E ţigan, dar e om extraordinar

Bănuiesc că mai toţi cei care am călătorit în străinătate avem poveştile noastre despre cum am interacţionat cu străinii întîlniţi pe unde am fost. Majoritatea poveştilor au un punct comun, şi anume, un iz de discriminare.

"Totul era normal, îmi zîmbea binevoitor, pînă ce a aflat că sînt român." - este, în linii mari, concluzia multora dintre cei cu care am stat de vorbă. De unde vine şi reversul medaliei, ostilităţii răspunzîndu-i-se, mai tot timpul, cu ostilitate. Aşadar îi etichetăm şi noi pe cei care ne tratează în acest fel, drept aroganţi, nesimţiţi, "capitalişti" - unde capitalist devine de fapt o injurie.

Şi noi punem, aşadar, etichete, ne deformăm voit simţul realităţii, pentru că nu dorim să părem mai prejos decît "alţii". Mergem pe principiul "dacă tu nu mă placi, nici eu nu te plac", ignorînd faptul că ceea ce ni s-a întîmplat poate fi o întîmplare izolată, generalizînd acea întîlnire nefericită, cu cineva a cărui atitudine pe care o percepem ca fiind una discriminatorie poate fi pur şi simplu o reflecare a propriilor angoase şi complexe, sau poate fi, într-adevăr, real discriminatorie, dar aparţinînd nu unei naţii, ci unei categorii cu mari lacune de educaţie.

Şi vorbind despre această categorie, vorbim în special despre cei care pleacă urechea la vorbele presei. La articolaşe rău voitoare, scrise doar ca să incite, care desprind o naţionalitate dintr-un întreg context infracţional, naţionalitatea devenind astfel simbol, etichetă pentru o întreagă naţiune. Şi sînt, din păcate, mulţi cei care percep astfel lucrurile. Dacă un român a comis o infracţiune, românii sînt hoţi. Dacă un român se comportă nelalocul său într-un spaţiu public, românii sînt, toţi, fără excepţie, nişte brute. De aici şi reacţia plină de surprindere pe care o au unii străini cînd află că... sîntem români.

Pe de altă parte, cam acelaşi lucru se întîmplă şi în ţara noastră, în ceea ce priveşte etnia romă. Etichetele nu s-au prea schimbat nici în prezent şi, tocmai din cauza lor, deşi avem impresia că sîntem deasupra clişeelor şi etichetelor, reuşim, fără să ne dăm seama, să le consolidăm. De cîte ori n-aţi auzit: "este ţigan, dar e om extraordinar"? - este o atitudine devenită deja sintagmă, prin care persoana care o glăsuieşte are impresia că face un act de justiţie. De fapt, discriminează.

O întîmplare de acum cîţiva ani m-a prins şi pe mine în jocul perfid al prejudecăţilor. Într-un reportaj la televizor se vorbea despre un grup de romi care şi-au înfiinţat o asociaţie de meşteşugari. Tonul reportajului era unul extrem de laudativ, mergîndu-se pînă la a da de exemplu nu doar comunităţii de romi faptul că "se poate şi aşa", dar întregii naţiuni române că "există şi ţigani muncitori". După difuzarea reportajului care, repet, se dorea a fi unul pozitiv, mai multe ONG-uri au dezaprobat tonul şi mesajul folosite, pe motiv de discriminare.

Morala acestei întîmplări nu am înţeles-o, din păcate, decît mult mai tîrziu. Căci, la acel moment, mi se părea că ONG-urile exagerează. Mă gîndeam că nimic nu le convine acestor activişti. Nici aşa, nici altminteri.

Pînă cînd am citit un articol pe BBC. Era vorba, pe scurt, despre un român, imigrant, muncitor la serviciul de salubrizare din Londra, care, găsind o geantă cu bani, a predat-o pe loc poliţiei. Tonul articolului era unul extrem de laudativ, dorind să prezinte întîmplarea ca un model, nu doar comunităţii de imigranţi, ci întregii naţiuni britanice că "mai există şi din aceştia".

Imediat m-am gîndit: dacă ar fi fost vorba despre un cetăţean britanic, francez sau german care ar fi găsit o geantă cu bani pe care s-o predea mai apoi poliţiei... s-ar mai fi scris un asemenea articol de senzaţie?