milioane care nu au votat pe 6 decembrie sînt mediul de viață obișnuit al celor 6 milioane care au votat cum au votat, sînt prietenii lor, familiile lor. Dacă democrația nu e vorbă goală, atunci tăcerea celor 12 milioane ar trebui mai degrabă să fie călăuzitoare decît ignorată. Explicațiile pentru această enormă și, vorba clișeului, asurzitoare tăcere sînt superficiale. Nimeni nu cercetează profund, temeinic, de ce 12 milioane de români nu au venit la alegerile din 6 decembrie. Credem că știm: de lene, de lehamite, de frica pandemiei, din lipsă de spirit civic, din cauza partidelor care nu fac oferte electorale atractive, din cauza faptului că parlamentarele au o miză mai redusă și Parlamentul este instituția cu cea mai joasă încredere în populație, din cauza deteriorării catastrofale a respectabilității figurii parlamentarului în cei 30 de ani de democrație parlamentară etc. Așa am zice la prima vedere. Dar ni se pare că știm. Pentru că nimeni, de fapt, nu a fost interesat de cei care nu vin la vot. Iar lipsa de interes a partidelor, ong-urilor, presei, analiștilor pentru cei care nu votează se explică, cred, printr-un adevăr dureros: cei care nu vin la vot sînt exact cei care nu pot fi manipulați, arondați, păcăliți cu lozinci, înfierbîntați cu propagandă. De aceea sînt neinteresanți. Nu spun că sînt mai buni sau mai deștepți decît noi, cei care mergem la vot de fiecare dată. N-am de unde să știu. Dar e clar că nu pe ei îi țintește propaganda politică, ci pe noi...

Așa că, pînă cînd nu ne deschidem bine urechile ca să auzim ce spune, de fapt, tăcerea celor 12 milioane de alegători, eu sînt solidar cu ei și acuz de prostie pe oricine pune veștile rele pe care le-au adus aceste alegeri în responsabilitatea lor.