Feel good - după FILIT -
În primii ani de TIFF, adică cu multă vreme în urmă, mi-ar fi fost imposibil să-mi imaginez că va exista un loc, un festival de literatură, care să adune lumea literară laolaltă. Mi se părea că pentru asta e nevoie de un glamour de un anumit fel și că scrisul e o artă care nu avea niciodată priză la public și hipnotismul unei săli de cinema sau a unui ecran imens montat în centrul orașului. Am înțeles în timp mai bine și ce înseamnă pentru un regizor, de exemplu, să aibă o sală plină la el acasă sau în altă parte a lumii. Apoi, am avut experiența mai multor tîrguri de carte și festivaluri de literatură din străinătate. Și am simțit cît de important e să fii împreună cu ceilalți, mai ales că nu-ți prea vezi cititorii la față. Am înțeles mirarea și bucuria scriitorilor de aici sau veniți de departe de la întîlnirile cu tinerii cititori din Iași, în cadrul evenimentelor organizate la FILIT. Pur și simplu nu le vine să creadă că acest public există, că nu e doar o ficțiune așa cum sînt multe lucruri în viețile noastre.
Așadar, m-am reîntors la Iași, la FILIT, după patru ani. Am mai fost de două ori, deci aș putea să trag cîteva concluzii. Festivalul a crescut, dar nu și-a pierdut aerul prietenos, de familie. Adună mulți scriitori, din diverse generații și, chiar dacă lumea literară pare mică, pe unii dintre ei chiar nu-i întîlnești, cu atît mai puțin nu ajungi să-i asculți. Scrisul rămîne una dintre cele mai singuratice meserii din lume, așa că mi-e greu să înțeleg de ce multor oameni li se pare una dintre profesiile cele mai dezirabile. Nu prea știm unii de alții în această breaslă, nu prea contează ce fac ceilalți, mereu va fi mai important ce faci tu, căci orgoliile sînt mari. E în asta și un farmec, o candoare, care îi face pe scriitori să fie oameni de lume și lupi singuratici în egală măsură.
Ideea e simplă, FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat. Se vor găsi ascultători care să vină la discuții, iar părerile lui despre literatură și viață vor fi ascultate și chestionate. Deci, se va simți viu și răsplătit pentru efortul anilor săi de scris și de singurătate, cînd s-a îndoit de nenumărate ori că ce face el chiar contează.
Oameni cu care nu vorbești în mod normal sau care îți pot fi antipatici din scris sau care te ignoră și pe care nu-i cunoști, de fapt, se dovedesc camarazi de încredere în serile de la Iași. Toată lumea zîmbește, stă la povești, vrea să prelungească cît mai mult (pînă în zori, dacă se poate) senzația asta de Atlantidă, care va dura fix cîteva zile, după care va dispărea și toți ne vom întoarce la ale noastre.
FILIT-ul e ca un poem fluviu în care se amestecă multe senzații, povești și fețe de oameni. Vîrstele se șterg și poți să stai la lectura de poezie pînă în creierii nopții, să dansezi într-un club de adolescenți, să te reîntîlnești cu amici cu care nu te-ai mai văzut de ani și să ți se pară că v-ați despărțit ieri, să uiți unele lucruri doar ca să ți le amintească cineva, să ții minte fața unui copil care i-a cerut unui prieten scriitor un autograf pe caietul de matematică, să treacă prin cadru doi iepuri morți dintr-o poveste absurdă, pe care ar fi putut foarte bine s-o scrie Harms, să mergi cu o prietenă pe străzile însorite ale orașului, să vorbești despre timpul de cînd nu v-ați văzut, care a adus de toate la mal, exact ca apa, să ți se spună că ai ajutat pe cineva cu adevărat cu ce i-ai spus la un atelier de scris, să te amuzi copios într-o cameră de hotel, după ce toate celelalte localuri s-au închis, și să te întrebi ce fotografii a făcut pe film unul dintre băieții care zicea că nu are unde să doarmă, să te întrebi dacă amicul care ți-a zis că o să-și schimbe viața o va face cu adevărat, să îți amintești cu Sandu luna de octombrie dintr-un an îndepărtat, petrecută la bursă, la Tescani, ca pe o insulă îngălbenită.
Stau în avion, lîngă un scriitor, care îmi împrumută cartea lui cu autograf, În toate a fost frumusețe. Manuel Vilas a fost invitat la Iași și publicul l-a adorat. Citesc vreo 45 de pagini, în timp ce mă uit pe geam. Probabil că și despre ediția asta de FILIT se vor auzi tot felul de lucruri. Că invitatul X a zis nu știu ce, că altcineva a comentat pe Facebook o remarcă a altcuiva, care a stîrnit un foc de artificii stupid, de cele mai multe ori. Un festival de literatură nu e despre a pune oamenii de acord, literatura adevărată e incomodă, crudă, ireverențioasă uneori. Iar scriitorii pot fi niște oameni cu multe metehne, așa cum știm bine din istoria literaturii. Deci, și părerile lor sînt imperfecte, discutabile. Unii sînt mai simpatici decît alții, unii scriu genial, dar nu fac pe scenă spectacol. Mai citesc un paragraf, apoi mă uit pe geamul avionului care mă duce înapoi la București. Am chef să scriu și asta mă face să zîmbesc. Nu e puțin lucru să mă întorc cu dorința asta de la Iași, de parcă nu aș veni din locul cu cei mai mulți scriitori pe metru pătrat.