Homo Coruptus
În cîteva zile se va împlini o lună de la incendiul din Clubul Colectiv, iar numărul tinerilor morţi s-a ridicat la 60. Cătălin Tolontan a publicat recent pe blogul său o investigaţie care arată că inclusiv instituţia Pompierilor făcea parte din reţeaua de corupţi care a condus la tragicul eveniment; iar aici puteţi citi o anchetă a ziarului Adevărul despre afacerile ilegale ale generalilor şi coloneilor de la ISU. În numărul curent din revista ELLE am publicat un editorial cu titlul "#CorupţiaUcide!", dedicat memoriei tinerilor dispăruţi în Colectiv, în care spuneam că, de fapt, corupţia nu e un fenomen abstract, ci e reprezentată de oameni în carne şi oase în mijlocul cărora trăim zi de zi. Reiau aici acel articol pentru că unele lucruri trebuie reptate.
Mihai, chitarist în trupa Avant`n`Gard, primise un telefon şi ieşise din club să vorbească în linişte cu puţin timp înainte ca focul să cuprindă tavanul. Adi, coleg cu mine odată în trupa de dans a Liceului de Arte, a apucat să iasă afară la timp, cu arsuri, la fel şi Răzvan, basist în trupa Shifting Sands, care s-a trezit în curte, nici el nu ştie cum, desculţ şi rănit. Mihai, odată chitarist în trupa Totem, apoi poet, apoi regizor, filma concertul din faţa scenei. Şi el a apucat să iasă, dar cu arsuri grave, iar gazul inhalat - o combinaţie de otrăvuri numite monoxid şi dioxid de carbon, monoxid şi dioxid de azot, acid cianhidric, acid clorhidric, toluen şi xilen -, încă îl ţine intubat în spital cînd scriu vorbele astea.
Fiecare dintre aceşti buni şi foarte buni prieteni ai mei au pierdut, la rîndul lor, cel puţin un prieten în focul din Colectiv, un club unde obişnuiam să merg eu însumi. Ultima dată am fost acolo să-l văd pe scenă chiar pe Răzvan cîntînd cu trupa lui. Aş fi putut fi şi eu în acea fatală seară de 30 octombrie în Colectiv (îmi plăcea trupa Goodbye to Gravity, voiam să le iau un interviu pentru Dilema veche), dar am ales să merg la un alt concert. Dacă aş fi fost în Colectiv, ştiu sigur că aş fi încercat să scap pe la toalete. Aş fi fost mort acum, aşa cum pompierii le-au găsit pe studentele Diana Enache şi Carmen Opriţa asfixiate chiar în toaleta clubului, ţinîndu-se de mînă.
Mircea Cărtărescu pe contul de Facebook: „Fiecare dintre tinerii care au murit atît de îngrozitor și de absurd, ca și cei răniți și desfigurați, ar fi putut fi copilul meu… Nu e nimic de reparat. Nici o condamnare, nici o încriminare nu le va reda acelor copii viața și sănătatea, nimic nu le va șterge din minte oroarea trăită. Nimic din ce putem noi face nu-i va consola pe părinți. Bucureștiul e o cursă de șoarici.”
Dar nu numai Bucureştiul. Gîndiţi-vă la toate cluburile şi teatrele din beciuri, subsoluri şi pivniţe, răspîndite prin toate ţara, la toate cinematografele din clădiri cu risc seismic în care aţi fost zi după zi, noapte de noapte să vă petreceţi timpul liber, la filme, spectacole şi concerte. În locul tinerilor arşi, asfixiaţi sau mutilaţi în incendiul din Colectiv, unde ascultau şi se bîţîiau inofensiv pe muzica lor preferată, am fi putut fi oricare dintre noi. Cît ironie în numele acestui fatal club!
Da, întreaga vină aparţine sistemului corupt. Deopotrivă celor care cer şi celor care dau şpagă. Pentru că atunci cînd mergem într-un teatru, cinematograf, club, restaurant, bibliotecă sau şcoală etc., ne aşteptăm să fim în siguranţă. E datoria sistemului (de-asta îi plătim instituţiile cu taxele noastre) să vegheze că toate sînt în regulă, să ne protejeze de abuzuri şi de accidente.
Acum, după tragedie, aflăm că, de fapt, 93% din şcolile României, adică 17.670 de clădiri populate zi de zi cu copiii noştri, funcţionează fără avize de securitate în caz de incendiu. Arena Naţională, stadion cu o capacitate de 55.600 de locuri, construit şi inaugurat cu mare tam-tam de Sorin Oprescu, nu are avizul final de la Pompieri. Care Pompieri, aflăm tot acum, cereau şpagă, pardon „sponsorizări”, pentru a trece cu vederea situaţia. Unitatea de arşi din Spitalul Floreasca – pe cît de scumpă, pe atît de nefuncţională - a fost construită de sponsorul lui Oprescu, singurul candidat al proiectului. Şi aşa mai departe.
Aceasta este corupţia! Nu e ceva vag, nu e un termen abstract, corupţia este realitatea din jur care ne priveşte pe fiecare: instituţiile Statului iau şpagă pentru ca noi şi copiii noştri să avem şanse cît mai mari de a fi păcăliţi şi, în cele din urmă, de a muri. Şpaga este încălcarea contractului de protecţie între instituţii şi oameni; este poliţa încasată de corupţi pe vieţile noastre („hoţia este dogma ce ei o predică”). Căci, da, în cele din urmă, corupţia ucide şi ne ucide!
În focul de la Colectiv au murit, pînă în momentul cînd scriu acest articol, 51 de muzicieni, olimpici la informatică, oameni de comunicare, arhitecţi, ingineri, economişti. Pare că „sataniştii” - cum au fost numiţi aceşti tineri de unii preoţi ortodocşi cu minţile plecate în Evul Mediu - apreciază educaţia mai mult decît politicienii. Căci, pe lîngă Sănătate şi Cultură, Educaţia a fost dintotdeauna insuficient bugetată, lipsită de reforme coerente, dată pe mîna tuturor incompetenţilor. În ultimii 25 de ani, Educaţia a avut 19 miniştri, iar legea s-a modificat de 64 de ori! Cultura a avut, numai în decurs de un an şi jumătate, 5 miniştri!
Aceasta este corupţia! Un lanţ de incompetenţe cauzate şi susţinute de politicienii care fac abuz de putere, apoi ne sfidează prin demagogie, ori demisionînd şi înlocuindu-se unii pe alţii la nesfîrşit.
Ce s-a întîmplat la Colectiv nu a fost nimic altceva decît manifestarea ultimă a corupţiei. De-asta am ieşit eu însumi la proteste în Piaţa Universităţii seară de seară: am plîns, am aprins candele, am strigat sloganuri împotriva politicienilor cu imunitate. Sigur, nici o demisie şi nici o condamnare nu le va reda celor morţi viaţa şi nici celor mutilaţi nu le va şterge din amintire oroarea trăită, dar de acum încolo chiar nu mai putem închide ochii în faţa corupţiei. Iar „gurile neferecate schimbă lideri”, cum s-a văzut.
Politicienii nu trebuie să aibă imunitate, doar responsabilităţi. Şi nici un efort din partea noastră nu e prea mic pentru a le reaminti asta. Cum spun versurile trupei Goodbye to Gravity, ai cărei membri au ars pe scenă cîntînd, ce ironie!, tocmai despre „corupţia voastră nenorocită”: „Nu sîntem numere, / sîntem liberi, sîntem atît de vii, / Ziua în care ne dăm bătuţi / Este ziua în care murim.”
Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.