Imaginea „nereperată” a României

„Leanca: Da, domn’ judecător, onoarea mea, săru’ mîna, nereperată, cum remîne?

Prev. (maliţios): Las’ că ţi-o reperează domn’ Mitică!” (I. L. Caragiale, Justiție) 

Dacă ne imaginăm acest dialog cu alte personaje, el devine de-o actualitate frisonantă. De zeci de ani ni se servește cu nonșalanță un discurs ipocrit și retrograd cum că nu contează ce facem la noi acasă și cît de înaltă e grămada de gunoi, important este să facem o „figură frumoasă” cînd plecăm în străinătate.

Să ne prezentăm cu hainele cele mai bune. Alea pe care nu le purtăm niciodată, de fapt. Și care n-au nici o legătură cu realitatea noastră. Cu iile apretate și părul țeapăn, cu zîmbete largi și clișeele bine împăiate. Dincolo de absurditatea și nemernicia cu care se încăpățînează actuala guvernare să schimbe legile justiției ca să-și scape capii, cînd am citit această frază prin care ministrul Tudorel Toader spune că şefa DNA trebuie revocată, printre altele, pentru că „a afectat grav imaginea României, prin interviul acordat la BBC în care a criticat legile justiției și a spus că se teme că DNA va fi desființată”, am văzut negru în fața ochilor.

Adică va trebui găsit un alt procuror, care să promită, cu mîna pe inimă, că nu va șifona fața de Alba ca Zăpada a țării? Există o pepinieră de „oameni de bine”?

De obsesia asta a politicienilor români vom scăpa, oare, vreodată? Tupeul lor are o istorie veche. Au trecut prin ea filmele Noului Val. Le-au reproșat regizorilor că nu aduc pe ecrane o lume în culori frumoase, că totul e cenușiu și noi nu sîntem așa. Normal, sîntem ospitalieri ca nimeni alții și construim un viitor luminos. La cărți nu s-au băgat. Literatura au lăsat-o în pace, pentru că nu s-a tradus atît de mult și n-are expunerea cinema-ului. Iar să citești un roman e un sport pe care nu l-au practicat vreodată. Pentru el n-ai nevoie de terenuri și piscine olimpice la tine acasă.

În fond, oricum, sîntem mai cu moț decît alții. Și avem de apărat realizările acestei țări frumoase, la care au pus umărul șefii PSD de 20 și ceva de ani încoace. Poate n-o mai fi mare lucru de furat, dar trebuie păstrată agoniseala oamenilor, nu?

Cum să plătească pentru ea, dar ce, sîntem copii? Nu oamenii sînt problema. Ei pot să fie mai buni sau mai puțin buni într-o funcție. Ci orice instituție care ar putea să le ceară socoteală. De asta au putere și și-au sacrificat viețile? Ar trebui, oricum, să avem și alte lucruri de făcut, să ne ajutăm părinții, să umblăm bezmetici prin spitale, să ne batem capul să rezolvăm una-alta, să calculăm impozite etc.

Ar trebui, poate, să ne simțim vinovați că ne pasă, că nu-i lăsăm să-și facă treaba în liniște și pace. 

Nu ne interesează deloc ca țărișoara să aibă o imagine imaculată?