După TIFF

Avem niște restanțe majore de somn. Nici o pereche de ochelari de soare din lume nu poate să mai ascundă cearcănele. Băieții de la masă se cremuiesc cu cremă “anti-fatig”, rîdem și ne întrebăm unii pe alții la cît am ajuns în cameră. În ultima zi de Cluj și de festival, mi-am comandat la Casa TIFF două cafele, ca să fiu sigură că mă trezesc. Semafoarele durează prea mult și mă gîndesc că, dacă stau și aștept să se facă verde, aș putea să și ațipesc puțin. Așa că am traversat mai mereu pe roșu.

Au trecut 15 ani peste TIFF și peste noi, dar atîta vreme cît răsăritul ne mai prinde pe ringul de dans, încă ne ținem bine. Și lumea pare bine mersi și la locul ei.

A fost o ediție care s-a terminat tare repede. Zilele au intrat unele în altele, imaginile au curs pe ecrane, ne-am amuzat, ne-am amintit, ne-am bucurat de filme și de reîntîlniri. Și, în sfîrșit, a dat domnul și nu mă mai pierd pe străduțele orașului și să nimeresc din prima sensul bun.

Vedetele incontestabile ale acestui TIFF au fost filmele românești. Sălile pline la calupurile de scurtmetraje, biletele epuizate la lungmetrje, cozile din fața cinematografelor, 3000 de oameni adunați în Piața Unirii, la proiecțiile în aer liber, ar fi părut un fel de scenariu SF în primii ani de festival. Dar, timpul i-a făcut pe clujeni să înțeleagă că au un mare noroc să găzduiască cel mai important festival de film din țară și că se pot bucura de el.

Ne-am speriat de ploaie și ne-am adăpostit sub umbrele. Am făcut o pasiune pentru cochetul Da Pino, prosecco-ul Ca Zen și slăninuța cu scorțișoară. Am mîncat înghețată de la Moritz, cu căpșuni și oțet balsamic și orez cu lapte. Am trecut pe la Vărzărie și ne-am zis că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Am văzut orașul de sus, de pe colină, de la Aroma și am așteptat să se facă încă o dată dimineață. În ultima seară, la petrecerea de închidere, cînd am urcat spre La Villa m-am simțit exact ca-n filmul lui Bogdan Mirică, Cîini, care a și cîștigat, de altfel, Trofeul Transilvania al acestei ediții. Am ratat șaorma tradițională din creierii nopții, dar o recuperăm data viitoare.

Cînd mă îmbrăcam pentru gală, îmi imaginam norii de pudră care se ridicau în aer. Mama m-a sunat și m-a întrebat: “ai văzut-o pe Sophia Loren?” Emoția ei m-a făcut, peste o oră, să mă uit electrizată la actrița despre care toată copilăria îmi spusese: “femeia asta e pur și simplu superbă”.

Dacă n-ați ajuns la Cluj, nu ratați retrospectiva TIFF de la București. Filmul lui Cristi Puiu, Sieranevada, și Cîini al lui Bogdan Mirică vor avea premierele în toamnă. 

TIFF-ul e o buclă temporară, iar fotografiile ies întotdeauna mișcate.