Eliminarea controalelor la frontiera româno-bulgară

16 ianuarie 2015   DILEMABLOG

După ce am scris despre cum atentatele de la Paris par a îndepărta şi mai mult momentul aderării noastre la spaţiul Schengen, mi-a venit în minte o idee mai veche. Nu ştiu dacă e originală şi recunosc că sună cam naiv dar... cine ştie.

Ce-ar fi dacă pînă la integrarea în acest spaţiu mult rîvnit, România şi Bulgaria şi-ar aboli, de comun acord, controalele la frontierele reciproce? Un tratat bilateral. Mă îndoiesc că legislaţia Uniunii Europene ar împiedica aşa ceva.

Sigur, ar fi probabil ceva de muncă pentru autorităţile celor două ţări şi ar fi, poate, şi nişte pierderi de slujbe la cele două poliţii de frontieră dar, oricum, lucrurile astea erau deja programate pentru intrarea în spaţiul Schengen.

De amintit, că mult înainte de existenţa Tratatului Schengen, trei ţări membre ale Uniunii Europene, Belgia, Olanda şi Luxemburg şi-au desfiinţat controalele la graniţe, în 1970, în aşa numita uniune Benelux. Sistemul a funcţionat drept model şi pentru Tratatul Schengen.

Am putea face şi noi cu bulgarii aşa, nu în ideea refacerii istoricului ţarat româno-bulgar şi nici în aceea de a aduce un afront celorlalţi membri ai Uniunii Europene, care nu ne vor deocamdată în Schengen, ci pentru a atrage atenţia că ţările noastre sînt solidare şi pregătite în aşteptarea integrării în Schengen şi, mai ales, pentru a mai elimina nişte obstacole inventate de om, care nu fac decît să consume timp şi să îngreuneze transporturile şi călătoriile.

Dar, cum ziceam, „realiştii” angrenaţi şi rutinaţi în politica (şi în politicile) de zi cu zi  ar putea considera o asemenea idee drept naivă sau inoportună. Acestora le-aş mai aduce şi argumentul că dintr-o asemenea iniţiativă, ambele guverne ar avea de cîştigat şi ceva popularitate internă.
 

Mai multe