E cool să postești

Mie mi se pare foarte cool să postesc. E drept, e cam nasol că ăsta, de Paști, durează cel mai mult, 40 de zile, dar, pînă la urmă, este și cel mai mișto dintre toate. Că te simți, așa, mai aproape de Dumnezeu, că suferi precum Mîntuitorul pe Cruce. Ca să nu mai spun că pe urmă vine noaptea Învierii și mănînci ca dementul. Drob și ouă și cozonac. Momentul meu preferat e ăla cu ciocnitul ouălor,  zici „Christos a înviat!”, ți se răspunde „Adevărat a înviat!” și cine are oul mai tare cîștigă.

A, și anul ăsta poate se aprind și luminițele în Capitală. Ar fi mișto să se aprindă chiar cînd iese popa și zice „veniți de luați lumină”.

E însă ceva care chiar nu-mi place la post: trebuie să renunț la brînză, iar brînza pentru mine e ca oxigenul. Dar asta e, ce nu fac ca să mă purific? Oricum, înainte de perioada de post, e musai să dau o raită pe la magazine. În perioada asta apar multe reclame la produse delicioase de post. Crenvurști de post, lapte de post, ciocolată de post, pateu de post. Numai carne de post nu există, dar și aici, cu puțină imaginație, te descurci: faci un șnițel de soia, care chiar arată a șnițel, adaugi niște cartofi prăjiți, și, voilà, festinul de post e servit!

Mai e și tocănița de ciuperci, sau varza călită, ca să nu mai spun de mîncarea de urzici cu usturoi. Și, o veste minunată: deserturile de post, de la plăcintă cu mere și cozonaci, la baclava! Ce mai, mîncarea de post poate fi atît de bună, că mă va face să și uit că postesc.

Aici însă, mă gîndesc foarte serios că, dacă eu uit, trebuie să mă asigur că cei din jurul meu nu o vor face. Pentru asta o să fac bine să le reamintesc, de fiecare dată cînd ies cu ei la restaurant și își comandă fripturi în sînge, ca păgînii, că eu postesc. Și voi ronțăi, cucernic și superior, în fața lor, un morcov. Trebuie să recunoașteți că la restaurant e unul dintre cele mai bune momente în care să strecori faptul că ești special. Că tu știi să te sacrifici, nu ca alții. „Vedeți, eu postesc” – musai să-i spuneți asta și chelnerului pe care să-l întrebați de cum vă așezați la masă: „Aveți și mîncare de post?”

E cool postul ăsta și pentru siluetă. Un detox perfect, faci și dietă, și mai pui și pile la Ăl de Sus. Așa devine postul ăsta un win-win project.

Mai sînt unii care spun că postul nu are nici o semnificație dacă, timp de 40 de zile, cît postești, nu cugeți, sau începi să-i judeci pe alții sau te transformi în baba lui Topîrceanu dacă dă cineva peste tine pe stradă. Acum, ăsta e postul de oraș, n-ai cum să ai prea multe pretenții. Că n-ai cum să stai 40 de zile, fără brînză, fără ciocolată și fără fripturi, să te gîndești la nemurirea sufletului și să nu arunci anateme spre vecina care îți bocăne cu tocurile pe gresie în toiul dimineții. Sau să nu-i judeci pe ăia care se îmbulzesc ca milogii să cumpere hîrtie igienică la reducere.

E instinctiv să înjuri, să te enervezi sau să judeci. Chiar dacă ești în Post.